Doubt is more to be disliked than death. Why? Because when you doubt yourself or God it is the real beginning of your hastening end.
The human in us feels that we are either the lowest or the highest. When we identifies with the lowest , it says, ”I am useless, I am nothing.” In this way the vital comes forward and tries to gain sympathy. But each time a doubt comes and we feel that we are not God's instrument, we fall short of our capacity. How many times we doubt ourselves, belittle ourselves, kill ourselves! The moment we doubt that God is inside us, a dark spot appears on the golden tablet of our heart. When we do not love ourselves, the face of the sun is covered with clouds. The moment we belittle ours capacity and doubt ourselves, the moment we forget what we are, at that time we are millions of miles from the truth. We love ourselves only when we feel that we achieve something or feel that tomorrow or the day after tomorrow we are going to do something. This is the human in us.
Of what use is my achievement
Îndoiala este mai detestabilă decât moartea. De ce? Pentru că în momentul în care vă îndoiți de voi înșivă sau de Dumnezeu aceasta este cu adevarat inceputul sfarsitului vostru imediat.
Umanul din noi are impresia că suntem fie ceea ce este cel mai jos, fie ceea ce este cel mai elevat. Când ne identificăm cu ce este cel mai mai jos, ne spunem: ” Eu sunt inutil, eu nu sunt nimic.” În acest fel vitalul vine la suprafata și încearcă să atragă simpatia. Ori, de fiecare dată când o îndoială erupe și noi credem că nu suntem un instrument al Lui Dumnezeu, ne trădăm propria capacitate. De cate ori nu ne-am indoit de noi insine, ne-am subapreciat, ne-am distrus! Din momentul în care ne îndoim că Dumnezeu este în noi, o pată neagră apare pe tableta aurită a inimii noastre. Atunci când nu avem iubire pentru noi înșine, fața soarelui va fi acoperită de nori. Din momentul în care ne diminuăm capacitatea și ne îndoim de noi înșine, din momentul în care uităm ceea ce suntem în mod etern, ne aflăm la milioane de kilometrii distanță de adevăr. Nu știm să ne iubim decât dacă avem sentimentul că am îndeplinit ceva sau că suntem pe punctul de a o face . Acesta este umanul din noi.
The human in us feels that we are either the lowest or the highest. When we identifies with the lowest , it says, ”I am useless, I am nothing.” In this way the vital comes forward and tries to gain sympathy. But each time a doubt comes and we feel that we are not God's instrument, we fall short of our capacity. How many times we doubt ourselves, belittle ourselves, kill ourselves! The moment we doubt that God is inside us, a dark spot appears on the golden tablet of our heart. When we do not love ourselves, the face of the sun is covered with clouds. The moment we belittle ours capacity and doubt ourselves, the moment we forget what we are, at that time we are millions of miles from the truth. We love ourselves only when we feel that we achieve something or feel that tomorrow or the day after tomorrow we are going to do something. This is the human in us.
Of what use is my achievement
If I have the fear
That tomorrow
Somebody will do better than I?
Îndoiala este mai detestabilă decât moartea. De ce? Pentru că în momentul în care vă îndoiți de voi înșivă sau de Dumnezeu aceasta este cu adevarat inceputul sfarsitului vostru imediat.
Umanul din noi are impresia că suntem fie ceea ce este cel mai jos, fie ceea ce este cel mai elevat. Când ne identificăm cu ce este cel mai mai jos, ne spunem: ” Eu sunt inutil, eu nu sunt nimic.” În acest fel vitalul vine la suprafata și încearcă să atragă simpatia. Ori, de fiecare dată când o îndoială erupe și noi credem că nu suntem un instrument al Lui Dumnezeu, ne trădăm propria capacitate. De cate ori nu ne-am indoit de noi insine, ne-am subapreciat, ne-am distrus! Din momentul în care ne îndoim că Dumnezeu este în noi, o pată neagră apare pe tableta aurită a inimii noastre. Atunci când nu avem iubire pentru noi înșine, fața soarelui va fi acoperită de nori. Din momentul în care ne diminuăm capacitatea și ne îndoim de noi înșine, din momentul în care uităm ceea ce suntem în mod etern, ne aflăm la milioane de kilometrii distanță de adevăr. Nu știm să ne iubim decât dacă avem sentimentul că am îndeplinit ceva sau că suntem pe punctul de a o face . Acesta este umanul din noi.
La ce bun să fac ceva
Dacă sunt chinuit de teama
Că mâine altcineva o va face mai bine decât mine?
Sri Chinmoy
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu