O dimineata insorita, o seara racoroasa, un inceput de ploaie sau un curcubeu ridicat pe cer, sunt clipele noastre traite alaturi de natura. Daca iti doresti sa alergi, nu conteaza nici vremea, nici dispozitia matinala (asta in cazul in care alegi sa iti petreci dimineata in pasi vioi), nici micile dureri inerente aparute de-a lungul timpului.
Am inceput sa alerg cu ceva constanta din toamna anului 2006. La inceput a fost mai greu cu determinarea, dar ca orice lucru, pofta vine mancand. Am inceput cu doi, trei kilometri, dupa care distanta a tot crescut pana in jurul distantei unui semi-marathon. Aceasta dilatare a distantelor s-a intamplat in decursul a doi ani, cu antrenamente de obicei la sfarsit de saptamana, preponderent sambata si duminica. In vara anului 2008 a licarit pentru prima oara ideea unui marathon, dar cum data nu a fost stabilita apriori, zilele treceau fara a avea aleas momentul acestei prime incercari. In acel moment nu m-am gandit sa particip la o competitie oficiala, am ales sa fac acest pas pe aleile cunoscute in decursul alergarilor mele, si anume in Parcul Herastrau.
In seara zilei de 7 august 2008 in timpul meditatiei de seara, in linistea aceea mirifica in care se aude sufletul cum urca pe scara desavarsirii, a aparut acest mesaj. Maine trebuie sa mergi sa alergi, a venit clipa cea mare. Nu pot sa spun ca eram pregatit pentru asta, nu a fost nimic premeditat, nici macar antrenamentele mele nu au avut in vedere acest moment. Dar cum intuitia, mesajele primite de dincolo, mi-au dat de veste ca trebuie sa imi implinesc aceast vis, m-am incarcat cu multa dorinta si speranta de a reusi.
E posibil pentru multi dintre noi sa fie o corvoada trezitul de dimineata,dar pentru mine acest lucru nu a reprezentat niciodata o piedica. M-am hotarat sa alerg de la 4 dimineata, pentru a avea cat mai putin contact cu oamenii din parc si pentru a putea alerga in liniste cei 42 km si 195 de metri.M-am trezit ca un arc la 3 fix, desi nu era o ora obisnuita pentru mine si cred ca nici pentru cei mai multi dintre noi, m-am incarcat cu cat mai multa energie benefica si am plecat spre parc. Am luat masina si am serpuit incet pana la start, cu necunoscutele evidente ale unei astfel de incercari.Oare o sa reusesc? Va face fata organismul unei astfel de incercari, fara nici un support fizic si psihic din afara?
Noaptea nu isi ridicase inca cortina de intuneric, asa ca am inceput sa alerg la ora 3:40 dimineata. Nu am fost pregatit cu nimic: apa, bauturi energizante, mancare. Nici macar prietenii mei cu care de obicei ma antrenam, nu au stiut de aceasta initiativa. Marele noroc a fost ca alergand in timpul verii, nu am avut nevoie de un echipament prea gros;am alergat in sort si tricou. Am baut inainte de a alerga, conform obisnuintei mele, doua pahare de apa, fara a manca nimic in prealabil.
Traseul era intiparit de mult timp in ochii mei: sapte ture de lac, plus distanta necesara pentru a parcurge cei 42 de km ai unui marathon. A venit momentul cel mare: m-am linistit cateva minute inainte de a pleca in aceasta unica incercare- a fi sau a nu fi in lumea selecta a celor care alearga un marathon intreg. Povestea este frumoasa si incarcata de emotiile unui inerent inceput. Fiind noapte si atat de multa liniste atmosfera era un pic apasatoare ,mai ales ca aleile erau acoperite cu dale si exista riscul a te impiedica si a te accidenta destul de serios; pe de alta parte, la urcarea pe pod, exista un arbore a carui crengi atarnau pana la pamant, destul de dificil de a trece pe sub ramurile lui si de a-ti pastra ritmul ales.Ca senzatiile sa nu fie singulare, de la actualul loc de cazare al cailor Politiei Calare si pana la terminarea terenului de golf de la Clubul Diplomatilor nu exista nici o lumina. Norocul cel mare a fost ca luna plina lumina destul de puternic pentru a putea distinge unde sa asezi urmatorul pas si urmatorul pas, pana la primul felinar functional.
Am inceput sa alerg destul de tare, in termenii deja cunoscuti - positive split, fara sa stiu in acel moment ce inseamna acest lucru; prima tura a fost destul de bine, am inceput sa ma incalzesc si organismul sa depaseasca starea de letargie absolut fireasca pentru acea ora matinala. Din pacate, la acel moment nu aveam un ceas special de alergat,asa ca am cronometrat doar timpul final obtinut. A doua tura, au inceput pasarelele sa se trezeasca si am simtit pentru prima oara ca nu mai sunt singur. Natura se ridica la viata si parca timpul a trecut mai usor. M-am incalzit si am crezut in acel moment ca voi alerga fara probleme.Cateodata incostienta este de ajutor, mai ales cand nu cunosti nimic despre ce inseamna aceasta alergare.Incepusem sa transpir dar cum temperatura era in jurul a 14 grade, ma simteam confortabil pentru a nu avea nevoie de hidratare. Urmatoarele doua ture, a treia si a patra, au fost alergate cam in acelasi ritm, cu o viteza aproape constanta. Au inceput primele dureri de ficat si de splina, dar le-am tratat cu respect si am inceput sa vorbesc cu organele mele interne. Le-am rugat sa aiba ingaduinta cu mine pentru a putea sa termin aceasta provocare ca apoi sa poata sa isi faca de cap cat isi doresc. Norocul a fost ca la inceputul celei de a cincea ture, durerile sa dispara ca prin farmec si eu sa simt ca pot continua, cu mai multa grija, ceea ce mai ramasese de parcurs. Au aparut la orizont si primele raze de soare iar dimineata a inceput sa ridice si ultimele umbre de pe traseu.Gambele si genunchii au inceput sa se umfle, mainile le simteam ca niste pernute, cam de doua ori mai umflate decat in momentul inceperii alergarii. Norocul meu a fost ca macar in privinta incaltamintei sa fi ales o varianta castigatoare: perechea de pantofi sport Reebok era cu o marime mai mare, asa ca degetele puteau sa stea linistite,fara dureri si compresii inutile. Am ajuns la finalul celei de a cincea ture, la mult laudatul km 30. Acum a inceput numaratoarea inversa; am ajuns la o stare de plutire, parca totul era parte dintr-un film ce se desfasura in reluare. Am inceput sa alerg mai incet, iar gandurile se limitau doar la distanta pe care o mai aveam de alergat. Incet, incet am ajuns la km 35 dupa care am zis ca indiferent ce se va intampla voi termina aceasta alergare. Au inceput sa vina si alergatorii obisnuiti ai parcului,ei la inceputul unei zile de antrenament, eu la capatul puterilor cat si al unui succes rasunator. O sa alerg primul meu Marathon!!!!!
Cine a alergat aceasta distanta ma intelege perfect, cine nu a reusit inca, merita cu prisosinta sa faca acest pas spre victorie. Ultimii km sunt intotdeauna cei mai grei; am alergat incet, iar cand m-am apropiat de linia de sosire am strigat de bucurie si m-am pravalit pe prima banca intalnita in cale. Am facut primul marathon din viata mea fara sa beau o picatura de apa, fara sa mananc absolut nimic. A fost prima si ultima oara cand am facut acest lucru, de necrezut pentru un alegator adevarat. Este posibil ca tensinea si teama de a nu ma opri, a facut ca organismul sa nu aiba nevoie de nimic. Am stat cred ca aproape o ora pe o banca ca apoi sa am curajul sa ma ridic. Ma dureau toti muschii si ma miscam ca in filmele mute a lui Charlie Chaplin. Intrebarea finala si mult asteptata este cat a fost timpul primului meu marathon. Oare mai conteaza acest aspect pe langa bucuria acestui triumf?
Pentru a nu ramane dator cu o borna de referinta pentru alergarile urmatoare timpul a fost de 4 ore si 35 de minute. Cand am ajuns acasa cu masina (nu stiu daca ma credeti dar cand am ajuns la unul dintre stopurile din apropierea casei, pentru cateva secunde am atipit) nu reuseam sa trec strada, cat de incet ma miscam.
Ultima imagine a fost in fata oglinzii, unde am zarit un chip chinuit de dureri, dar cu o licarire de fericire in privire. AM REUSIT!!!!, AM REUSIT!!!!.
As fi vrut sa dansez de bucurie,dar unde sa gasesc o pereche de picioare care sa ma si asculte cat de putin!
Umoristica sau nu, plina de invataminte sau doar o epistola dintre multele relatari ale alergarilor noastre, prima reusita nu se uita nicioadata! Sper ca prin aceste randuri sa incurajez si sa indemn pe oricine doreste sa alerge un marathon sa faca aceasta incercare. In cazul in care nu reusiti din prima incercare nu dezarmati; se poate alerga aceasta distanta,chiar daca la prima vedere pare infernal de lunga!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu