Buddha

 

În viaţa mea de copil am crescut cunoscându-L doar pe Iisus şi dragostea Lui pentru întreaga umanitate. Nu ştiam, nu mi s-a spus şi nici nu am fost învăţată că alături de Iisus umanitatea a avut parte de prezenţa şi înţelepciunea şi a altor Avatari.

Totul până într-o zi în care urmăream împreună cu familia emisiunea Teleenciclopedia, una dintre cele mai bune emisiuni difuzate la televizor şi care s-a păstrat până azi.

Şi nu pot exprima în cuvinte cît de mare şi cât de profundă mi-a fost uimirea când am aflat de existenţa lui Buddha. Mi-e greu să redau sentimentul care m-a încercat atunci când cu vocea lui caldă şi în acelaşi timp fermă, Florian Pitiş vorbea despre Budha. Şi pentru că experienţa acelei seri mi-a rămas atât de bine întipărită în minte,în suflet, în întreaga fiinţă, am să încerc să vorbesc despre Buddha cel pe care l-am cunoscut eu la TVR1 pe vremea când aveam vreo 13 ani.

            Ani, date, nume exacte şi istorie mai mult sau mai puţin precisă cred că poate găsi oricine în cărţi sau pe internet. Eu am să scriu aici povestea mea şi a lui Buddha cel văzut prin ochii copilei de 13 ani.

            Cândva demult de tot, înainte de existenţa lui Iisus, într-o familie regală s-a născut un băiat, unicul băiat. Vă puteţi imagina bucuria regelui căruia soţia i-a dăruit un fiu? Bucuria lui nu avea margini! Şi în cinstea fiului său, primul născut, tatăl a dat un mare ospăţ la care au fost invitaţi toţi oamenii de cinste din regat. Şi a venit şi un învăţător, un înţelept care putea vedea dincolo, care putea prezice viitorul... Şi când a fost întrebat de către rege dacă fiul său va ajunge la rândul său un mare rege, înţeleptul a răspuns că sunt două drumuri pentru băiat: fie va ajunge un mare rege fie va ajunge un mare învăţător... Regele s-a bucurat enorm că fiul său va fi  un mare rege asemenea lui dar în acelaşi timp se temea ca fiul său să nu ajungă cumva un mare învăţător. Şi astfel a hotărât să-l protejeze de tot ceea ce însemna lumea exterioară palatului. Siddartha, căci aşa se numea băiatul, a crescut ca un prinţ, a fost tratat ca un prinţ, nu a cunoscut niciodată tristeţea, durerea ,boala, bătrâneţea, sărăcia pentru că toate acestea au fost ascunse ochilor săi, toate acestea existau doar în afara palatului unde Sidartha nu avea voie să meargă. Era un prinţ foarte educat, foarte învăţat iar timpul şi-l petrecea fie la vânătoare, fie la studiu, fie la distracţie cu tinerii de vârsta lui, cu fetele tinere care înfrumuseţau şi înveseleau palatul. Lumea lui Siddartha era perfectă. S-a însurat cu femeia pe care o iubea şi au avut un fiu... Dar chiar în prima zi de viaţă a fiului său, Siddartha, printr-un joc al soartei, ajunge să descopere că mai există şi altceva în afara palatului, o lume necunoscută lui. Şi această lume îl chema cu o forţă atât de puternică încât Siddartha a părăsit palatul, şi-a părăsit nevasta şi copilul nou-născut pentru a pleca în căutarea Adevărului ce fusese atâta vreme ascuns ochilor săi.

            Parcă şi acum văd în faţa ochilor imaginea tânărului prinţ, bine îmbrăcat care a pornit în lume să descopere tot ceea ce se afla dincolo de porţile palatului. Şi cu fiecare pas pe care îl făcea se izbea de ceva nou, ceva ce nu mai văzuse până atunci... A văzut foamea şi sărăcia, a văzut oameni care nu aveau ce mânca şi asta l-a făcut să se ruşineze de toate bunătăţile pe care le mâncase de-a lungul anilor. Apoi a cunoscut suferinţa căci  a întâlnit oameni care nu aveau ce mânca, nu aveau cu ce se îmbrăca, nu aveau unde dormi şi înnoptau sub cerul liber. Siddartha a început să dea din lucrurile sale în stânga şi în dreapta. Iar când a văzut boala şi moartea acestea l-au atins atât de profund încât s-a hotărât să nu mai revină la palat până când nu va afla Adevărul, Adevărul acestei lumi în care există atât de multă suferinţă.

            Şi astfel Siddartha şi-a dat toate bunurile ce le avea cu el şi şi-a trimis servitorii acasă. A vrut să rămână singur în căutarea lui. Doar el şi o haină simplă care îi acoperea corpul. Odată pornit în căutarea Adevărului Siddartha a cunoscut un grup de asceţi şi s-a alăturat lor. Vreme de mulţi ani a stat cu ei, a învăţat de la ei, ajunsese să-şi chinuiască corpul în asemenea hal încât aproape nu mai rămăsese nimic din el. Dar Adevărul încă nu îl aflase. Într-o zi însă, stând pe marginea unui râu vede că într-o barcă se plimba un profesor şi elevul său pe care îl învăţa să cânte la un instrument muzical cu coarde. Şi profesorul i-a spus elevului: Coarda nu trebuie să fie nici prea largă căci atunci nu vei putea corect dar nici prea strânsă căci atunci poate plesni. Trebuie să fie undeva la mijloc... Şi în acel moment în mintea lui Siddartha s-a produs o licărire de lumină căci a înţeles că Linia de Mijloc este calea cea mai corectă către adevăr. A înţeles că e nevoie să păstreze un echilibru în tot ceea ce face, în tot ceea ce simte.

            Siddartha a părăsit grupul de asceţi şi s-a aşezat sub un copac „the bodhi tree” de unde s-a hotărât să nu se mai ridice până când nu va afla răspunsul la întrebarea de ce există în lume suferinţă, până nu va afla Adevărul. Şi a rămas aşezat sub copac timp de multe zile... Îmi amintesc că m-a mişcat profund hotărârea lui de a rămâne nemişcat sub copac atâta timp. Iar apoi, când se găsea în meditaţia cea mai profundă Zeul Morţii a încercat să-l tenteze pentru a-l împiedica să afle Adevărul. El i-a trimis întâi o armată întreagă pentru a-l speria dar Buddha a rămas nemişcat în meditaţia lui iar săgeţile ţintite de armată spre el s-au transformat în flori ce au căzut la picioarele lui. Apoi zeul şi-a trmis frumoasele lui fete să-l tenteze dar Buddha a fost de neclintit în meditaţia sa. Iar cea din urmă probă a fost de a-i provoca propriul ego, de a-i stârni propria mândrie dar şi de această dată Buddha a învins....El a aflat Adevărul şi odată Adevărul aflat, el a atins pământul cu o mână pentru ca pământul să fie martorul iluminării sale.

            Buddha, el n-a rămas în starea sa de extaz , de perfecţiune, ci a încercat să transmită învăţăturile sale tuturor celor pregătiţi să le primească.

            Milioane de oameni urmează astăzi învăţăturile lui Buddha şi sunt inspiraţi de modelul lui.

            Maestrul Spiritual Sri Chinmoy a sumarizat într-o propoziţie învăţătura şi viaţa lui Buddha: „ Filosofia lui Buddha a fost compasiunea şi iertarea.”