Postări populare

sâmbătă, 6 octombrie 2012

Cele 7 principii ale unei vieti sanatoase




 Cred că fiecare dintre noi şi-a pus cel puţin o dată în viaţă întrebarea : „Ce înseamnă să fiu sănătos?” şi cred că de cele mai multe ori atunci când ne-am simţit fericiţi, mulţumiţi, împliniţi pe toate planurile ne-am putut considera sănătoşi. Nu există o definiţie exactă a sănătăţii şi cred că oricât am încerca nu este cu putinţă să explicăm ce anume presupune ea în doar câteva cuvinte. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) a încercat să dea o definiţie pentru sănătate: "Sănătatea este acea stare de complet bine fizic, mintal si social şi nu constă numai în absenţa bolii sau a infirmităţii." Iar această definiţie,după părerea mea, încearcă tocmai să sublinieze complexitatea stării de sănătate.

Oricum am încerca să privim sau să înţelegem lucrurile, ajungem mereu la aceeşi concluzie: Sănătatea este o stare de armonie perfectă în tot ceea ce reprezentăm noi ca şi fiinţe umane, o armonie la nivel fizic, mental şi spiritual, o îmbinare perfectă a stărilor de bine la toate aceste nivele. Şi atunci putem spune că suntem sănătoşi. Şi dacă aceasta este concluzia finală, dacă aceasta este într-adevăr starea de sănătate perfectă, atunci nu ştiu dacă există cineva printre noi care să se poată declara SĂNĂTOS.

Chiar dacă majoritatea nu se poate încadra în definiţia dată sănătăţii, cel puţin fiecare dintre noi îşi doreşte să fie sănătos, el şi toţi cei care îl înconjoară. Pentru aceasta însă, pentru a reuşi să ne apropiem cât mai mult de ceea ce ar însemna starea de sănătate perfectă, ne-am gândit la ceea ce am putea numi „Cele 7 principii ale unei vieţi sănătoase”, adică la cele 7 cele mai importante lucruri pe care ar trebui să le avem în vedere pentru o viaţă mai sănătoasă, o viaţă mai armonioasă.

Întrucât s-a discutat deja şi se va mai discuta despre faptul că fiecare fiinţă umană are 5 corpuri : fizic, vital, mental, inima spirituală şi sufletul, cele 7 principii ale sănătăţii vor să atingă armonia şi împlinirea la nivelul tutror corpurilor. Nu putem spune că un corp este mai important decât celălalt, putem spune doar că avem nevoie de fiecare corp pentru a ne putea manifesta complet şi pentru a evolua ca şi fiinţe umane. Dar, din păcate mulţi dintre noi se identifică doar cu corpul fizic sau devin sclavii emoţiilor corpului vital; alţii se pierd în labirintul minţii lor şi sfârşesc prin a suferii de boli fizice cumplite tocmai pentru că au permis gândurilor să acţioneze după bunul plac. Iar mulţi dintre noi uită că dincolo de materie suntem şi spirit, suflet, iar sufletul,asemenea celorlalte corpuri, are nevoie de hrană, are nevoie de dragoste, are nevoie de grijă şi atenţie.

Rugăciunea şi Meditaţia

Hrana sufletului este rugăciunea şi meditaţia şi în acelaşi fel în care zi de zi ne hrănim corpul fizic, suntem datori să ne hrănim şi sufletul. Prin rugăciune şi meditaţie zilnică reuşim să ne creem o legătură interioară cu Sinele nostru Suprem care este Sufletul, scânteia Divinităţii din noi.

Mulţi dintre noi se roagă doar atunci când se află în pericol sau la necaz, cumva doar atunci ni se accelerează toate simţurile şi ajungem să înţelegem că suntem ceva mai mult decât materie. Dar de ce să lăsăm rugăciunea şi meditaţia doar pentru momentele grele, doar pentru clipele de mare cumpănă ale vieţii noastre? Nu. Rugăciunea şi meditaţia trebuie să devină parte integrantă din viaţa noastră şi astfel prin practica zilnică şi neîntreruptă vom ajuta la creerea şi păstrarea unei stări de sănătate perfecte,unei armonii perfecte în fiinţa noastră.

Prietenia

Fiecare dintre noi cred că are cel puţin un prieten, o fiinţă apropiată sufletului său, inimii sale. Şi acest prieten cu siguranţă este sursa noastră de bucurie, sursa noastră de serotonină. Să avem cu cine ne petrece timpul şi mai ales să reuşim să ne petrecem timpul într-un mod plăcut este unul dintre cele mai importante lucruri pentru păstrarea unei stări de sănătate perfecte.

În câte situaţii oare nu ne-am simţit trişti, abandonaţi? Nu de puţine ori poate ne-am simţit viaţa lipsită de sens iar luminiţa de la capătul tunelului nu mai licărea deloc. Şi în aceste momente cine ne-a ajutat? Prietenia a fost cea care ne-a salvat din cele mai grele momente ale vieţii! De aceea încercaţi să vă păstraţi cu orice chip prietenii, să le acordaţi un loc important în viaţa voastră şi să nu-i răniţi ci, din contră să-i protejaţi cu dragostea, grija şi recunoştinţa voastră faţă de ei.

Natura

Ne-am depărtat prea mult de natură dar aceasta va reprezenta întotdeauna întoarcerea noastră la sine, întoarcerea la sursă, la ceea ce suntem noi cu adevărat. Căci natura este cea care ne hrăneşte şi ne întăreşte şi de aceea nu trebuie să uităm să ne bucurăm zilnic de Soare. Este primul şi cel mai accesibil component al naturii. Prin a privi zilnic Soarele, măcar pentru câteva clipe, şi a ne gândi cât de multe face el pentru omenire, prin a-i oferi recunoştinţă pentru faptul că indiferent de natura noastră şi de faptele noastre el ne încălzeşte şi ne luminează pe toţi la fel, este un pas către o stare de bine garantată.

Iar apoi nu trebuie ratată nicio ocazie de a merge în natură, de a face drumeţii la munte, de a petrece timpul printre flori şi copaci, pe marginea unui râu sau a unui lac. Dacă timpul şi oraşul aglomerat în care trăim nu ne permite să „fugim” prea des în natură, atunci parcul este soluţia. Nu trebuie ocolit, ci din contră trebuie să mergem cât de des avem ocazia în parc.

Această restabilire a legăturii noastre cu natura va ajuta considerabil la îmbunătăţirea stării noastre de sănătate.

Alergarea

Se ştie foarte bine şi cu toţii o ştim că mişcarea este un element esenţial în păstrarea stării de sănătate. Orice activitate sportivă care pune muşchii şi sângele în mişcare este o sursă de sănătate.

Personal prefer alergarea în parc căci este una dintre ramurile sportive cele mai complexe, alături de înot. Şi prefer alergarea tocmai pentru că în acest fel îmbin două principii ale vieţii sănătoase: sportul şi natura. Să alerg dimineaţa în parc este sursa mea de bună-dispoziţie pentru întreaga zi. Îmi pun sîngele şi muşchii în mişcare, îmi limpezesc mintea căci aceasta încetează să mai gândească atunci când am de alergat şi mă întâlnesc cu natura, căci parcul cu florile, copacii, păsările, lacul şi toată frumuseţea lui mă scoate din tot ceea ce înseamnă cotidian şi mă propulsează într-o lume mai bună în care domneşte liniştea, pacea şi armonia. De aceea dacă doriţi să faceţi sport, ieşiţi în parc la o alergare sau măcar la o plimbare şi veţi realiza cât de câştigaţi sunteţi, cât de bine vă simţiţi!

Apa

Apa este sursa noastră de viaţă căci se ştie că fără apă nu se poate trăi pe pământ. Deci fără apă nu se poate vorbi de viaţă, cu atât mai puţin de una sănătoasă.


Să alegem cea mai pură apă este ceea ce ne-am dori cu toţii dar întrucât nu este un lucru simplu ci mai degrabă unul aproape imposil dacă nu trăim în vârf de munte pe lângă un izvor, ceea ce putem face este să purificăm apa pe care o avem la dispoziţie. Pentru aceasta au apărut diverse aparate de purificat apa sau de alcalinizat apa şi toate sunt nişte instrumente excelente în măsura în care avem acces la ele. Dacă însă nu le avem,atunci apa care ne vine de la robinet nu este de lepădat. Pentru că deşi am putea-o considera plină de impurităţi totuşi ea este o apă vie, o apă în cugere. Lăsaţi apa să curgă mai mult înainte de a o aduna în vasul de băut iar apoi dacă aveţi puneţi în ea o monedă de argint. Argintul va purfica apa. Iar dacă nu aveţi moneda de argint tot nu renunţaţi la apa de la robinet căci ea este una oxigenată şi plină de viaţă spre deosebire de apa îmbuteliată care şi-a pierdut viaţa.

Hrana

Despre ce, când, cât şi cum mâncăm s-a vorbit şi se va vorbi întotdeauna. Nu oricine îşi permite să mănânce cea mai sănătoasă hrană, fără conservaţi sau nepreparată termic. Mai nou tot ce este considerat cel mai sănătos a devenit şi cel mai scump pentru că industria alimentaţiei şi comerţului trebuie să supravieţuiască şi mereu se va orienta spre ceea ce cere „piaţa”. Dar din ceea ce ne permite buzunarul trebuie să alegem mereu ceea ce este mai sănătos şi mai simplu. Iar alături de ceea ce mâncăm o valoare importantă are felul în care mâncăm şi momentul în care mâncăm. De aceea trebuie să fim într-o stare bună de spirit atunci când mâncăm, să nu fim trişti sau mânioşi pentru a nu înghiţi odată cu alimentele şi aceste gânduri care mai târziu ne pot cădea greu la stomac. Să încercăm să fim veseli atunci când mâncăm şi recunoscători că avem ce mânca. Şi să mâncăm de preferat la masă, fără să fim pe fugă. Atunci mâncarea va fi benefică iar noi vom avea numai de câştigat. Nu este atât de greu să ne acordăm 30 de minute de trei ori pe zi să mâncăm în linişte fără să ne simţim presaţi de nimeni şi de nimic.

Un alt lucru important în privinţa alimentaţiei este să respectăm mesele principale ale zilei, să nu „sărim” peste micul-dejun căci acesta este cea mai importantă masă, este sursa noastră de energie pentru întreaga zi iar cina să nu o lăsăm să se ducă prea mult către seară căci orice aliment mâncat prea târziu va îngreuna digestia şi va creea un disconfort în ziua următoare.

Somnul

Aici este vorba atât despre cât şi cum dormim dar şi despre ora la care ne trezim. Căci poporul nostru român are două vorbe înţelepte care spun „Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge” şi „Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă” şi mare adevăr se află în acestea. Este bine şi este de preferat să ne începem ziua cât mai devreme, să ne trezim dimineaţa şi să ne hrănim întâi sufletul, adică să practicăm rugăciunea şi meditaţia măcar pentru cîteva minute în fiecare dimineaţă după ce ne-am trezit. Apoi putem ieşi în parc sau în curte sau în faţa blocului,oriunde timpul şi spaţiul ne permite şi să facem „înviorarea” de dimineţă. Iar după ce am făcut aceste două lucruri extrem de preţioase şi am atins practic 3 din cele 7 principii ale sănătăţii, putem să ne aşezăm la masă şi să ne bucurăm de micul dejun. Şi de aici înainte altfel vom întâmpina ziua care ne aşteaptă.

Iar seara este bine să ne culcăm cât mai devreme. Desigur mulţi dintre noi abia seara târziu se întorc acasă şi aici alte îndatoriri îi aşteaptă. Este foarte adevărat.Dar, totuşi un somn de două ore înainte de miezul nopţii este mult mai odihnitor decât 4 ore dormite după miezul nopţii...Deci încercaţi să prindeţi în somnul dumneavoastră miezul nopţii şi acest lucru vă va ajuta considerabil!

Aceste 7 principii ale sănătăţii vor să ne ajute pe fiecare dintre noi să ne creem o viaţă mai armonioasă şi prin urmare mai sănătoasă! Haideţi împreună să încercăm să introducem în viaţa noastră aceste principii şi să încercăm să le respectăm şi vom vedea cu siguranţă cum viaţa ni se schimbă, devine parcă mai simplă, mai uşor de suportat şi de ce nu mai frumoasă? Căci până la urmă viaţa este cel mai de preţ dar şi cel mai frumos doar că am cam uitat să ne bucurăm de el!

5 comentarii: