Alergarea - hrana pentru trup si suflet

M-am nascut intr-o zi de 27 Mai cand albinele isi faceau jocul printre florile de tei si de salcam,si cred ca aceasta zumzaiala si zbenguiala printre frumusetile florilor de tot felul m-au facut sa indragesc  revenirea la natura,alergatul printre campurile inflorite si frunzele de copaci,de cand inmuguresc si pana cand capata frumoasa culoare ruginie,ca apoi sa poposeasca in urma unui dans de balerina pe pamantul reavan.

In fiecare dimineata, dupa racordarea sufletului la linistea interioara, adulmec aerul de afara ca un copoi, pentru a ma putea bucura de alergarea  matinala.Singura dilema este legata de costumatie in functie de temperatura si de vreme(cu cat mai inchisa si mai ploioasa,cu atat mai mare este dorinta de a alerga).

Frumusetea acestei eliberari,se metamorfozeaza  in km alergati in jurul lacului din Parcul Herastrau; inceputul a fost mai dificil, prima alergare de 2km a trebuit fi impinsa la extrem pentru a putea fi finalizata.

Intorcandu-ma in timp, visul meu din copilarie a fost sa pot alerga un Marathon.Un MARATHON?????De unde a pornit aceasta pasiune?De la olimpiada in care o atleta nipona,care s-a prabusit in cursa, a avut tenacitatea de a o duce pana la capat,desi mai mult se tara decat alerga si aceasta perseverenta incredibila a tinut mai mult de 20Km.Emotia,licarirea de implinire din ochii acesteia,stadionul care a avut rabdarea si dorinta de a aplauda in picioare aceasta victorie a dorintei impotriva durerii si greutatilor intalnite, mi-au trezit aceasta vis.

A trecut o lunga perioada de timp in care am ascuns acesta dorinta sub furibunda viata cotidiana,pana cand, mergand la alergat in Herastrau prietenii m-au incurajat sa imi implinesc visul copilariei mele.Au fost acei primi 2 km, dupa care inca 2 km si tot asa pana la prima incercare de distanta lunga.

Oare ce m-a impins sa alerg atat de mult,pentru a reusi sa ajung la 42 de km? Starea de spirit, senzatia de bine si multumirea unor clipe unice pe parcursul alergarilor lungi.Este sigur o Hrana pentru Suflet si un moment unic in care esti lipsit de ganduri ,iar linistea,pacea ,iubirea si beatitudinea iti intra prin toti porii,te inunda si iti dau puterea sa mergi mai departe.

Drumul de acasa pana la parc imi creste nerabdarea de a ma reintalni,daca se poate zilnic cu aleile pe care,fiecare bucatica isi are istoria si evolutia ei.Trezirea la viata a pasarelelor,alergatul dupa o ghinda a veveritelor,frumusetea soarelui rasare, pasarile de pe lac, creaza un cadru idilic din care de cativa ani fac si eu parte.

Alergarea si intoarcerea la natura ne dovedeste ca este o cale spre atigerea linistii sufletesti de care avem nevoie;pentru a putea progresa,pentru a trai stari de constiinta inalta avem nevoie de linistirea gandurilor si curatirea sufletului;atunci cand distanta alergata iti creaza o stare de concentrare psihica totala, in care singurele ganduri care te pot ajuta sa continui sunt pacea si increderea in capacitatile inca neexploatate, aceasta chintesenta face diferenta intre a fi si a nu fi.Trecerea unei linii de finish la o proba de marathon iti dovedeste inca o data ca omul are limite impuse mental si ca,acestea pot fi depasite daca reusesti sa iti dezvolti capacitatile psihice.

Suntem nascuti pentru a alerga si acest lucru face ca randul celor care se apleaca spre aceasta frumoasa latura a sportului sa fie din ce in ce mai mare.Se creeaza un grup de alergatori pentru care,lupta se da cu tine insuti nu cu celalalt,ceea ce duce sigur la progres.

Incercati sa va faceti in viata dumneavoastra un program in care,daca se poate sa introduceti si alergarea;nu va fi simplu la inceput,ca orice  activitate noua care cere timp si deterninare.Veti vedea in schimb cat de frumoasa va deveni viata,ce tonus si ce liniste sufleteasca vor aduce acei kilometrii parcursi pe aleile unui parc sau unui stadion.Sanatatea vi  se va imbunatati si vitalitatea va deborda in fiecare dimineata ca o floare care isi deschide petalele in lumina soarelui rasare.

Va doresc succes si sper ca aceasta pledoarie pentru alergare sa fie declick-ul de care aveti nevoie!

Adrian.

Read More

Suntem ceea ce mancam

          
  Încă din cele mai vechi timpuri mâncarea a reprezentat un prilej de bucurie. Să luăm masa în famile sau cu prietenii nu este pentru nimeni un lucru neobişnuit. Ţăranii se opreau din treaba lor, îşi ştergeau faţa transpirată de muncă şi se aşezau cu toţii într-un colţişor de umbră să servească mâncarea caldă ce le-a fost adusă de acasă de către neveste sau de către copii. Era acel moment în care se puteau odihni puţin, îşi reîncărcau „bateriile” pentru a-şi putea relua cu forţe noi munca lor cea de fiecare zi. Şi astfel prânzul se transforma într-un moment de bucurie petrecut alături de prieteni, un prilej de a oferi recunoştinţă celor care au pregătit mâncarea precum şi cea mai fericită parte a zilei. Acestui moment unic i se mai adăuga cina în familie, când obosiţi de muncă se întorceau seara acasă iar în curte îi aşteptau copiii cu vocile lor vesele şi pe masă era mămăliguţa caldă şi laptele proaspăt muls.

            Astăzi majoritatea trăieşte în oraşe aglomerate, lucrează de dimineaţa până seara iar mămăliguţa caldă şi laptele proaspăt este pentru mulţi dintre noi doar o amintire a bunicii care gătea atât de bine şi punea atât de multă dragoste în tot ceea ce făcea. Şi totuşi chiar şi pentru noi, oameni ai lumii moderne şi „civilizate”, contează când,unde, cum,ce şi cu cine luăm masa. Şi poate că din acest motiv, dintr-un dor „ancestral” de ceea ce însemna cândva masa în familie, ne mai adunăm astăzi cu prietenii la restaurant sau la cofetărie, mai organizăm mese festive de Paşti sau de Crăciun, ieşim primăvara la picnic sau chiar gătim acasă pentru noi şi pentru ai noştri.

            Pentru că a mânca este vital pentru noi, din acest motiv este foarte important şi ce mâncăm şi cum mâncăm. E de preferat ca atunci când ne aşezăm la masă pentru a mânca aceasta să ne fie singura activitate. Să ne gândim că tot ceea ce mâncăm reprezintă viitoarea energie care ne va ajuta să ne continuăm activităţiile. Să ne gândim că odată cu hrana brută introducem în corpul nostru şi „viaţa” , „esenţa” care există în acea mâncare precum şi toate gândurile noastre. De aceea este bine ca noi să fim într-o dispoziţie bună atunci când mâncăm, să avem gânduri frumoase, să nu mâncăm pe fugă cu o mână pe telefon cu un picior băgat într-un pantof,cu un „croissant” în colţul gurii şi cu cealaltă mână să ne căutăm celălat pantof pe sub pat sau să scotocim serviata de acte iar după ce înghiţim croissantul mai sorbim şi o gură de cafea şi apoi o „întindem” la serviciu căci iar suntem în întârziere... Să nu mai acordăm atenţie felului în care mâncăm se explică oarecum prin agitaţia marilor oraşe în care timpul parcă zboară şi acum e dimineaţă iar în secunda următoare e seară şi stau şi mă întreb unde s-a dus toată ziua,ce am făcut altceva în afara faptului că am muncit. Şi pentru a mai „ciupi” puţin timp pentru noi, „ciupim” desigur tot de la noi. Şi astfel combinăm micul dejun cu ştirile de dimineaţă, prânzul se trasformă într-un covrig sau un hamburger iar cina, dacă nu suntem deja „cu ochii picaţi de somn”, este cea mai îmbelşugată masă din zi şi o servim în faţa televizorului urmărind un film sau ce se mai petrece în ţara asta. Şi nimic nu poate fi mai rău. Pentru că prin modul acesta vicios de a ne alimenta ne distrugem şi ne îndreptăm în mare viteză către boli şi suferinţă.

            Tocmai pentru că fiecare dintre noi îşi doreşte să fie sănătos şi de asemnea îi vrea pe toţi cei dragi sănătoşi este momentul, dacă nu am facut-o încă, să acordăm mai mare atenţie la ceea ce mâncăm când,cum şi unde.

            Ceea ce noi mâncăm şi considerăm sănătos, reţete găsite prin cărţile de bucate, testate şi „aprobate”, precum şi reţete creeate din imaginaţie, încercate şi considerate de noi cu adevărat hrănitoare, meniuri aflate de la alţi prieteni care ne împărtăşesc stilul de viaţă le vom face în timp cunoscute tuturor celor interesaţi de a schimba ceva sau de a-şi îmbunătăţi sau varia stilul actual de  a se alimenta.

            

Read More

Corpul nostru cel de toate zilele

Stau. Doar stau fără să fac nimic,absolut nimic...De fapt fac un singur lucru,îmi urmăresc respiraţia.Simt cum pe nas pătrunde ceea ce noi numim printr-o convenţie comună „aer”. Nu-l văd dar în schimb,acum că sunt atentă la el,îl pot simţi. Îl simt cum pătrunde în mine din tot ceea ce mă înconjoară. Aerul îmi intră pe nări,parcurge drumul lin către plămâni şi dacă sunt atentă simt cum pieptul mi se dilată precum un cocoş s-ar umfla în pene. Îmi place acest joc cu aerul,aşa că nu vreau să-i dau drumul şi îl forţez cumva să ajungă şi în abdomen. Şi iată mi se umflă şi burta căci acum e plină de aer. Dau drumul aerului iar el parcurge acelaşi drum pe care a venit. Iese din mine înapoi către lumea lui. Aerul este ceva atât de familiar încât nici nu văd de ce i-aş da vreo importanţă. Dar dacă în acest moment m-aş îneca cu atât de delicioasele bomboane de ciocolată, ar fi oare ceva mai important pe lume aceasta decât aerul? Un moment crucial de cele mai multe ori ne aduce faţă în faţă cu esenţa lucrurilor simple... Am ajuns să trăim oarecum plini de noi, plini de propria persoană şi să credem că totul ni se cuvine. Ne permitem să fim supăraţi, trişti, îngânduraţi, nefericiţi, mânioşi, duşmănoşi, răi tocmai pentru că ne îndepărtăm tot mai mult de lucrurile simple... Uităm că VIAŢA este un dar, un privilegiu şi nu este ceva de la sine garantat.

Câtora dintre noi nu li s-a întâmplat oare să vadă un om fără o mână sau cu picioarele paralizate şi totuşi acel om să aibă zâmbetul pe buze? Şi câţi dintre noi nu ne-am trezit dimineaţa fără chef de viaţă, nervoşi sau trişti când nu ne lipseşte nimic?

Am început să mă gândesc la corpul meu ca la un templu, ca la un loc sacru în care o fiinţă importantă locuieşte şi anume sufletul, expresia Divinităţii. Mă uit în oglindă şi mă identific cu persoana pe care o văd acolo, îi cunosc ochii, nasul, părul, îi ştiu chiar şi ridurile ce le are pe faţă. Şi totuşi pot să observ că imaginea din oglindă îmi place sau nu în funcţie de starea de spirit pe care o am. Deci dacă am fi doar corp,doar carne,sânge şi oase cum s-ar mai putea schimba imaginea din oglindă de la o clipă la alta? Pentru că atunci când zâmbesc, când mă simt fericită, fata din oglindă e fericită şi frumoasă la rândul ei şi fericirea şi frumuseţea se pot citi în ochi,se vede pe toată faţa...Dar când tristeţea, nefericirea, durerea, mânia pun stăpânire pe mine privesc uimită cum fata din oglindă devine cu totul şi cu totul altcineva. O persoană pe care nu o cunosc şi care nu îmi place. Dar înţeleg totuşi că sunt tot eu, atât cea frumoasă cât şi cea urâtă sunt tot eu. Dar mai înţeleg un lucru şi anume că eu aleg dacă astăzi voi fi frumoasă sau voi fi urâtă. Deci corpul meu se mulează după mine şi arată exact ceea ce se petrece cu mine. E şi normal să fie aşa întrucât nu pot vorbi de „mine” în afara corpului meu, minţii mele, vitalului meu, inimii şi sufletului meu. Toate aceste 5 părţi formează ceea ce numim „Eu”. E drept că în majoritatea cazurilor ne identificăm cu corpul nostru, este felul în care arătăm, este faţa cu care ieşim în lume, este prima impresie pe care o lăsăm cuiva. Şi nu este un lucru rău să ne identificăm cu corpul căci el este al nostru şi mai mult decât atât este un instrument de manifestare a celorlalte părţi ale eului nostru. Mintea mea naşte o idee ingenioasă dar fără ajutorul corpului care să pună motorul în mişcare şi să aducă ideea în panul palpabil,aceasta va rămâne doar la nivel de idee. Îmi exprim dorinţa de a alerga dar cum aş putea să o fac fără picioare? De fapt, mai simplu decât atât, cum m-aş putea hrăni, cum aş putea supravieţui dacă nu aş avea mâini, dacă nu aş avea gură,dacă nu aş avea stomac?... Acum, viaţa ne poate arăta în orice moment că se poate supravieţui fără mâncare, că se poate alerga fără picioare, că orice lucru poate fi palpabil şi că şi lucrurile imposibile pot deveni posibile. Şi aşa şi este. Viaţa şi creaţia ei au puteri nelimitate, au un potenţial inimaginabil; fiinţa umană dacă este încălzită de flacăra aspiraţiei poate găsi apă în mijlocul deşertului, poate scoate bani din piatră seacă, poate ajunge pe Lună şi de acolo înapoi pe Pământ. Timpul ne-a arătat-o.

Acum, întorcându-ne la viaţa de zi cu zi care de multe ori ne pare banală,lipsită de sens şi chiar fără vreun scop anume, trebuie să încercăm să ne schimbăm perspectiva. Trebuie să ne luăm viaţa în propriile mâini şi să fim creatorii unui univers în care merită să trăim, în care vrem să ne trezim în fiecare dimineaţă tocmai pentru că acest univers ne oferă bucurie şi încântare. De cele mai multe ori, dacă nu întotdeauna, aşteptăm ca ceva sau cineva din exteriorul nostru să vină la noi şi să ne ofere bucuria, dragostea,împlinirea, sensul vieţii. Dacă am sta cu toţii să aşteptăm să se întâmple asta unde oare am ajunge? Nu prea departe.

Mulţi oameni se cufundă îm această aşteptare şi în acest timp se distrug, se mutilează chiar, pentru că îşi intoxică corpul cu tutun sau droguri, îşi înneacă durerea şi necazurile în alcool, îşi alină frustrările cu prăjituri şi ciocolată...Mai mult decât atât, stau cu orele în faţa televizorului sau pe internet, îşi pierd toate legăturile sociale, nu mai au prieteni sau dacă mai interacţionează cu o altă fiinţă umană o fac doar pentru că necesitatea o cere. Dar totul devine superficial. Şi în timp, dacă ne lăsăm atraşi de acest val, de acest curent, devenim la rândul nostru superficiali şi goi. Şi,găsindu-ne în acestă formă, vom realiza că acel ajutor exterior cu atât mai mult nu va apărea tocmai pentru că noi ne-am „sărăcit” fizic,mental şi spiritual în asemenea măsură încât nimeni nu poate fi interesat de noi. Şi este firesc să fie aşa. Este normal ca o relaţie să se construiască pe „daruri” reciproce. Când interacţionăm cu cineva, o parte din fiinţa noastră, din esenţa noastră e dăruită acelei persoane şi la rândul nostru primim o parte din esenţa ei. Dar în cazul în care am devenit superficiali şi goi atunci nu mai avem nimic de dăruit şi prin urmare la ce ne-am putea aştepta? Tot la sărăcie, goliciune şi urâţenie.

Cred că nu există fiinţă pe lume care să nu-şi dorească să fie fericită. Şi aş putea spune că Viaţa m-a învăţat că pentru a fi fericit trebuie să încep cu mine, să încep să dăruiesc din bogăţia mea interioară şi atunci fericirea nu va întârzia să apară. Dar bogăţia interioară nu este o comoară inepuizabilă găsită de mine undeva sub un stejar şi nu este nici vreo moştenire primită peste noapte,nici vorbă. Bogăţia interioară este o „bancă” personală în care trebuie investit în mod continuu. Şi cum am putea investi? Începând cu acordarea unei atenţii sporite corpului nostru fizic. De mici suntem învăţaţi să ne îngrijim corpul, să ne spălăm pe mâini înainte de a mânca sau după ce am fost la baie, să ne pieptănăm, să ne spălăm pe dinţi, să mâncăm când ne este foame, să bem dacă ne este sete, să ne îmbrăcăm mai gros dacă este frig afară, să ne apărăm cu o umbrelă de ploaie sau cu o pălărie ,de soare,să ne ferim să umblăm noaptea pe afară, să muncim ca să ne căştigăm o pâine... Toate aceste lucruri par fireşti celor mai mulţi dintre noi la fel cum este firesc să respirăm. În majoritatea cazurilor facem toate aceste lucruri mecanic,nu le acordăm nicio atenţie. Şi totuşi mare parte dintre cele enumerate au o pondere imensă în faptul că astăzi suntem încă în viaţă... Haideţi să ne jucăm un joc! Să încercăm măcar 10 minute pe zi să devenim conştienţi de aerul pe care îl respirăm, cum pătrunde acesta în plămâni, ne oxigenează întreg corpul iar apoi iese în atmosferă purtând cu sine „deşeurile” organismului nostru. Şi haideţi să fim recunoscători pentru câteva clipe acestui aer datorită căruia suntem încă în viaţă. Apoi, când ne aşezăm la masă, să încercăm să devenim conştienţi de ceea ce mâncăm. Mâncarea este sursa noastră de energie, este ,alături de aer, benzina care pune această „maşinărie” care este corpul nostru, în mişcare. Atunci când cumpărăm benzină sau motorină pentru maşină de cele mai multe ori suntem atenţi ce fel de combustibil alegem. În primul rând nu vom da motorină unei maşini care funcţionează cu benzină. Iar apoi, dacă ne permitem, vom alege şi benzina de cea mai bună calitate. Dacă ne purtăm aşa cu maşina, de ce corpul nostru e mai prejos? De ce ne permitem „luxul” de a ne alimenta cu toate chimicalele, toate fast-foodurile şi băuturile carbogazoase care nu numai că nu ne oferă ceea ce avem nevoie dar pe deasupra ne otrăvesc,ne îmbolnăvesc? De ce să nu-i oferim corpului nostru tot ceea ce este mai bun şi mai sănătos,desigur în măsura posibilităţilor? Deci, din nou, când ne vom aşeza la masă vom încerca să conştientizăm că ceea ce mâncăm este viitoarea noastră energie şi contribuţia esenţială la starea noastră de sănătate. Este bine ca hrana să conţină măcar un fruct sau o legumă iar atunci când le mâncăm să fim conştienţi şi recunoscători naturii care ne oferă din bogăţiile ei... Acum că ne-am hrănit conştient măcar pentru câteva minute, putem continua jocul devenind conştienţi de fiecare parte a corpului nostru şi fiindu-i recunoscători că îşi face atât de „conştiincios” treaba. De câte ori ne-am gândit oare că ficatul nostru munceşte zi şi noapte pentru a curăţa organismul de toate toxinele pe care în cea mai mare parte noi le introducem odată cu mâncarea, cu băuturile,cu medicamentele, cu aerul poluat? Ne-am gândit vreodată câtă muncă depun rinichii să elimine toxinele? Sau toată munca efectuată de stomac şi intestine să prelucreze toată mâncarea pe care de multe ori o introducem în cantităţi imense şi sub forme atât de variate încât şi celui mai inteligent creier i-ar fi dificil să facă o selecţie? Ştiu că nu ne gândim deloc sau aproape deloc la acest aspect. De ce ne-am gândi când avem multe alte lucruri mult mai importante de făcut? Noi ne gândim la picioarele noastre doar când vreun genunchi începe să ne doară sau când un os s-a fracturat. Când nu ne mai putem folosi de ele aşa cum ne foloseam înainte începem să devenim conştienţi. Ne amintim că avem cap doar atunci când ne doare... Şi ceea ce este,cred eu, şi mai interesant e faptul că durerea e alarma pe care o dă corpul nostru când ceva nu mai funcţionează cum trebuie... Văd corpul ca pe o uzină fantastic de bine echipată şi pusă la punct încât totul merge „ca pe roate” încă din primul moment al venirii noastre pe lume. Suntem perfecţi. Totul funcţionează impecabil în acestă uzină imensă care e corpul nostru fizic. Fiecare utilaj este la locul său, fiecare muncitor este la postul său, toată lumea îşi cunoaşte funcţiile şi atribuţiile şi nimeni nu încurcă pe nimeni... Totul e perfect...şi ar putea fi aşa mereu. Dar totuşi vine o clipă când pentru mulţi dintre noi sună câte o alarmă. Şi alarma sună pentru că ceva în uzină nu mai funcţionează cum trebuie... e suficient ca cel mai mic şi aparent neînsemnat utilaj să nu-şi mai facă bine treaba că în scurt timp întreaga uzină va avea de suferit... În viaţa noastră probabil că am fost puşi în situaţia de a vedea cum lucrurile eşuează, cum o mică greşeală a atras după sine greşeli mai mari iar în final catastrofe. Şi poate că de multe ori nu am putut face nimic...decât să privim cum totul se termină, cum fiinţe apropiate se sting, cum ne pierdem serviciul, cum ne pierdem prietenii... Şi în aparenţă sunt lucruri inevitabile. Şi este drept că de multe ori în viaţă se întâmplă lucruri care chiar nu ţin de noi, lucruri asupra cărora nu putem acţiona sub nicio formă. Dar există şi lucruri pe care le putem schimba, obiceiuri proaste care pot fi înlocuite de unele bune... Şi cred că dacă vom acorda o atenţie şi o grijă sporite corpului nostru  suntem deja la linia de start. Şi odată porniţi pe drumul cel  bun ce oare ne-ar mai putea opri?

Read More

Cuvânt inainte

                                   

        Acest blog se doreşte a fi un instrument ajutător pentru cei interesaţi intr-o perspectiva noua, mai larga asupra sanatatii, asupra lumii si a vietii desigur. Nu este un blog de socializare neaparat, desi putem deveni si prieteni, chiar speram de fapt sa se intample, in masura in care vom avea puncte de vedere care ne unesc. 

Acest blog este de fapt initiativa unui grup de prieteni care s-au gandit ca in lumea de astazi, cand totul este foarte intens a impartasi din lucrurile pe care le stim este ceva normal si de asteptat. Desi sunt si asa zis specialisti printre noi nu avem pretentia de a detine cunoasterea absoluta in materie de sanatate ci doar vom incerca sa facem niste sugestii, ramanand ca fiecare din voi sa decida in ce masura informatiile de aici vi se par de folos or ba.

 E bine sa spunem de la inceput ca aici vom aborda sanatatea dintr-o perspectiva holistica, adica sanatatea ca o expresie a armoniei tuturor partilor ei: suflet, inima spirituala, minte vital si corp. Acestea sunt partile care compun fiinta noastra si sanatate inseamna sanatatea tuturor acestor parti ale fiintei si armonia lor.

 Acum sa vedem ce reprezinta fiecare dintre aceste parti. 

    Sufletul este scanteia divina din fiecare din noi, partea care ramane neatinsa indiferent de incercarile si experientele noastre. Legatura noastra cu divinitatea.Fiinta va face in asa fel incat sufletul sa ramana mereu pur si divin.

  Inima spirituala este casa sufletului. Locul unde se adaposteste sufletul la nivel fizic. Trebuie mentionat ca inima spirituala nu este acelasi lucru cu inima fizica. Si daca vreti o localizare fizica a ei este in mijlocul pieptului.

  Mintea reprezinta corpul format din totalitatea gandurilor noaste indiferent de natura lor. Nu intru in detalii pentru ca vom avea articole legate de fiecare din aceste corpuri.

  Urmeaza corpul vital sau corpul emotiilor noastre si in cele din urma corpul nostru fizic de care suntem cei mai constienti si cu care ne identificam cel mai des. 

  Fiinta noastra ar fi formata din aceste 5 corpuri: suflet, inima, minte, vital si corp fizic. Sanatatea intregii fiinte fiind o expresie a armoniei si sanatatii acestor corpuri.

 Multe din problemele care se manifesta in plan fizic sunt doar o reflexie a unor probleme ce se afla in alte planuri ale fiintei. Si pana nu vom rezolva acele probleme ele vor reveni iarasi si iarasi.

 Asta e ceea ce ne propunem sa facem aici in acest blog, sa discutam despre toate aceste planuri ale fiintei, despre modul in care ele pot coexista in armonie. Asteptam sa cititi sa va exprimati opiniile si sa avem un dialog care sa ne fie de folos tuturor.

Va multumim!

Read More