Despre blog

Acest blog se doreşte a fi un instrument ajutător pentru cei interesaţi intr-o perspectiva noua, mai larga asupra sanatatii, asupra lumii si a vietii desigur.

Sufletul - Scanteia divina din noi

Sufletul este scanteia divina, divinitatea aici, in fiecare din noi iar inima spirituala este templul in care el salasluieste. Uitat de minte, vital si corp el continua sa straluceasca in templul inimii spirituale, asteptand momentul in care suntem pregatiti sa ne reamintim esenta noastra divina.

Corpul nostru cel de toate zilele

Am început să mă gândesc la corpul meu ca la un templu, ca la un loc sacru în care o fiinţă importantă locuieşte şi anume sufletul, expresia Divinităţii.

Alergarea - hrana pentru trup si suflet

Alergarea si intoarcerea la natura ne dovedeste ca este o cale spre atigerea linistii sufletesti de care avem nevoie; pentru a putea progresa, pentru a trai stari de constiinta inalta avem nevoie de linistirea gandurilor si curatirea sufletului; atunci cand distanta alergata iti creaza o stare de concentrare psihica totala, in care singurele ganduri care te pot ajuta sa continui sunt pacea si increderea in capacitatile inca neexploatate, aceasta chintesenta face diferenta intre a fi si a nu fi.

Suntem ceea ce mancam

Încă din cele mai vechi timpuri mâncarea a reprezentat un prilej de bucurie. Să luăm masa în famile sau cu prietenii nu este pentru nimeni un lucru neobişnuit.

Postări populare

vineri, 26 septembrie 2014

Dragostea - Love


"Love is the extremely difficult realization that something other than oneself is real."
Iris Murdoch
"Dragostea este realizarea extrem de dificila, ca ceva care este altceva decat noi insine este real."
Iris Murdoch

duminică, 21 septembrie 2014

There are two ways - Exista doua cai

There are two ways; one is looking into the source of `I' and merging into that source. The other is feeling "I am helpless by myself, God alone is all-powerful and except throwing myself completely on him, there is no other means of safety for me," and thus gradually developing the conviction that God alone exists and the ego does not count. Both methods lead to the same goal. Complete surrender is another name for jnana or liberation.

~ Sri Ramana Maharshi

...from 'Day by Day with Bhagavan', 1-3-46 Morning


Exista doua cai; una este sa cercetam sursa "eului" si sa devenim una cu aceasta. Cealalta este sa simtim" De unul singur sunt neputincios, doar Dumnezeu este atotputernic, si doar daca imi las existenta cu totul la discretia lui pot avea siguranta," si astfel sa dezvoltam gradual cinvingerea ca doar Dumnezeu exista si egoul nu conteaza. Ambele metode conduc catre acelasi tel. Abandonul complet este un alt nume pentru jnana(cunoasterea realului) sau liberare.

Ramana Maharishi



joi, 18 septembrie 2014

Peace is tangible - Pacea este palpabila

“Peace is something tangible. It silences the outgoing energy of the mind and feeds the aspiring heart. Peace is not merely the absence of quarreling and fighting. True peace is not affected by the roaring of the world, outer or inner. This sea of peace is at our command if we practise the spiritual life.” 
― Sri ChinmoyThe Wings of Joy: Finding Your Path to Inner Peace

"Pacea este ceva palpabil Ea liniștește energia care pleacă din minte și hrănește inima care aspira. Pacea nu este doar absenta certurilor și a luptei. Adevărata pace nu este afectata de zgomotul lumii, exterioare și interioare. Aceasta mare de pace este la dispoziția noastră dacă practicam viata spirituala."

Sri Chinmoy - Aripile Bucuriei

miercuri, 17 septembrie 2014

Longing and gratitude - Dor si recunostinta


When I miss something or somebody,
I remember that inside my heart
Lives my Beloved Supreme,
The Source of everything,
And inside Him I can find everything and everybody.
Then longing turn into gratitude.


Atunci cand imi este dor de cineva sau de ceva,
Imi aduc aminte că in inima mea
Traieste Iubitul meu Suprem,
Sursa a tot ceea ce exista,
și că în interiorul lui pot gasi orice si pe oricine.
Apoi dorul se transforma in recunostinta.

Cristi 

joi, 4 septembrie 2014

The past is dust - Trecutul este doar praf


What else is failure
If not an opportunity
To challenge my own incapacities
With joy and determination?

Ce altceva este eșecul
Dacă nu o ocazie
De a ne provoca incapacitățile
Cu bucurie și determinare?

If you make a mistake 
In spite of your best intentions
Remember this mantra:
”The past is dust.”

Dacă faci o greșeală
În ciuda intențiilor tale bune
Adu-ți aminte de această mantră:
„Trecutul este doar praf.”

Sri Chinmoy