Despre blog

Acest blog se doreşte a fi un instrument ajutător pentru cei interesaţi intr-o perspectiva noua, mai larga asupra sanatatii, asupra lumii si a vietii desigur.

Sufletul - Scanteia divina din noi

Sufletul este scanteia divina, divinitatea aici, in fiecare din noi iar inima spirituala este templul in care el salasluieste. Uitat de minte, vital si corp el continua sa straluceasca in templul inimii spirituale, asteptand momentul in care suntem pregatiti sa ne reamintim esenta noastra divina.

Corpul nostru cel de toate zilele

Am început să mă gândesc la corpul meu ca la un templu, ca la un loc sacru în care o fiinţă importantă locuieşte şi anume sufletul, expresia Divinităţii.

Alergarea - hrana pentru trup si suflet

Alergarea si intoarcerea la natura ne dovedeste ca este o cale spre atigerea linistii sufletesti de care avem nevoie; pentru a putea progresa, pentru a trai stari de constiinta inalta avem nevoie de linistirea gandurilor si curatirea sufletului; atunci cand distanta alergata iti creaza o stare de concentrare psihica totala, in care singurele ganduri care te pot ajuta sa continui sunt pacea si increderea in capacitatile inca neexploatate, aceasta chintesenta face diferenta intre a fi si a nu fi.

Suntem ceea ce mancam

Încă din cele mai vechi timpuri mâncarea a reprezentat un prilej de bucurie. Să luăm masa în famile sau cu prietenii nu este pentru nimeni un lucru neobişnuit.

Postări populare

vineri, 30 noiembrie 2012

Cine e castigatorul?


Cine e castigatorul? Nu cel ce castiga cursa ci cel care a realizat unitatea plina de bucurie cu rezultatul, care este o experienta sub  forma succesului sau a esecului, o calatorie inainte sau o calatorie inapoi.

Cine e castigatorul? Nu cel ce castiga cursa, ci cel ce adora sa alerge neobosit impreuna cu Dumnezeu Alergatorul Suprem.

Cine e castigatorul? Nu cel a carui glorie o cantam ci cel ce intruchipeaza Lumina Compasiunii lui Dumnezeu din plin.

Cine e castigatorul? Nu cel ce a obtinut un nume si o faima extraordinara si a acumulat o mare avere ci cel care doreste doar un singur lucru: Satisfactia-lui-Dumezeu in felul propriu lui Dumnezeu.

Sri Chinomoy

joi, 29 noiembrie 2012

The Five People You Meet in Heaven/Cinci prieteni in Viata de Apoi




Dupa ce un batran singuratic este omorat intr-un accident, el se trezeste intr-un loc nefamiliar, numit Rai, unde cinci oameni, cativa necunoscuti, cativa din cei dragi lui, il iau intr-o calatorie prin viata sa. Pornind de la romanul bestseller al autorului care a scris Marti cu Morrie, filmul exploreaza misterele de dupa moarte, reamintindu-ne ce conteaza cu adevarat in viata.


                                                                                                                  sursa:cinemagia.ro


  vizualizare online

Hearts in Atlantis/Suflete pierdute in Atlantida




Filmul este o poveste frumoasa despre amintirile unui om, care incepe sa imbatraneasca si care se intorce in orasul natal, dupa recenta moarte a celui mai bun prieten al sau. Amintirile despre vremea cand avea 11 ani ii revin neincetat, ca si cand atunci s-a intamplat ceva, care i-a schimbat viata. In casa in care se stabileste sunt 3 copii de 11 ani, care convietuiesc impreuna (Anton Yelchin - Bobby, Mika Boorem –Carol si Will Rothaar - Sully). In viata lor apare un nou- venit misterios (Anthony Hopkins), care se imprieteneste cu Bobby si fara sa vrea il indeparteaza de mama lui. Pe masura ce timpul trece, cei doi isi incredinteaza confidente si noi puteri ale batranului ies la iveala. 
Intre batran si copil se naste o relatie ciudata si in acelasi timp iesita din granitele normalului.



                                                                                                                  sursa:cinemarx.ro


Little Buddha/Micul Buddha




Un grup de calugari budisti condusi de catre Lama Norbu calatoresc prin lume in incercarea lor de a descoperi persoana in care s-a reincarnat sufletul invatatorului lor Lama Dorje. In Statele Unite ale Americii, la Seattle, ei gasesc un baietel pe nume Jesse Conrad, care este fascinat de modul lor de viata si de gandire si care este de acord sa mearga impreuna cu ei in Bhutan pentru a fi testat, in ciuda scepticismului si chiar ostilitatii manifestate de catre parintii sai - Dean si Lisa Conrad. Alti doi potentiali candidati sunt descoperiti in Nepal si anume o fetita din aristocratia indiana pe nume Gita si un baiat abandonat din Kathmandu pe nume Raju.
Calugarul Lama Norbu le povesteste celor trei copii de-a lungul calatoriei sale despre Siddhartha sau Buddha, cel care a reusit sa atinga iluminarea divina si pacea absoluta, invingand prin rabdare si toleranta demonii tentatiilor omenesti si detasandu-se de lumea iluziilor desarte. In urma testelor rituale la care sunt supusi in Bhutan, se dovedeste faptul ca toti cei trei copii sunt de fapt reincarnari ale lui Lama Dorje, reprezentand fiecare o anumita latura a personalitatii acestuia si participa la ceremonia inmormantarii lui Lama Norbu prin imprastierea cenusii acestuia in toate cele patru zari.


                                                                                                                                    sursa:cinemarx.ro






marți, 27 noiembrie 2012

Primul meu marathon











O dimineata insorita, o seara racoroasa, un inceput de ploaie sau un curcubeu ridicat pe cer, sunt clipele noastre traite alaturi de natura. Daca iti doresti sa alergi, nu conteaza nici vremea, nici dispozitia matinala (asta in cazul in care alegi sa iti petreci dimineata in pasi vioi), nici micile dureri inerente aparute de-a lungul timpului.

Am inceput sa alerg cu ceva constanta din toamna anului 2006. La inceput a fost mai greu cu determinarea, dar ca orice lucru, pofta vine mancand. Am inceput cu doi, trei kilometri, dupa care distanta a tot crescut pana in jurul distantei unui semi-marathon. Aceasta dilatare a distantelor s-a intamplat in decursul a doi ani, cu antrenamente de obicei la sfarsit de saptamana, preponderent sambata si duminica. In vara anului 2008 a licarit pentru prima oara ideea unui marathon, dar cum data nu a fost stabilita apriori, zilele treceau fara a avea aleas momentul acestei prime incercari. In acel moment nu m-am gandit sa particip la o competitie oficiala, am ales sa fac acest pas pe aleile cunoscute in decursul alergarilor mele, si anume in Parcul Herastrau.

In seara zilei de 7 august 2008 in timpul meditatiei de seara, in linistea aceea mirifica in care se aude sufletul cum urca pe scara desavarsirii, a aparut acest mesaj. Maine trebuie sa mergi sa alergi, a venit clipa cea mare. Nu pot sa spun ca eram pregatit pentru asta, nu a fost nimic premeditat, nici macar antrenamentele mele nu au avut in vedere acest moment. Dar cum intuitia, mesajele primite de dincolo, mi-au dat de veste ca trebuie sa imi implinesc aceast vis, m-am incarcat cu multa dorinta si speranta de a reusi.

E posibil pentru multi dintre noi sa fie o corvoada trezitul de dimineata,dar pentru mine acest lucru nu a reprezentat niciodata o piedica. M-am hotarat sa alerg de la 4 dimineata, pentru a avea cat mai putin contact cu oamenii din parc si pentru a putea alerga in liniste cei 42 km si 195 de metri.M-am trezit ca un arc la 3 fix, desi nu era o ora obisnuita pentru mine si cred ca nici pentru cei mai multi dintre noi, m-am incarcat cu cat mai multa energie benefica si am plecat spre parc. Am luat masina si am serpuit incet pana la start, cu necunoscutele evidente ale unei astfel de incercari.Oare o sa reusesc? Va face fata organismul unei astfel de incercari, fara nici un support fizic si psihic din afara?

Noaptea nu isi ridicase inca cortina de intuneric, asa ca am inceput sa alerg la ora 3:40 dimineata. Nu am fost pregatit cu nimic: apa, bauturi energizante, mancare. Nici macar prietenii mei cu care de obicei ma antrenam, nu au stiut de aceasta initiativa. Marele noroc a fost ca alergand in timpul verii, nu am avut nevoie de un echipament prea gros;am alergat in sort si tricou. Am baut inainte de a alerga, conform obisnuintei mele, doua pahare de apa, fara a manca nimic in prealabil.

Traseul era intiparit de mult timp in ochii mei: sapte ture de lac, plus distanta necesara pentru a parcurge cei 42 de km ai unui marathon. A venit momentul cel mare: m-am linistit cateva minute inainte de a pleca in aceasta unica incercare- a fi sau a nu fi in lumea selecta a celor care alearga un marathon intreg. Povestea este frumoasa si incarcata de emotiile unui inerent inceput. Fiind noapte si atat de multa liniste atmosfera era un pic apasatoare ,mai ales ca aleile erau acoperite cu dale si exista riscul a te impiedica si a te accidenta destul de serios; pe de alta parte, la urcarea pe pod, exista un arbore a carui crengi atarnau pana la pamant, destul de dificil de a trece pe sub ramurile lui si de a-ti pastra ritmul ales.Ca senzatiile sa nu fie singulare, de la actualul loc de cazare al cailor Politiei Calare si pana la terminarea terenului de golf de la Clubul Diplomatilor nu exista nici o lumina. Norocul cel mare a fost ca luna plina lumina destul de puternic pentru a putea distinge unde sa asezi urmatorul pas si urmatorul pas, pana la primul felinar functional.

Am inceput sa alerg destul de tare, in termenii deja cunoscuti - positive split, fara sa stiu in acel moment ce inseamna acest lucru; prima tura a fost destul de bine, am inceput sa ma incalzesc si organismul sa depaseasca starea de letargie absolut fireasca pentru acea ora matinala. Din pacate, la acel moment nu aveam un ceas special de alergat,asa ca am cronometrat doar timpul final obtinut. A doua tura, au inceput pasarelele sa se trezeasca si am simtit pentru prima oara ca nu mai sunt singur. Natura se ridica la viata si parca timpul a trecut mai usor. M-am incalzit si am crezut in acel moment ca voi alerga fara probleme.Cateodata incostienta este de ajutor, mai ales cand nu cunosti nimic despre ce inseamna aceasta alergare.Incepusem sa transpir dar cum temperatura era in jurul a 14 grade, ma simteam confortabil pentru a nu avea nevoie de hidratare. Urmatoarele doua ture, a treia si a patra, au fost alergate cam in acelasi ritm, cu o viteza aproape constanta. Au inceput primele dureri de ficat si de splina, dar le-am tratat cu respect si am inceput sa vorbesc cu organele mele interne. Le-am rugat sa aiba ingaduinta cu mine pentru a putea sa termin aceasta provocare ca apoi sa poata sa isi faca de cap cat isi doresc. Norocul a fost ca la inceputul celei de a cincea ture, durerile sa dispara ca prin farmec si eu sa simt ca pot continua, cu mai multa grija, ceea ce mai ramasese de parcurs. Au aparut la orizont si primele raze de soare iar dimineata a inceput sa ridice si ultimele umbre de pe traseu.Gambele si genunchii au inceput sa se umfle, mainile le simteam ca niste pernute, cam de doua ori mai umflate decat in momentul inceperii alergarii. Norocul meu a fost ca macar in privinta incaltamintei sa fi ales o varianta castigatoare: perechea de pantofi sport Reebok era cu o marime mai mare, asa ca degetele puteau sa stea linistite,fara dureri si compresii inutile. Am ajuns la finalul celei de a cincea ture, la mult laudatul km 30. Acum a inceput numaratoarea inversa; am ajuns la o stare de plutire, parca totul era parte dintr-un film ce se desfasura in reluare. Am inceput sa alerg mai incet, iar gandurile se limitau doar la distanta pe care o mai aveam de alergat. Incet, incet am ajuns la km 35 dupa care am zis ca indiferent ce se va intampla voi termina aceasta alergare. Au inceput sa vina si alergatorii obisnuiti ai parcului,ei la inceputul unei zile de antrenament, eu la capatul puterilor cat si al unui succes rasunator. O sa alerg primul meu Marathon!!!!!

Cine a alergat aceasta distanta ma intelege perfect, cine nu a reusit inca, merita cu prisosinta sa faca acest pas spre victorie. Ultimii km sunt intotdeauna cei mai grei; am alergat incet, iar cand m-am apropiat de linia de sosire am strigat de bucurie si m-am pravalit pe prima banca intalnita in cale. Am facut primul marathon din viata mea fara sa beau o picatura de apa, fara sa mananc absolut nimic. A fost prima si ultima oara cand am facut acest lucru, de necrezut pentru un alegator adevarat. Este posibil ca tensinea si teama de a nu ma opri, a facut ca organismul sa nu aiba nevoie de nimic. Am stat cred ca aproape o ora pe o banca ca apoi sa am curajul sa ma ridic. Ma dureau toti muschii si ma miscam ca in filmele mute a lui Charlie Chaplin. Intrebarea finala si mult asteptata este cat a fost timpul primului meu marathon. Oare mai conteaza acest aspect pe langa bucuria acestui triumf?

Pentru a nu ramane dator cu o borna de referinta pentru alergarile urmatoare timpul a fost de 4 ore si 35 de minute. Cand am ajuns acasa cu masina (nu stiu daca ma credeti dar cand am ajuns la unul dintre stopurile din apropierea casei, pentru cateva secunde am atipit) nu reuseam sa trec strada, cat de incet ma miscam.

Ultima imagine a fost in fata oglinzii, unde am zarit un chip chinuit de dureri, dar cu o licarire de fericire in privire. AM REUSIT!!!!, AM REUSIT!!!!.

As fi vrut sa dansez de bucurie,dar unde sa gasesc o pereche de picioare care sa ma si asculte cat de putin!

Umoristica sau nu, plina de invataminte sau doar o epistola dintre multele relatari ale alergarilor noastre, prima reusita nu se uita nicioadata! Sper ca prin aceste randuri sa incurajez si sa indemn pe oricine doreste sa alerge un marathon sa faca aceasta incercare. In cazul in care nu reusiti din prima incercare nu dezarmati; se poate alerga aceasta distanta,chiar daca la prima vedere pare infernal de lunga!

duminică, 25 noiembrie 2012

Cele 7 secrete ale meditatiei




Meditatie,ca orice alta metoda de cautare,are secretele sale. Constientizarea
si respectarea acestor secrete duc la succesul meditatiei.
1.REGULARITATEA
Daca am intrat in lumea Meditatiei si am inceput sa meditam,asta inseamna,ca 
meditam cu regularitate in fiecare zi,cel putin de doua ori pe zi,dimineata,cand ne
trezim si seara,inainte de somn. Regularitatea presupune,ca firul meditatiei noastre 
sa fie neintrerupt. Regularitatea nu admite zile libere ori vacante in meditatie.
2.DISCIPLINA
Disciplina cere,ca Meditatia noastra sa o realizam in fiecare zi la aceiasi ora(dimineata,
la la ora 6.00 si seara la ora 21.30-22.00)si in acelas loc . Pentru meditatie ne improvizam un 
mic "altar", unde aprindem o lumanare, punem o floare,aprindem un betisor aromat.
Disciplina si meditatia sunt cheia succesului in a ne cultiva obisnuinta de a medita.
3.RUGACIUNEA
Meditatia se incepe cu o rugaciune,prin care invitam Divinitatea sa coboare in inima noastra 
spirituala pentru a ne ghida meditatia. In rugaciune noi vorbim si Dumnezeu ne asculta, iar in 
meditatie Dumnezeu vorbeste si noi il ascultam.
4.CONSTIENTIZAREA si REALIZAREA UNITATII cu DIVINITATEA.
Pe tot parcursul meditatiei trebuie sa realizam, ca noi suntem o parte componenta a Divinitatii
si ca Divinitatea este o parte componenta a noastra. Astfel, putem experimenta unitatea si identitatea noastra cu Divinitatea.
5.VIGILENTA
Meditatia presupune o vigilenta interioara. In lipsa vigilentei interioare putem adormi pe parcursul meditatiei. Meditatia nu are nimic comun cu somnul si letargia.
6.CONCENTRAREA
Concentrarea ne ajuta sa aprindem si sa mentinem vigilenta interioara. Concentrarea ne ajuta sa ne calmam mintea. Doar intr-o minte calma si linistita poate intra infinitul sa ne creasca si sa ne hraneasca.
7.GRUPUL SPIRITUAL
Meditatia in grup ne ajuta sa experimentam puterea unitatii in iubire si iubirea in unitate. Meditand in grup, realizam ca noi suntem o parte componenta a intregului si intregul este o parte componenta a noastra.

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

3 Idiots





"3 Idiots" spune povestea lui Farhan (Madhavan), Raju (Sharman Joshi) si Rancchoddas "Rancho" (Aamir Khan), sunt trei studenti la inginerie care impart o camera in campusul Colegiului Imperial de Inginerie. Farhan urmeaza dorintele tatalui de a devenii inginer, pe cand el doreste sa devina fotograf de animale salbatice. Raju studiaza ingineria pentru a deveni cineva si a-si putea scoate familia din saracie in timp ce Rancho, face totul din pasiune pentru motoare si masini. Cu toate ca este bun la toate Rancho reuseste intotdeauna sa-l scoata din sarite pe decanul facultatii, Viru (Virus) ( Boman Irani ), de cele mai multe ori prin raspunsurile creatoare si neortodoxe. Datorita prieteniei celor trei, decanul ii va numi "idioti". Dupa nenumaratele peripetii din timpul universitatii cei trei reusec sa termine cu brio. Chatur (Omi Vaidya), un alt coleg al celor trei, care a fost intotdeauna invidios pe Rancho, le va spune ca dupa 10 ani sa se intalneasca in acelasi loc, si tocmai atunci fiecare se va putea lauda cu realizarile lor. Acum actiunea filmului se va muta peste 10 ani, cand fiecare va spune ce realizari are si totodata se va decide cine a ajuns cel mai bine. Acum va incepe si cautarea lui Rancho, care nu-si facuse prezenta la marea intalnire ... Cine este cel mai realizat si ce vor descoperi despre Rancho va las pe voi sa aflati. O adevarata lectie de prietenie si de viata ...


                                                                                                                                   sursa:cinemarx.ro


  vizualizare online

Yes Man/Un cuvânt poate schimba totul





Având la bază romanul autobiografic omonim al scriitorului britanic Danny Wallace, filmul "Yes Man" este o comedie spumoasă ce îl are în centrul acţiunii pe Carl Allen, un bancher care s-a plictisit de viaţa lui banală şi lipsită de sare şi piper şi care obişnuieşte să respingă din principiu toate propunerile pe care le primeşte de la şefi, colegi, prieteni sau simplii necunoscuţi de pe stradă, motiv pentru care le-a devenit antipatic oamenilor din jurul său. În momentul în care se înscrie la un curs de într-ajutorare a cărui singură regulă este aceea de a răspunde afirmativ oricui, indiferent de cererea pe care ţi-o adresează, toata existenţa lui Carl Allen se schimbă în sensul pozitiv al cuvântului, fiind promovat la locul de muncă, întâlnind o nouă dragoste în persoana cântăreţei Allison, luând lecţii de limba coreeană, învăţând să cânte la chitară, salvând de la moarte un sinucigaş sau organizând nunta prietenului său Peter cu Lucy. Astfel, puterea cuvântului "Da" îi influenţează viaţa în cele mai surprinzătoare moduri, Carl înţelegând că există şi un revers al medaliei şi că, în anumite cazuri, este indicat să nu respecţi ad litteram ceea ce ţi se solicită.


                                                                                                                            sursa:cinemarx.ro


Eat Pray Love /Mananca, roaga-te, iubeste





Liz Gilbert (Julia Roberts) este o femeie modernă pornită într-un periplu prin lumea largă, de-a lungul căruia speră să se regăsească şi să se împace cu sine, în filmul Mănâncă Roagă-te Iubeşte.
Aflată la răscruce de drumuri, după divorţ, Gilbert îşi ia un an de pauză de la slujbă şi ca niciodată, se decide să evadeze din viaţa sa obişnuită şi confortabilă, riscând totul numai pentru a-şi schimba viaţa. În timpul călătoriei sale prin locuri exotice minunate, ea se bucură de experienţe simple cum ar fi să mănânce mâncare italienească în Italia, să se roage în India, şi la final, să se bucure în mod neaşteptat de pacea şi echilibrul unei iubiri, în Bali.  Inspirat după o poveste adevărată, Mănâncă Roagă-te Iubeşte dovedeşte că există mai multe feluri în care poţi să rupi monotonia ducându-te să vezi lumea.

                                                                                                                                                       sursa:cinemagia.ro




Shaolin





Tanarul si arogantul razboinic chinez Hou Jie il invinge pe rivalul sau Huo Long pe campul de batalie si preia controlul asupra regiunii Dengfeng, insa nu se multumeste cu aceasta victorie de prestigiu, ci isi urmareste victima pana la un templu al calugarilor Shaolin si o asasineaza, atragand o karma negativa asupra lui. Dupa ce este tradat de catre omul lui de incredere Cao Man si este pe punctul de a fi el insusi omorat, Hou Jie este lovit ca de traznet de moartea fiicei sale, iar sotia, care il invinovateste pentru nenorocirea abatuta asupra familiei lor, nu este capabila sa il ierte si il paraseste. Refugiat printre calugarii Shaolin din templu, fostul razboinic se perfectioneaza in tehnicile specifice artelor martiale si isi redobandeste credinta si serenitatea, impacandu-se cu destinul potrivnic care i-a rapit fiica, intelegand ca faptele lui reprobabile au fost pedepsite si rascumparandu-si greselile din trecut prin suferintele pe care le-a indurat recent. Afland ca Hou Jie traieste, Cao Man invadeaza teritoriul calugarilor Shaolin in fruntea unei armate puternice si distruge tempul din temelii, infruntandu-l pentru ultima oara pe fostului lui comandant si primind o pretioasa lectie de viata din partea acestuia. 


                                                                                                                                    sursa:cinemarx.ro


miercuri, 21 noiembrie 2012

5 Remedii naturale contra refluxului de acid








Ați experimentat vreodată refluxul acid sau refluxul gastroesofagian ?Aceasta boala afectează din ce in ce mai multe persoane in prezent. Boala numita reflux gastroesofagian se datoreaza mai multor factori printre care si relaxarea sfincterului inelar ce se afla intre esofag si stomac. Dar dacă suntem conștienți de numeroasele remedii naturale putem evita sa ne aflam printre cei suferind de aceasta boala.

Refluxul de acid, nu este doar inconfortabil, ci este de multe ori si indicatorul unui obicei sau al unui stil de viața nesănătos. Cunoașterea si remedierea cauzelor este esențiala pentru obținerea unei stări de bine la nivel general. Decât sa va bazati pe medicamente scumpe si foarte probabil dăunătoare organismului in ansamblu, mai bine încercați aceste sfaturi simple.



1. Mancati mese mai mici

Mai degrabă decât sa înfulecați trei mese mari pe zi, încercați să mâncați cinci mese mai mici, dar bine alese. Alimentarea in timp scurt cu cantitati mari de hrana copleșește sfincterul esofagian si supraîncărca stomacul ceea ce duce la agravarea refluxului acid.



2. Condimentează-ti viața

Condimente, cum ar fi rădăcina de lemn dulce,curcuma (unul dintre cei mai buni anti cancerigeni) pot fi folosite cu succes in eliminarea acestei probleme. S-a constata ca ingerarea acestor condimente ajuta la protejarea mucoasei esofagului de acid. Extractul din rădăcina de lemn dulce numit Deglycyrrhizinated, în special s-a arătat foarte de folos in tratarea ulcerelor gastrointestinale si este de asemenea utilizat frecvent contra durerilor datorate refluxului acid.



3. Îmbunătățește-ti postura

Mai puțin cunoscut printre remediile naturale pentru refluxul de acid, îmbunătățirea posturii, de fapt va poate ajuta mai mult decât credeți. In general după masa avem tendința de a sta întinși, lucru care face ca acidul gastric sa ajungă in esofag. Menținerea spatele drept după masă păstrează alimentele și acidul în stomac acolo unde le este locul. De aceea este bine sa mâncați mese mai mici astfel incat sa nu aveți stomacul complet plin si chiar sa va ia somnul ceea ce v-ar obliga sa stati întinși.



4. Renunțați la fumat

Toată lumea știe că fumatul nu este cel mai sănătos lucru. Pe lănga alte efecte dăunătoare nicotina relaxează sfincterul esofagian ceea ce duce la refluxul de acid. Acesta e doar un motiv printre multe altele pentru a renunța la fumat.



5. Slăbește

În cele din urmă un alt mod de a trata refluxul de acid este acela de a pierde in greutate. Desigur aceasta este una dintre soluțiile cele mai dificile, dar este de asemenea, una dintre cele mai pline de satisfacții. Obezitatea sau chiar faptul de a avea o greutate putin mai mare creste riscul de reflux de acid. In 2007, cercetătorii au descoperit o corelație intre indicele de masă corporală și refluxul gastroesofagian..

Desigur, în afară de a ajuta la eliminarea refluxului de acid, pierderea in greutate poate avea o mulțime de alte beneficii. Acest lucru se datorează faptului că excesul de greutate scade nivelul de proteina C-reactiva un indicator al inflamație, care potrivit multor cercetători este cauza principala în cele mai multe boli cronice, inclusiv diabet si cancer.

Pierderea in greutate nu trebuie să fie un chin . Există modalitati mai lente si naturale de a pierde in greutate iar folosirea de medicamente pentru asta nu e in nici un caz indicata. Puteți încerca dieta Neera care pe langa scăderea in greutate va poate ajuta si in alte probleme medicale fiind o dieta de detoxifiere care ajuta la buna funcționare generala a organismului. Puteti gasi pe blog un articol detaliat despre aceasta dieta.

Sursa Natural Society

luni, 19 noiembrie 2012

Touching the Void/Culmile neantului




In 1985, Joe Simpson si Simon Yates pornesc spre varful Siula Grande din Anzii Peruviani - singurul varf care nu a fost cucerit in zona Anzilor. Pregatiti, tineri, experimentati si siguri pe ei ca pot cucerii muntele pornesc spre o experienta care devine legenda intre alpinisti. Metoda de alpinism a celor doi consta in urcarea muntelui rapid, cu putine provizii si fara serii de baze de campare, metoda prin care orice eroare se transforma in moarte sigura sau urmari grave.
Dupa 3 zile si jumatate de ascensiune reusita se intampla si dezastrul, Simpson cade si isi rupe cateva oase ale piciorulu stang provocand o rana grava care ii face mersul imposibil. La acea altitudine si in conditiile respectie aceasta se transforma tot mai mult intr-o sentinta la moarte. Fara apa, mancare, suferinzi de deshidratare si hipotermie, cataratorii stiau ca singura lor sansa e sa coboare de pe munte rapid. Yates a fost hotarat sa isi dupa prietenul acasa insa totul era impotriva lor. Dotati cu 150 de metri fiecare, au legat-o unul de celalalt, coborand pe rand cate 300 de metri. Singura complicatie o prezenta nodul de la mijlocul franghiei. Dupa cateva coborari de 300 de metri Yates nu mai primeste semnalul de la Simpson, care atarna deasupra unei crevase fara sa poata sa faca ceva si fara ca Yates sa stie unde a ajuns.
Dupa o ora de asteptat in frig cu muschii intinsi la maxim, Yates realizeaza ca fie stau asa si sunt sanse sa moara amandoi fie taie franghia partenerului sau. Intr-un final Yates se decide sa taie franghia, moment in care adevarata lupta se duce pe 2 planuri, reusind sa surpinda instinctul primar de supravietuire in orice conditii chiar si atunci cand speranta pare a fi ceva infim.



                                                                                                                  sursa:cinemarx.ro


  vizualizare online

Peaceful Warrior/Calea luptătorului paşnic




Dan Millman este un tanar licean plin de talent si arogant, care pare a duce o viata perfecta: are un corp foarte frumos de gimnast si o putere incredibila, note bune, e un tanar foarte aratos, are bani destui si posibilitatea de a merge la calificarile la gimnastica pentru Olimpiada. Si totusi, Dan se trezeste aproape noapte de noapte din cosmaruri ingrozitoare si viziuni ciudate pe care nu le poate explica si de care nu poate scapa. Dupa inca un cosmar, intr-o noapte merge sa alerge prin cartierul acoperit de ceata unde ajunge la un magazin. Un batran este in spatele tejghelei si sfideaza notiunile de timp si spatiu. Dan il roaga sa-l invete cum face aceste lucruri, iar batranelul accepta. Insa viata tanarului se schimba complet, ajungad sa-si piarda prietenii, fetele, aproape pierde calificarea, dar cel mai imporant, tot sistemul de valori ii este schimbat.


                                                                                                               sursa:cinemarx.ro



The Flowers of War





Inspirat de fapte reale, The Flowers of War spune o poveste despre speranţă şi sacrificiu.
În anul 1937, fosta capitală a Chinei, Nanking, este prinsă la mijloc într-un război între China şi Japonia. După ce forţele armatei imperiale japoneze invadează oraşul, oamenii caută refugiu în spatele zidurilor unei catedrale occidentale.
Aici, John Haufman (Christian Bale), un preot american prins în haosul bătăliei, alături de un grup de eleve şi 13 prostituate, hotărăşte că trebuie să scape de ororile de pe străzile din afara catedralei.
Luptând pentru a supravieţui violenţei aduse de armata japoneză, aceştia devin eroi riscându-şi vieţile pentru a-i salva pe ceilalţi. Când nu ai unde să fugi sau să te ascunzi, soarta găseşte mereu o cale să-i aducă împreună pe cei mai neaşteptaţi eroi.

                                                                                                                            surssa:cinemagia.ro





Milarepa




Un film spiritual deosebit care ne trimite sa meditam la menirea noastra pe pamant , dar nu oricum ci cu ajutorul ideilor acestui profund ascet . Filmul evocă perioada din primii ani ai formării lui Milarepa , adică secolul XI , perioada anilor 1052-1135 a celui mai cunoscut dintre tibetani , acţiunea filmului este plasată în Tibet , unde acesta îşi formează spiritul de poet mistic şi călătoria sa pe calea iluminării în magnifica 'Spiti Valey' la graniţa dintre India şi Tibet , în fil sunt distribuiţi chiar şi călugări de la 'Pema Ewan Choegar Gyurmeling Monastery' din India şi Tibet , atunci când tatăl său , Mila -Dorje-senge , este aproape de moarte , anunţă întrega familie că întreaga sa avere este dată în îngrijirea unchiului Gyalsten şi mătuşii Peydon până ce Milarepa va creşte mare şi se va fi căsătorit cu Zesay , dar invidia şi reaua voinţă a oamenilor împiedică bunul mers al vieţii şi Milarepa este trimis să înveţe cu Dalai Yongten Troygal magia neagră şi vrăjitoria dar spiritul ascetului urmează un alt curs , acesta având înclinaţii spre magia albă , ne-dorind să facă rău . 


                                                                                                                       sura.cinemarx.ro


Samsara




Lipsit de o structura narativa complexa, insa bogata in semnificatii, filmul urmareste evolutia tanarului tibetan Tashi. Acesta este crescut intr-o manastire budhista, inca de la o varsta frageda. Dupa o perioada de trei ani petrecuta in meditatie profunda, fiind lipsit de orice contact cu mediul exterior, calugarii din manastire impreuna cu Lama il scot din izolare, spre a observa rezultatele spirituale ale acestuia. Cel de-al doilea plan al actiunii il surprinde pe Tashi alaturi de tanara Pena, cu care formeaza o famile si evenimentele tipice acestui statut. Finalul este unul dramatic, plin de suspans, descriind framantarile interioare ale eroului sau alfel spus, conflictul dintre ratiune si inima.


                                                                                                                        sursa.cinemarx.ro


  vizualizare online 

A Christmas Carol /Colinda de Craciun



Ebenezer Scrooge este un om de afaceri batran si zgarcit, cu o personalitate rapace, posaca si chiar rautacioasa. In ajunul celui de-al saptelea Craciun de la moartea partenerului sau de afaceri, Marley, fantoma acestuia din urma, il viziteaza pe Scrooge, prevestindu-l ca in acea noapte va fi vizitat de trei spirite, fiecare dintre ele incercand sa ii arate batranului avar greselile vietii sale. Acest lucru chiar se intampla, iar urmarile constituie o poveste senzationala si emotionanta. Se va schimba oare Scrooge, devenind o persoana mai buna si invatand sa pretuiasca Craciunul?

                                                                                                                          sursa:cinemarx.ro


vineri, 16 noiembrie 2012

THE BAD EGG

Valley of Flowers / Valea florilor




Povestea prinde viaţă undeva în munţii Himalaya, cu câteva decenii bune în urmă, unde liniştea este doar aparentă. În acele vremuri oamenii se ocupau în principal cu comerţul. O bandă de hoţi avea grijă ca bunurile călătorilor să se împartă spre profitul mai multora. Jalan este liderul lor, un bărbat intrepid şi chipeş. Un fel de Antonio Banderas în varianta indiană. După ce jefuiesc o caravană de negustori, se trezesc cu ceva în plus: o fată. Nu se ştie dacă e o binecuvântare sau o povară. Ushna seamănă puţin cu Ruslana. Are un look wild şi o frumuseţe nelumească. Ea vrea să rămână cu Jalan pentru că e bărbatul pe care l-a visat iar acum l-a recunoscut. Deşi nimeni nu vede vreo logică în această întâmplare, Jalan o acceptă în banda lor.

Fata misterioasă pare să le poarte noroc, cu ajutorul ei descoperă mai multe bogăţii numai că la un moment dat nu le mai împart în mod egal cu ceilalţi. Între Ushna şi Jalan se naşte o pasiune desprinsă de realitate, ca o vrajă în faţa Necuprinsului. Nu se mai mulţumesc să fure bunuri, vor ceva mai înalt. De aici totul capătă proporţii primejdioase.

 Planul supranatural este îmbinat armonios cu realitatea: Ushna şi Jalan fură norocul unor oameni apoi puterea levitaţiei. Setea tot nu poate fi astâmpărată. Cei doi îşi doresc să asculte glasul oceanului, să treacă prin Valea Tăcerii ca să fure Nemurirea. Totul pentru a rămâne împreună pentru eternitate în Valea Florilor. Să fie apogeul unui vis?

Dacă jafurile minore produc dezechilibre mai mici în vieţile oamenilor, cele supranaturale sunt deja atentate la cursul firesc al vieţii. Nu se ştie de ce, dar o forţă necunoscută îi separă pe cei doi tineri.
Poate că au făcut schimb de vieţi, poate că ea era nemuritoare şi i-a dat lui această sarcină, poate că unele pasiuni se transformă în obsesii nesănătoase dar un lucru este cert: nu trebuie să rămână împreună. Nu aşa! Deznodământul filmului te trimite la analiza fiecărei replici de pe parcursul acestuia. Nimic nu este întâmplător. Nu poţi fura viaţa, fără să plăteşti cu moartea. Trebuie să existe un preţ pentru orice beneficiu, pentru orice plăcere.
Valley of Flowers este unul din filmele care devine din ce în ce mai interesant pe măsură ce-l priveşti iar finalul îţi contrazice aşteptările.



                                                                                                                 sursa:cinemarx.ro (juristul)

Lage Raho Munna Bhai /Aventurile lui Munna Bhai




Este povestea unui rebel in stilul lui Robin Hood care pretinde a fi un adept al filosofiei lui Ghandi pentru o noua escrocherie. Cu cat citeste mai mult despre Ghandi, ajunge sa aiba halucinatii cu marele om de stat, iar consecintele acestora sunt dintre cele mai amuzante. Intr-o epoca in care Ghandi nu mai este decat o statuie in parc, aventurile cand dramatice, cand comice ale lui Munna reamintesc oamenilor adevarata esenta a filosofiei de viata a marelui om de stat.


                                                                                                                           sursa:cinemagia.ro


Zindagi Na Milegi Dobara/Alergand cu taurii




"Zindagi Na Milegi Dobara" spune povestea lui Kabir și a prietenilor săi. Kabir se pregătește să se căsătorească cu logodnica lui Natasha și drept petrecere a burlacilor decide să se întâlnească cu cei mai buni prieteni ai săi din copilărie, Arjun și Imraan , alături de care pornește într-o excursie prin Spania. Trio-ul porneste spre Spania, unde au de gând să viziteze Costa Brava, Sevilla și Pamplona. În cele trei locații fiecare va propune un sport pe care și-l dorește să-l practice, iar ceilalti doi sunt obligati să-l urmeze pe cel ce propune. Trei persoane, trei locatii și trei sporturi. Aici cei trei o vor întâlni pe frumoasa Laila, a cărei apariție va schimba radical cursul călătoriei lor.



                                                                                                                     sursa:cinemagi.ro

  vizualizare online

Nosso Lar/Căminul Nostru




"Nosso Lar" este un film ce ne prezintă în mod accesibil şi simbolic o realitate suprafizică, pe care, posibil, o vom întâlni după moarte. Este unul dintre puţinele pelicule ce descriu întâmplările unui suflet plecat în lumea de apoi, strădaniile sale de a se purifica de gunoiul mental acumulat în viaţa de om, munca sa continuă de a deveni folositor Universului.Filmul ne prezintă, simplu şi clar, fundamentele mesajului spiritist şi ne aduce în inimi un mesaj de optimism şi speranţă.
Poate mai puţin înţeleasă în film este zona inferioară numită Umbral, zonă destinată pentru epuizarea energiei reziduurilor mentale. Sunt multe suflete ezitante şi ignorante, nu destul de pervertite pentru a fi trimise în colonii de corecţie mai cumplite, dar nici destul de nobile ca să fie conduse către planurile elevate." Umbral poate fi înţeles şi ca starea psihică în care spiritele nu reuşesc să se debaraseze de propriile proiecţii mentale nefaste sau idei fixe.
Filmul are la baza cartea Nosso Lar aparuta in 1944.



                                                                                                                sursa.cinemagia.ro

    vizualizare online

Animal Farm/ Ferma animalelor





Parabola inspirata de romanul lui George Orwell, despre coruptie, tradare si inceputurile comunismului in Rusia post-revolutionara. La Manor Farm, animalele se revolta impotriva oamenilor care le trateaza cu cruzime si ii alunga, devenind stapane pe domeniu si pe propria soarta. Nu peste mult timp, insa, porcul Napoleon - conducatorul revolutiei - prinde gustul puterii si incepe sa-si chinuie fostii aliati, transformandu-i in umili supusi, fiindca "toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decat altele".


                                                                                                                sursa.cinemagia.ro


            vizionnare online

The Fountain / Fântâna





O poveste despre dragoste, moarte, suflet si fragilitatea existentei umane. Odiseea unui barbat care se lupta din rasputeri pentru a o salva pe femeia pe care o iubeste. In Spania secolului al XVI-lea, conchistadorul Tomas (interpretat de Hugh Jackman) porneste in cautarea Fantanii Tineretii, careia legenda ii atribuie puterea de a-i face pe oameni nemuritori. In zilele noastre, omul de stiinta Tommy Creo cauta cu disperare o cura pentru cancerul care o macina pe iubita sa sotie, Isabel (interpretata de Rachel Weisz). Calatorind prin spatiul interstelar, in secolul al XXVI-lea, astronautul Tom incearca sa inteleaga misterele care il macinasera vreme de un mileniu.

Cele trei istorii converg spre un adevar unic, pe masura ce eroii – in fond, una si aceeasi persoana - isi regasesc pacea sufleteasca in fata vietii, a mortii, a iubirii si a renasterii.

                                                                                                                 sursa:cinemagia.ro


  vizualizare online

Ostrov/Insula





1942. In timpul razboiului, marinarul Anatoli si capitanul sau Tihon sunt surprinsi in cursul noptii de soldati nemti in timp ce incarca niste carbune. Pentru a-i cruta viata, nazistii ii cer lui Anatoli sa-l impuste pe Tihon. Acesta se agata disperat de viata si isi impusca colegul care cade in apa. Vaporul pe care se afla este aruncat in aer de nemti dar a doua zi Anatoli este gasit si salvat de calugarii de la manastirea din apropiere.
Dupa 34 de ani il gasim pe Anatoli la manastire unde se face util servind drept fochist. Este urmarit in continuare de tradarea si crima savarsita in tinerete pentru care se caieste rugandu-se necontenit in singuratatea ostrovului sau. Ciudatenia caracterului sau atrage atentia calugarilor care nu-l inteleg dar ii tolereaza excentricitatile. Ei nu stiu ca parintele Anatoli a dezvoltat darul clarviziunii si ca oamenii vin la el pentru rezolvarea problemelor lor. Unul dintre acestia este un amiral insotit de fiica sa bolnava. Amiralul se dovedeste a fi Tihon care a supravietuit impuscaturii si a invatat sa-l ierte pe Anatoli. Eliberat de acest pacat si simtindu-si sfarsitul aproape, Anatoli este insotit in ultimele sale clipe de calugari care ii inmormanteaza trupul in ostrovul ce ii fusese altar de rugaciune.



                                                                                                                      sursa:cinemarx.ro



Conversations with God/De vorba cu Dumnezeu




După ce suferă un accident grav şi îşi pierde slujba, Walsch ajunge să trăiască pe străzi şi să cerşească pentru a putea supravieţui. Disperat şi descurajat, în cea mai neagră perioadă a existenţei sale, cere socoteală divinităţii şi... primeşte răspunsuri !


                                                                                                                       sursa:cinemagia.ro

vizualizare online

joi, 15 noiembrie 2012

Mr. Happy Man

Water: The Great Mystery







APA - Misterul cel mare ne arata prin stiinta ca gandurile noastre au efect asupra realitatii noastre externe. Imaginati-va posibilitatile ce apar atunci cand oamenii realizeaza propriul lor potential de creativitate. Filme ca si acesta imi da speranta ca exista o crestere a inteligentei colective, care poate rezolva problemele din lume". (Deepak Chopra) Acest film este despre apa, cea mai uimitoare si inca putin studiata substanta. Din timpuri srtavechi, oameni de stiinta, filozofi si teologii au incercat sa inteleaga proprietatile sale explicite si implicite, care sunt fenomenale, depasind legile fizice comune ale naturii.


                                                                                    sursa:sanatatesiviata.ro


Confucius




Aceasta drama biografica urmareste existenta si cariera marelui filozof chinez Confucius, ale carui invataturi au avut o puternica influenta asupra modului de gandire si asupra stilului de viata al oamenilor din China. Nascut in anul 551 inainte de Hristos intr-o familie aristocratica, Confucius a ramas orfan din copilarie si a trait intr-o relativa saracie. Fiind un autodidact si un cititor pasionat, a reusit sa devina dascalul multor fii de nobili si a colindat prin statele invecinate pentru a-i convinge pe diversi conducatori ca merita sa obtina o functie politica, prin intermediul careia sa isi implementeze reformele planuite. Asemenea altor ganditori din epoca lui, Confucius a fost dezamagit de faptul ca China era divizata in mai multe state rivale razboinice si a incercat sa le unifice sub autoritatea unui singur conducator. Promovand moralitatea, sinceritatea, corectitudinea in relatiile sociale si cinstea, filozofia lui Confucius a devenit mai apreciata in China decat alte doctrine precum legalismul sau taoismul in timpul dinastiei Han (206 inainte de Hristos - 220 dupa Hristos). Teoriile lui Confucius au fost dezvoltate intr-un sistem filozofic denumit confucianism, cu ajutorul unui numar foarte mare de adepti pe care i-a convertit si care s-au devotat promovarii ideilor sale.


                                                                                               sursa:cinemagia.ro


Hachiko: A Dog's Story/Hachiko: Povestea unui câine




Remake al filmului japonez "Hachiko Monogatari" din anul 1987 si inspirata dintr-o poveste reala petrecuta in Japonia in prima parte a secolului al XX-lea, drama "Hachiko: A dog's story" urmareste relatia speciala creata intre profesorul de muzica Parker Wilson si un caine din rasa Akita pe care barbatul il gaseste intamplator pe peronul unei gari si il adaposteste in casa lui, in pofida protestelor initiale ale sotiei sale Cate. Ani de-a randul, loialul animal Hachiko isi insoteste in fiecare dimineata stapanul la statia de cale ferata si il asteapta in fiecare seara la aceeasi ora si in acelasi loc sa se intoarca de la serviciu. Intr-o zi nefasta insa profesorul sufera un atac de cord in sala de clasa si decedeaza, neintorcandu-se niciodata in oras cu trenul. Timp de 9 ani Hachiko merge zi de zi la gara pentru a-si intampina stapanul, uimindu-i pe localnici prin devotamentul lui si predandu-le acestora o lectie despre iubire, loialitate si compasiune.


                                                                                                       sursa:cinemarx.ro



Last Holiday/Ultima vacanta




Georgia Byrd este vanzatoare la departamentul de oale la un magazin si duce o viata linistita si siguratica. Ea viseaza ca intr-o zi colegul ei Sean sa o invite in oras, iar cand acesta incearca, ea se loveste la cap si lesina. Sean o duce la doctor si acesta ii spune ca are o tumoare la creier in faza terminala, mai are doar 3 saptamani de trait. Ce sa faca in 3 saptamani? Asa ca isi lichideaza toate conturile si merge sa-si indeplineasca visul - sa stea la Grandhotel Pupp din Karlovy Vary si sa-l cunoasca pe bucatarul Didier. Odata ajunsa acolo, ea vede ce inseamna sa traiesti pe picior mare si cunoaste oameni pe care altfel nu i-ar fi cunoscut, intrand intr-o multime de incurcaturi nostime.


                                                                                                                sursa:cinemarx.ro

  vizualizare online

miercuri, 14 noiembrie 2012

Aloe vera-elixirul tineretii

Furnizeaza oxigen sangelui.
Diminuiaza inflamaţia si linsteste durerea
Vindeca arsurile si accelereaza procesul de refacere al pielii
Activeaza celulele albe din sange
Sprijina functionarea sistemului imunitar
Antibacterian,antiviral si antifungic
Un laxativ puternic
Contine 8 gliconutrienti esentiali
Contine toti cei 20 de aminoacizi esentiali
Stopeaza dezvoltarea celulelor canceroase
Previne infectia cu candida
Stabilizeaza nivelul zaharului in sange

marți, 13 noiembrie 2012

Ovăzul

E drept că atunci când vine vorba de mâncare orice om, zic eu, normal (căci desigur există şi persoane care reuşesc să se hrănească doar cu aer şi cu lumina solară dar eu nu vorbesc despre aceste persoane) îşi găseşte timpul şi interesul pentru a găti ceva bun pentru a simţi că are stomacul mulţumit măcar preţ de câteva ore, timp în care să-şi poată continua munca sau orice altă activitate. Pornind de la acest aspect că noi toţi avem nevoie de hrană şi că o hrană sănătoasă şi nutritivă ne menţine sănătoşi şi plini de energie, vă voi relata pe scurt povestea orzului pe care am descoperit-o de curând şi pe care o îndrăgesc teribil.
Plecând de la proverbul bine-cunoscut "Vrei calule ovăz?", eu răspund "Da,vreau!",dacă mă întrebi pe mine! Deci, dacă am hotărât că vrem ovăz, iată cum facem... De obicei dimineaţa e cel mai bun moment pentru fulgii integrali de ovăz căci despre ei este vorba. Într-o crăticioară turnăm lapte(poate fi lapte de vacă sau lapte vegetal de soia, de ovăz chiar(ăsta e de departe cel mai bun pentru această reţetă),lapte de cocos...cu alte cuvinte lapte să fie!) să zicem vreo 250 de ml(totul depinde de cât suntem de flămânzi,reţeta se prepară măsurând din ochi). Punem laptele pe foc si adăugăm fulgi de ovăz atât cât să acopere suprafaţa de lapte. Focul e bine să fie dat mai la mic şi micile secrete ale preparării sunt următoarele: dacă laptele e vegetal(luăm de exemplu laptele de ovăz) atunci acoperim crăticioara cu un capac şi doar urmărim cum se umflă şi se îngroaşă şi ovăzul nostru cu lapte se transformă într-o cremă apetisantă fără ca măcar să mişcăm un deget...dacă vi se pare că nu e suficient ovăz, mai presăraţi câţiva fulgi...fierb foarte repede. Ideea e că se va mai umfla şi după ce îndepărtaţi cratiţa de pe foc. Dacă folosiţi lapte de vacă,atunci e necesar să vă folosiţi de lingură pentru a amesteca, evitând astfel ca ovăzul să se lipească de cratiţă sau laptele să înceapă "să se înmulţească". Când ovăzul cu lapte a devenit ca o cremă este momentul să-l turnaţi într-un bol şi să-l mâncaţi până nu vine altcineva să-l savureze în locul vostru. Nu e nevoie de zahăr, de miere,de nimic nimic. E bun exact aşa simplu cum e...dacă însă vreţi să-l îmbunătăţiţi nu vă opreşte nimeni, dulceaţa supraadăugată sau pireul de mere sau chiar o banană merg absolut de minune... Şi un ultim lucru pe care vreau să-l precizez e că pe perioada iernii ovăzul preparat în acest fel e excelent pentru a încălzii organismul...De fapt din acest motiv,caii îndrăgesc atât de mult ovăzul pentru că le ţine de cald!:)
Deci, vă doresc tuturor o iarnă călduroasă şi desigur POFTĂ BUNĂ!