Noi toti ne dorim fericirea, si in consecinta cream un vis al nostru care sa implineasca aceasta fericire, care sa ne conduca catre aceasta fericire mult visata. Ca suntem constienti sau nu de la cel care viseaza sa mai bea o vodca sau sa mearga intr-un club, sa faca cariera, avere, sa aiba o familie iubitoare si pana la ascetul sfant toti suntem convinsi ca visul nostru este cel ce ne poate aduce adevarata fericirea. Toti dorim acelasi lucru doar ca in functie de perspectiva asupra lumii a fiecaruia din noi o creionam in mod diferit. Unii renunta la vise pentru ca nu au puterea de a merge pana la capat. Renuntarea duce la esec si frustrare si mai ales, dincolo de toate, pune pecetea incapacitatii noastre, a slabiciunii noastre de a trece peste obstacolele pe care viata le pune cu obstinenta in fata noastra. Adica daca nu termini o cursa iti va fi greu sa o mai incepi odata. Acest stigmat al renuntarii, al esecului, al incapacitatii este unul care ramane pe viata si care ne incapaciteaza sabotand tot potentialul nostru real. Renuntarea are o justificare reala doar atunci cand este facuta pentru un vis mai inalt. Niciodata nu este prea tarziu insa sa reincepem sa luptam pentru visul nostru.
De ce visam? De ce vrem fericirea? De ce nu ne multumim cu micile fericiri? De ce vrem mereu mai mult, de ce dorim fericire din ce in ce mai inalta? Pentru ca aceasta este natura noastra, esenta noastra. Iar atunci cand spun ca fericirea este esenta noastra nu sunt vorbe ci lucruri reale. Aceasta esenta care sta atat de bine ascunsa si tacuta in noi, nu ne va da pace pana cand nu vom redescoperi bucurie eterna. Asta am fost, suntem si vom fi. Si sufletul ne sopteste mereu ” Mergi mai departe, tu nu esti asta, nu esti bani, nu esti cariera, nu esti putere, nu esti faima, nu esti relatii, tu esti bucurie pura si toate celelate au doar rolul de a te conduce acolo, sunt niste semne ce-ti arata drumul spre destinatie si nu destinatia insasi. Fiecare din aceste vise enumerate ofera o anumita satisfactie, dar in cele din urma satisfactia lor va pali devenind nesemnificativa.”
Visul ultim cel care ne duce la destinatia finala este construit pe o multitudine de vise distruse si reformulate in functie de evolutia, progresul si dezvoltarea intelegerii noastre asupra lumii. Visele nu sunt altceva decat pre-vestitoarele realitatii. In masura in care le hranim, le ajutam sa creasca ele se transforma in realitate. Visele se hranesc cu incredere si speranta si cresc prin actiune.
Exista o satisfactie, bucurie a corpului care-l caracterizeaza pe omul mediu( mancare bautura lucruri mai grosiere in general), o bucurie a mintii specifica intelectualilor( lectura, creatie intelectuala), o bucurie a emotiilor specifica artistilor(operele de arta) si Bucuria sufletului(extazul unitatii cu divinul) care le este proprie misticilor. Aceasta este Bucuria ultima, si pana cand nu vom avea acces la ea nu va exista liniste reala in noi. Divinul din noi ne va impinge mereu inainte pana cand vom ajunge la extazul unitatii cu divinul. Si acest divin nu este nimic altceva decat cea mai adanca si cea mai inalta realitate din noi. Asta este mesajul vietii, asta este jocul vietii, si viata nu inseamna o incarnare ci toate incarnarile succesive ce le avem in diverse ipostaze si care ne conduc la destinatie prin experientele si lectiile oferite. Pentru ca o incarnare nu e nimic altceva decat o zi de lucru asa cum moartea fizica nu este decat o retragere pentru odihna ca apoi sa reluam viata de unde am lasat-o printr-o noua incarnare. Incarnarea si moartea nu sunt decat zile si nopti la scara mai mare. Asa cum dupa o zi de lucru avem nevoie de odihna, la fel dupa o viata de lupta si experiente avem nevoie de odihna. Insa pana cand nu vom fi trecut prin tot traseul initiatic al marii Vieti vom continua sa ne reintoarcem in aceasta viata pentru a ne implini destinul.
Aflati-va visul oameni, fiti sinceri cu voi, si porniti catre realizarea lui. Ori de cate ori realizati ca un vis nu va ofera ceea ce sperati, aveti curajul sa renuntati la el si sa mergeti mai departe in cautarea visului ultim. Nu exista fericire fara sinceritate. Si da fericirea exista si este chiar destinul nostru. Durerea pe care o aduce fericirea este faptul ca este aproape imposibil sa o impartasesti cu cei din jur. Desigur o mica parte din ea radiaza catre cei din jur, dar a oferi fericire curata si puternica celor care ne inconjoara este foarte dificil pentru ca ei sunt foarte putini receptivi. De ce? Pentru ca sunt inclestati cu toate fortele de fricile, angoasele, temerile si obsesiile lor. Si toata aceasta negativitate este ca un zid ce se opune fericirii. Insa nu trebuie sa fim descurajati, in cele din urma toate aceste ziduri vor fi daramate. Fericrea este destinul fiecaruia din noi, si fericirea noastra personala reprezinta o picatura de fericire pentru toti cei din jurul nostru si nu numai.
Fericirea nu sta doar in atingerea visului ci si in lupta sincera pentru a-l indeplini. Asta este singurul lucru care va ofera satisfactie pura, nu va pacaliti pe voi insiva si pe cei din jur, pentru ca viata de frustrare, depresie si suferinta va fi urmarea acestei lipse de sinceritate. Sinceritatea, curajul si credinta sunt secretele fericirii. Sinceritatea fata de noi si de cei din jur. Curajul de a nu renunta niciodata si de a merge mai departe dincolo de orice piedica pe care viata incearca sa ne-o puna. Va veni un timp cand vom intelege ca aceste piedici nu sunt decat ajutoare, fiecare piedica, fiecare obstacol depasit ne va face mai puternici, mai capabili sa ne atingem telul. Si credinta nu e nimic altceva decat credinta in destinul nostru divin, in faptul ca fericirea nu e o iluzie, ca perfectiunea este cea pentru care am fost creati si cea întru care ne vom gasi alinarea in cele din urma.
Ne intalnim in FERICIRE!
