explicate de Pãrintele Teofil Pãrãian
"Mã, nu toti din lume se prãpãdesc, nici toti din mãnãstire se mîntuiesc"
Avea o putere de sintezã deosebitã, o putere de intuitie si o putere de a cunoaste totdeauna esentialul într-o chestiune. Cînd îi puneai o problemã, el imediat avea rãspunsul. Si de la el au rãmas si cuvinte scrise, în manuscrisele lui. De pildã, cînd l-am întîlnit eu pentru prima datã, mi-a si spus un cuvînt, o formulã. Zice: "Mã, nu toti din lume se prãpãdesc, nici toti din mãnãstire se mîntuiesc". Deci avea o posibilitate de a formula ceva.
"Cu mine de douã ori trebuie sã se întâlneascã omul…"
Pãrintele zicea cã de douã ori trebuia sã se întîlneascã omul cu el: o datã cînd îi spune si a doua oarã la moarte, sãi spunã dacã a fãcut ce ia spus. Foarte corect! Ce rost are sã meargã cum merg unii cã sãi spunã unul, cã sãi spunã altul, cã un cuvînt de folos, cã nu stiu ce… siapoi adunã la cuvinte de folos si nu împlineste nimic!
"Cine face curte nu face carte"
Pãrintele Arsenie zicea: "Cine face curte nu face carte".
"Nasteti-vã sfinti!"
Pãrintele Arsenie îi îndemna pe oameni sã nascã sfinti. Bineînteles cã pentru a naste sfinti trebuie sã fi sfînt sau trebuie sã tragi de tine spre idealul sfinteniei. Si cînd începem sã ne ocupãm de noi însine, putem sã ne cunoastem, sã aflãm negativele noastre, sã cunoastem încãrcãtura datã de altii si pusã în noi, s-o rezolvãm, dar aceasta cere timp si ostenealã.
"Sã-ti feresti capul de frig si de prostie!"
E un cuvînt care meritã sã fie stiut si urmat, el putînd fi de folos tuturor celor ce nu iau aminte la ei însisi, tuturor celor care vreau sã braveze si nu se gîndesc la urmãrile pe care le pot avea, spre rãul lor, niste atitudini care nu sunt destul de bine gîndite si controlate. Sã luãm deci aminte la cuvîntul de mai sus si sã-l împlinim în cele douã laturi ale lui.
"Conceptia de viatã crestinã"
Cîtã o avem, ne statorniceste în gîndul si dorinta de a ne ridica mai presus de fire, de a îndumnezeii firea, prin harul si îndurãrile si iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea folosim si resursele firesti cîte le avem la îndemînã, aerul, aerul bun, hrana rationalã, somnul si energia vitalã, pe care nu vrem sã o risipim pe plãceri, ci vrem s-o canalizãm spre binele nostru material si spiritual. Asa dorea pãrintele Arsenie, care a formulat îndreptarul de viatã, pe care l-a predat tinerilor si oricui care vrea sã ia aminte la el.
"În mintea strîmbã si lucrul drept se strîmbã"
Asa obisnuia sã spunã pãrintele Arsenie, care urmãrea pentru oameni o minte dreaptã si lucruri drepte si îndreptate de mintea cea bunã. Valoarea acestui cuvînt o intuiesc toti cei ce îl aud, si asta se întîmplã des, cãci noi îl aducem înaintea vizitatorilor si închinãtorilor nostri, mai ales atunci cînd au prilejul sã vadã o picturã a pãrintelui Arsenie reprezentînd Adormirea Maicii Domnului, picturã în fata cãreia se opresc cu admiratie multi dintre cei ce viziteazã Mãnãstirea Brîncoveanu de la Sîmbãta. Mintea se strîmbã în urma patimilor si se îndreaptã pe mãsura curãtirii de patimi. Cînd mintea se îndreaptã, vede lucrurile drept, deci asa cum sunt ele. "In mintea strîmbã si lucrul drept se strîmbã". Asta le place la multi, am bãgat de seamã cã le place. Cînd le spun cã Pãrintele a zis cã "în mintea strîmbã si lucrul drept se strîmbã", oamenii rîd în general. De ce rîd? Pentru cã îsi dau seama cã asa e. Numai cã e greu sã stii cînd ti-e mintea strîmbã.
"Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã"
Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã, adicã de la informatie la convingere. Oameni de informatie religioasã sunt mai multi decît cei ce au convingeri religioase. E necesarã si informatia, care adeseori se face prin auzire. Dar a rãmîne la informatie înseamnã doar a fi la începutul drumului "la urechi". Pînã la inimã mai e o cale lungã, "cea mai lungã cale".
"Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse"
Cuvîntul acesta ne aduce aminte de un cuvînt asemãnãtor, cu circulatie mai ales în lumea din Apus: "Un sfînt trist este un trist sfînt". Pãrintele a fost întotdeauna pentru optimism, pentru bucurie, credinta noastrã fiind "izvor de bucurie", crestinismul fiind "religia bucuriei". Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Sãi :"Acestea vi le spun ca bucuria Mea sã fie întru voi si ca bucuria voastrã sã fie deplinã" (Ioan 15, 11).
"Bobul lui se preschimbã în tãciune, iar el se crede grîu nedreptãtit"
Asa caracteriza pãrintele Arsenie pe omul care se abate de la cele bune si care nu cautã si nu primeste îndreptarea, ci îsi explicã el mai bine cele pentru sine condamnînd pe cei ce vreau sã-l îndrepte. }nceputul oricãrei îndreptãri este sã-tI recunosti greseala. "Cînd greseala s-a fãcut în tine asezare sI adevãr" – cînd o ai ca drepindere si o mai si justifici – atunci "nu mai e gresealã ci e pãcat de moarte". }ntr-o astfel de situatie, cel ce se crede a fi drept, fãrã sã si fie de fapt, nu mai e bob de grîu, ci doar tãciune.
"Mustrarea învinge, dar nu convinge"
Este si aceasta o cugetare la care e bine sã luãm aminte. Are si mustrarea rostul si puterea ei, dar ea, ca constrîngere, doar învinge, însã de convins nu convinge. De la învingere pînã la convingere e o cale lungã; poate tot atît de lungã cît cea de la informatie la convingere, cît cea de la urechi la inimã.
"Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pãcãtos este mai mare decît iubirea celui mai mare sfînt fatã Dumnezeu"
Pãrintele Arsenie a zis o vorbã cât lumea asta de mare – ba mai mare decât lumea asta! –, si anume o zis asa: "Iubirea lui Dumnezeu fatã de cel mai mare pãcãtos îi mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt fatã de Dumnezeu”. Nu poate iubi un sfânt pe Dumnezeu, cât ar fi sfântul de mare, cât iubeste Dumnezeu pe cel mai mare pãcãtos; si-l asteaptã; si vrea sã-l primeascã; si aleargã înaintea lui, dupã cum citim în pilda cu fiul risipitor, unde se spune cã tatãl nu l-a asteptat pe fiul care se întorcea; l-a asteptat într-un fel, dar când l-a vãzut cã vine nu l-a mai tinut locul: a alergat înaintea lui, ca sã-l primeascã, sã-l îmbrãtiseze, sã-l sãrute, sã-l ajute, sã-l aseze iarãsi în starea din care a plecat. Pentru cã din inima lui fiul n-a plecat niciodatã! El a rãmas în inima tatãlui asa cum rãmânem noi în inima lui Dumnezeu, în inima Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în inima Maicii Domnului, oricât de depãrtati am fi, oricâte rele am face. Pânã trãim în aceastã viatã Dumnezeu nu ne pãrãseste. Noi putem sã pãrãsim pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu poate sã ne pãrãseascã pe noi.
Cu o astfel de afirmatie, pãrintele ne dã încredere în bunãtatea lui Dumnezeu, în iubirea lui Dumnezeu fatã de noi, pãcãtosii, cãci se afirmã si în rugãciunile de dezlegare ale sfintei noastre Biserici, cã mila lui Dumnezeu este tot atît de mare, tot atît de infinitã, cum este de infinitã si mãrirea Lui, de vreme ce se spune: "Cã precum este mãrirea Ta, asa este si mila Ta". Cuvîntul spus de pãrintele Arsenie, în formularea de mai sus, ne aduce aminte si de ceea ce spune Psalmistul, prin cuvintele acestea: "Cît e de sus cerul deasupra pãmîntului atît de mare e bunãtatea Lui (a lui Dumnezeu) spre cei ce se tem de Dînsul. Cît de departe e Rãsãritul de Apus, atîta a depãrtat El de noi fãrãdelegile noastre. Cum miluieste un tatã pe copiii sãI, asa miluieste Domnul pe cei ce se tem de Dînsul" (Ps. 102, 10-13).
"Ajutati-mã sã vã pot ajuta"
Asta înseamnã cã nu cel care vrea sã te ajute te ajutã cel mai mult, ci tu esti cel care potI sã fi ajutat. Dacã esti deschis spre ajutor te poate ajuta omul de lîngã tine si omul superior tie; dar dacã nu-l recunosti superior, ba, dimpotrivã, îl judeci si-l calci în picioare, atunci nu te poate ajuta, pentru cã omul este fiinta care poate zice nu, si zice nu!
"Fiecare dintre noi ducem un necredincios în spate"
Zice pãrintele Arsenie Boca referindu-se la trup, "fiecare dintre noi ducem un necredincios în spate".
"Domnul Hristos a fost rãstignit cu spatele pe crucea materialã si cu fata pe crucea spiritualã"
Zicea Pãrintele Arsenie: "Domnul Hristos a fost rãstignit cu spatele pe crucea materialã si cu fata pe crucea spiritualã".
"Să ai întelegere fatã de neputinta omeneascã"
Am fost odatã la Pãrintele Arsenie Boca – Dumnezeu sã-l odihneascã! –, la Bucuresti, cu un student la teologie de atunci, care acuma-i preot – au trecut anii peste toti de-atunci… a fost asta în 1965 –, si Pãrintele vorbind cu el, desigur sã aud eu, i-a spus un cuvânt care mi-a rãmas mie pentru cealaltã vreme a vietii mele si cred cã si pentru vesnicie. N-am sã-l uit niciodatã! Zice: "Uite, mãi frate. O sã fii preot. Sã fii întelegãtor fatã de neputinta omeneascã!” Nici nu vã puteti închipui cât m-am gândit eu la cuvintele acestea, de atunci încoace; cât le-am urmãrit în viata mea si în viata oamenilor. Si mi-am dat seama cã neputinta omeneascã e o realitate. Sunt atâtia oameni rãi în lumea asta, si nici ei nu vor sã fie rãi… Si-s rãi, si noi trebuie sã întelegem rãutatea lor de pe pozitia noastrã, din situatia noastrã. Sã întelegem cã ei nu pot mai mult, cã ei ei însisi sunt nemultumiti de rãutatea lor – "Pe cel rãu rãutatea îl ucide”, îi scris în Psalmi: "pe cel rãu rãutatea îl ucide”, îl nimiceste, rãutatea îl nemultumeste. Pomenirea de rãu spun pãrintii cei duhovnicesti cã e o rãutate fãrã margini, e o rãutate ca o ruginã care mãnâncã fierul, asa mãnâncã sufletul; rãutatea-i cui înfipt în suflet. Pomenirea de rãu, nemultumirea, neiertarea este viermele mintii. Un pãrinte spune cã "rãul sã-l scrii pe apã”
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.JPG)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
