Despre blog

Acest blog se doreşte a fi un instrument ajutător pentru cei interesaţi intr-o perspectiva noua, mai larga asupra sanatatii, asupra lumii si a vietii desigur.

Sufletul - Scanteia divina din noi

Sufletul este scanteia divina, divinitatea aici, in fiecare din noi iar inima spirituala este templul in care el salasluieste. Uitat de minte, vital si corp el continua sa straluceasca in templul inimii spirituale, asteptand momentul in care suntem pregatiti sa ne reamintim esenta noastra divina.

Corpul nostru cel de toate zilele

Am început să mă gândesc la corpul meu ca la un templu, ca la un loc sacru în care o fiinţă importantă locuieşte şi anume sufletul, expresia Divinităţii.

Alergarea - hrana pentru trup si suflet

Alergarea si intoarcerea la natura ne dovedeste ca este o cale spre atigerea linistii sufletesti de care avem nevoie; pentru a putea progresa, pentru a trai stari de constiinta inalta avem nevoie de linistirea gandurilor si curatirea sufletului; atunci cand distanta alergata iti creaza o stare de concentrare psihica totala, in care singurele ganduri care te pot ajuta sa continui sunt pacea si increderea in capacitatile inca neexploatate, aceasta chintesenta face diferenta intre a fi si a nu fi.

Suntem ceea ce mancam

Încă din cele mai vechi timpuri mâncarea a reprezentat un prilej de bucurie. Să luăm masa în famile sau cu prietenii nu este pentru nimeni un lucru neobişnuit.

Postări populare

joi, 28 februarie 2013

Highly evolved people

„Oamenii foarte evoluati au propria constiinta ca si lege pura.” Lao Tzu

Meditation provide the solution


We find that people have a host of problems dealing with their interpersonal relationships. They are troubled by anxiety, depression, anger, fear, lack of self-esteem, and a variety of other emotional conditions. A large segment of the population takes alcohol and a variety of drugs to alleviate their mental and emotional pain. Meditation provides a solution which is safe, effective, and lasting. (Sant Rajinder Singh)

When you come in contact with Light and Sound Power within, you have not to adopt any virtues, but everything, all virtues, will come within you of themselves. (Sant Kirpal Singh) 



„Vedem ca oamenii au de a face cu o serie de probleme in relatiile lor interpersonale. Ei sunt deranjati de anxietate, depresie, furie, frica, lipsa stimei de sine si o gama intreaga de alte probleme emotionale. O mare parte a populatiei consuma alcool si diverse droguri pentru a-si alina durerea mentala si emotionala. Meditatia ofera o solutie care este sigura, eficienta si de durata.” Sant Rajinder Singh

Atunci cand intri in contact cu Lumina si Puterea Sunetului interior, nu trebuie sa mai obtii nicio virtute, caci totul, toate virtutile, vor veni singure la tine.” Sant Kirpal Singh

Ajutând sau Servind?


Trebuie să fim atenţi atunci când folosim termenul “ajutor”. Haideţi mai bine să folosim în loc cuvântul “serviciu”. Atunci când servim pe cineva, avem umilinţă. Dar când simţim că ajutăm pe cineva, mândria, vanitatea şi egoul imediat vin în faţă. Dacă ajutăm, simţim că suntem mai înzestraţi decât altcineva, iar atunci când suntem ajutaţi, simţim că suntem mai puţin înzestraţi. În interiorul ajutorului se află un sentiment de superioritate sau de inferioritate. Dar atunci când servim din toată inima, acolo nu poate exista mândrie, deoarece nu ne simţim superiori. Simţim că servim Supremul din ceilalţi. Atunci când servim, facem cealaltă persoană să simtă prezenţa Supremului în interiorul ei. Adevăratul serviciu este oferit cu umilinţă şi se poate realiza doar cu aspiraţie veritabilă şi constantă. Dacă dorim să trăim în lume şi să lucrăm pentru lume, atitudinea noastră trebuie să fie aceea a serviciului dedicat. Ni s-a oferit o ocazie de aur de a-i servi pe ceilalţi şi pentru asta ar trebui să-I fim recunoscători lui Dumnezeu.

Sri Chinmoy

miercuri, 27 februarie 2013

You learn to love

"You learn to speak by speaking, to study by studying, to run by running, to work by working; and just so, you learn to love by loving. All those who think to learn in any other way deceive themselves." 

~ Saint Francis of Assisi


„Inveti sa vorbesti vorbind, sa studiezi studiind, sa alergi alergand, sa muncesti muncind; si exact la fel inveti sa iubesti iubind. Toti cei care considera ca pot invata in orice alt fel se pacalesc singuri.” - Sfantul Francisc de Assisi

Be yourself

Fii tu insuti caci locurile celorlalti sunt ocupate....

Sitting quietly



Sitting quietly, doing nothing, everything is achieved.- Zen Saying

The attainment of the one-pointedness of the mind and the senses is the best of austerities. It is superior to all religious duties. (Sankaracharya) 

Understand this if nothing else: spiritual freedom and oneness with the Tao are not randomly bestowed gifts, but the rewards of conscious self-transformation and self-evolution. (Lao-tzu)




„Sezand in liniste, nefacand nimic, totul este realizat.” Proverb Zen

„Obtinerea capacitatii de a ne concentra mintea si simturile intr-un singur punct este cea mai buna austeritate. Ea este superioara tuturor datoriilor religioase.” Sankaracharya

„Întelegeti asta si nimic altceva: libertatea spirituala si unitatea cu Tao nu sunt daruri intamplatoare, ci rasplata evolutiei-de-sine si a transformarii-de-sine constiente.” Lao-tzu



Marele “Eu”, Micul “eu”


Egoul care este micul “eu” , este extrem de limitat. El caută în mod constant altceva decât pe el însăşi. Adevărata natură a egoului este să fie nesatisfăcut şi nemulţumit. El nu este niciodată mulţumit cu ceea ce are şi cu ceea ce el este, deoarece simte mereu că adevărul este undeva în altă parte. 

Marele “Eu” , Sinele, nu caută nimic, căci el întruchipează totul în interiorul său. Nu putem defini Sinele universal prin conceptele noastre mentale. Doar îl putem realiza prin puterea aspiraţiei noastre. 

Micul “eu” ne va face întotdeauna să simţim că noi ca indivizi suntem cei mai importanţi. Dar dacă ne îngrijim doar de propria noastră perfecţiune-de-sine şi ignorăm restul lumii, suntem întru-totul pierduţi. Sinele nostru mai mare ne spune că noi aparţinem Infinitului, Eternului şi Nemuritorului. Prin puterea identificării noastre cu Absolutul, noi ne îngrijim de perfecţiunea deplină a întregii creaţii a lui Dumnezeu. 

Acum că v-aţi dat seama 
De adevărata voastră slăbiciune, 
Vulcanul-mândrie, 
Sunteţi gata să descoperiţi 
Adevărata voastră tărie, 
Dragostea-unităţii.

by Sri Chinmoy

marți, 26 februarie 2013

The stress


Our body is a very special mechanism that has as a major priority the balance of different parts. When we are stressed , no matter the reason, our mental psychical energy diminish a lot. That is happening because our worries, fears, and all our negative feelings use a lot of energy. They simply burn ourselves from inside. The organism in order to rebuild the balance give additional energy to the psychic, energy that is taken from the physic.That is why in very stressful times happens many times that various auxiliary effects occur on the physical level: losing or getting weight, different diseases. That happens because the body is unbalanced missing energy on the physical level, thing that made the physical react in different ways.We need to wonder how is created all this stress, in order to solve the problem. Generally speaking the stress is created by the worries, the fear of what the future may bring, fear of the unknown, or even fear of some specific situation. But when we have faith in the Supreme, when we know and feel that we are in his hands, and in the same time we surrender to Him, there can be no fear. At that time we know for sure that He is behind everything and He will offer us only those experience that we need, whether good or bad. Eventually all these experiences will only help us to make progress, and if we accept them with an open heart the progress and the evolution will just be faster.

Stresul. Organismul este un mecanism foarte bine pus la punct care are ca prioritate echilibrul partilor sale componente. Atunci cand suntem stresati indiferent de motiv, energia noastra mentala psihica scade foarte mult. Asta se intampla datorita faptului ca grijile, fricile noastre toate gandurile si emotiile negative sunt mari consumatoare de energie. Ele pur si simplu ne ard pe dinauntru. Organismul din dorinta de restabili echilibru furnizeaza energie suplimentara psihicului, energie pe care o ia de la fizic. De aceea se intampla ca in perioadele de stres de multe ori sa apara diverse manifestari secundare la nivel fizic: ingrasari, slabiri, boli. Asta se datoreaza faptului ca organismul este dezechilibrat lipsit de aportul de energie 
necesar la nivel fizic si atunci de multe ori reactioneaza in diverse moduri. Trebuie sa ne intrebam insa de unde apare acest stres, pentru a putea rezolva problema lui. Stresul in general este data de teama, de frica de ce ne va aduce viitorul, de teama de necunoscut, si chiar de teama de anumite situatii. Insa atunci cand avem credinta in Suprem, atunci cand stim si simtim ca suntem in mainile lui si totodata ne abandonam Lui, atunci nu poate exista frica. Atunci vom sti cu siguranta ca El este in spatele a tot ce exista, si ne va oferi doar lucrurile de care avem nevoie, fie ele placute sau dureroase. Toate aceste experiente nu vor face decat sa ne ajute sa progresam in cele din urma si a le accepta cu inima deschisa va face ca progresul si evolutia sa fie mai rapide.

Giuvaerul Umilinţei



Egoul meu vorbeşte, 
Umilinţa mea acţionează. 


Umilinţa este adevăratul secret al vieţii spirituale. Atunci când suntem o întruchipare a umilinţei, nici nu subestimăm nici nu supraestimăm viaţa noastră. Umilinţa nu este o chestiune de a atinge picioarele cuiva. Ea este sentimentul unităţii noastre consacrate cu umanitatea. Adevărata umilinţă este o expansiune a conştiinţei noastre. Ea este Viaţa-lui-Dumnezeu din noi. Cu cât mai sus mergem, cu atât mai mare este promisiunea noastră către Supremul din omenire. Cu cât mai multă lumină primim în virtutea umilinţei noastre, cu atât mai mult trebuie să oferim umanităţii. 

Atunci când avem cu adevărat ceva de oferit, şi când vrem să oferim cu o atitudine devotată, imediat umilinţa apare. În timp ce realizăm ceva, trebuie să ne aducem aminte în mod constant să fim umili pentru a fi de un cât mai mare ajutor umanităţii. Doar prin dăruire-de-sine suntem cu adevărat fericiţi. 

În viaţa noastră umană atunci când realizăm ceva, imediat mândria, vanitatea şi multe alte forţe intră în noi. Ne preamărim pe noi înşine până la cer. Sau nesiguranţa apare. Nu contează cât de puternici, cât de bogaţi sau cât de înţelepţi suntem, nu ne vom simţi în totală siguranţă. Dar atunci când practicăm meditaţia în mod regulat şi cu devoţiune, primim pace, lumină şi beatitudine din abundenţă. Când primim aceste calităţi, automat simţim că este datoria noastră să devenim în mod inseparabil unul cu restul lumii. În acel moment, adevărata umilinţă apare.

Sri Chinmoy

luni, 25 februarie 2013

Offer love

Oferiti dragoste celor din jur, nu pentru a primi dragoste inapoi, ci pentru ca acesta este modul in care sufletul vostru traieste si se manifesta. Daca nu credeti doar incercati si veti vedea ca veti avea un sentiment de bine deoarece acesta este felul vostru natural de a fi.

Some benefits of lemon

Unele beneficii ale lamaii

Buna pentru stomac
Excelenta pentru intretinerea pielii
Ajuta la digestie
Ajuta la igiena dentara
Vindeca infectiile  gatului
Ajuta la scaderea in greutate
Controleaza hipertensiunea 
Ajuta la vindecarea problemelor respiratorii
Buna pentru tratarea reumatismului
Reduce febra 
Actioneaza ca un purificator al sangelui
Ajuta la ingrijirea parului

The Adjustment Bureau / Gardienii destinului




Parţial bazat pe nuvela "Adjustment Team" a autorului Philip K. Dick, filmul science-fiction cu elemente romantice "The Adjustment Bureau" îl are in centrul acţiunii pe ambiţiosul şi carismaticul politician David Norris, căruia soarta i-a rezervat un loc privilegiat în Senatul Statelor Unite ale Americii şi care are şanse să devină viitorul preşedinte de la Casa Albă. Atunci când o întâlneşte pe fermecătoarea balerină Elise Sellas şi se îndrăgosteşte de ea, David Norris se abate fără să ştie de la drumul pe care i l-a trasat destinul propriu, moment în care un grup de bărbaţi misterioşi, îmbrăcaţi în costume elegante asemănătoare cu cele ale oamenilor de afaceri şi purtând întotdeauna pălării pe cap, decid să intervină pentru a-l împiedica pe tânărul politician să îşi continue idila cu dansatoarea şi să modifice astfel planurile pe care Divinitatea le-a făcut pentru el. Convins că agenţii destinului de la The Adjustment Bureau îşi vor folosi puterile supranaturale pentru a-l despărţi de Elise, David Norris trebuie să aleagă între a rupe relaţia cu balerina şi a se pleca în faţa destinului implacabil sau a lupta pentru dragostea vieţii lui şi a încerca să îşi impună liberul arbitru.


                                                                                                                            sursa:cinemarx.ro


  

vizualizare online/ watch online


The greatest gift



The gift of learning to meditate is the greatest gift you can give yourself in this life. For it is only through meditation that you can undertake the journey to discover your true nature, and so find the stability and confidence you will need to live, and die, well. (Sogyal Rinpoche) 

Meditation is not to escape from society, but to come back to ourselves and see what is going on. Once there is seeing, there must be acting. With mindfulness, we know what to do and what not to do to help. (Thich Nhat Hanh) 



„Darul de a invata sa meditati este cel mai mare dar pe care puteti sa vi-l oferiti in aceasta viata. Caci doar prin meditatie puteti realiza calatoria catre descoperirea adevaratei voastre naturi, si astfel sa gasiti stabilitatea si increderea de care aveti nevoie pentru a trai si a muri asa cum trebuie.” Sogyal Rimpoche

„Meditatia nu este o evadare din societate, ci o reîntoarcere la noi insine pentru a vedea ce se intampla. Atunci cand reusim sa intelegem trebuie sa actionam. Cu ajutorul intelegerii, stim ce trebuie sa facem si ce nu trebuie sa facem pentru a ajuta.” Thich Nhat Hanh

Povestea lui Gandhi Buri



Curajul este expresia exterioară a voinţei noastre interioare de neoprit. Puteţi primi curaj de la aspiraţia voastră, dacă puteţi simţi că sunteţi un instrument-erou ales al Supremului. Simplul cuvânt “erou”, conceptul de eroism, vă poate garanta curajul. De asemenea aspiraţia însăşi este curaj. Doar un om curajos poate să aspire. Atunci când avem aspiraţie avem curaj interior. Împotriva curajului interior, chiar şi moartea luptă în zadar. 

În timpul conducerii britanice din India, a trăit odată o femeie foarte patriotă. Ea era o mare admiratoare a distinsului lider indian Mahatma Gandhi; şi numele acestuia reprezenta pentru ea o mare inspiraţie. În ciuda faptului că avea şaptezeci şi trei de ani, a realizat foarte multe lucruri pline de patriotism, care au dat oamenilor din India speranţa că într-o zi englezii vor pleca din ţara lor. Datorită admiraţiei ei pentru Mahatma Gandhi, oamenii au numit-o Gandhi Buri, buri însemnând “bătrâna doamnă”. 

În 1942, Mahatma Gandhi a fost arestat şi toată India era furioasă. Întreaga naţiune a organizat demonstraţii şi striga sloganul “Renunţaţi la India”, slogan care era mesajul lui Mahatma Gandhi pentru guvernul britanic. În ziua de după arestarea lui Gandhi, Gandhi Buri a participat la un marş către postul de poliţie. Oamenii care au participat la acel marş vroiau să dea jos steagul britanic, aflat deasupra clădirii poliţiei şi să-l pună în loc pe cel indian. 

Poliţia a blocat drumul manifestanţilor şi i-a avertizat că dacă vor înainta vor fi împuşcaţi. Toţii participanţii s-au oprit cu excepţia lui Gandhi Buri. Ea a smuls steagul Indiei din mâna unui tânăr care participa la acel marş, şi a alergat către clădire. La început poliţiştii au râs de ea. “Destul” au ţipat ei. “Gata! Fugi de aici femeie bătrână. Nu vrem să te omorâm.” 

Răspunsul imediat a lui Gandhi Buri a fost “Omorâţi-mă! Nu îmi este teamă. Doresc să o eliberez pe Mama mea India!” 

Ea a alergat către scara care conducea către acoperişul clădirii poliţiei. Înainte ca ea să ajungă la scară, poliţia a împuşcat-o. A rămas în continuare în picioare şi a început să cânte sloganul mişcării pentru independenţa Indiei, “Bande Mataram, Bande Mataram, Bande Mataram” – “Mamă ,mă închin în faţa ta.” Apoi a murit. 

Această femeie a fost atât de curajoasă încât şi-a dat viaţa pentru ţara ei. Începând cu acea zi, mulţi dintre cei care au participat la acel marş, şi-au dedicat viaţa eliberării Indiei. 

Dacă suntem suficienţi de sinceri pentru a merge adânc în interior şi pentru a simţi că acest curaj interior ne aparţine, el poate apare în orice moment. Atunci când folosim voinţa de neclintit, pe care o aveam cu uşurinţă la îndemână, putem cuceri însăşi fundaţia fricii. 



Pentru a ne ridica triumfători după fiecare încercare, avem nevoie de curaj interior. Curajul interior reprezintă acceptarea şi împlinirea constantă a Voinţei lui Dumnezeu.
Sri Chinmoy

duminică, 24 februarie 2013

The Absolute


The Absolute


No mind, no form, I only exist;
Now ceased all will and thought;
The final end of Nature’s dance,
I am it whom I have sought.

A realm of Bliss bare, ultimate;
Beyond both knower and known;
A rest immense I enjoy at last;
I face the One alone.

I have crossed the secret ways of life,
I have become the Goal.
The Truth immutable is revealed;
I am the way, the God-Soul.

My spirit aware of all the heights,
I am mute in the core of the Sun.
I barter nothing with time and deeds;
My cosmic play is done.
by Sri Chinmoy






Absolutul 


Fără minte sau formă, eu doar exist; 
Acum au contenit dorinţa toată şi gândul. 
Încheierea ultimă a dansului Naturii; 
Eu sunt Acela pe care l-am căutat . 



Un tărâm al Beatitudinii ultime, dezvăluite; 
Dincolo de cunoscător şi cunoscut; 
O odihnă imensă mă bucură într-un sfârşit; 
Îl privesc în faţă pe unicul Unu. 



Am traversat cărările secrete ale vieţii, 
Am devenit Ţelul. 
Adevărul imuabil este revelat; 
Sunt calea, Dumnezeu-Sufletul. 



Al meu spirit conştient de toate înălţimile, 
Sunt mut în mijlocul Soarelui. 
Nu mai am nimic de a face cu faptele şi timpul; 
Jocul meu cosmic s-a încheiat. 





sâmbătă, 23 februarie 2013

Bad Habits



If you really want to rid yourself of present bad habits you have no greater recourse than meditation. Every time you meditate deeply on God, beneficial changes take place in the patterns of your brain. (Yogananda)
I know there is a gold mine in you, when you find it the wonderment of the earth’s gifts you will lay aside as naturally as does a child a doll. (Rumi) 


„Daca vreti cu adevarat sa scapati de obiceiurile gresite nu exista ajutor mai bun decat meditatia. De fiecare data cand meditati adanc asupra lui Dumnezeu, schimbari benefice au loc in structura creierului vostru.” Paramahansa Yogananda

„Stiu ca se afla o mina de aur in fiecar din voi, si atunci cand o veti descoperi, minunatia darurilor lumii va fi lasata la o parte, la fel de natural precum un copil lasa papusile atunci cand vine timpul.” Rumi

Dumnezeu Dragostea


Acolo unde există dragoste, dragoste adevărată, nu poate exista teamă. De ce ne temem? Ne temem deoarece ne separăm de Dragostea lui Dumnezeu şi suntem gata să ne gândim la Dumnezeu Omnipotentul şi nu la Dumnezeu Atotiubitorul. Dar nici măcar Dumnezeul omnipotent nu este un Dumnezeu care ne ameninţă sau care ne loveşte cu un sceptru de fier de fiecare dată când facem o greşeală. 

Nu există un astfel de Dumnezeu tiran. Există doar un singur Dumnezeu şi acela este Dumnezeu Dragostea. Acest Dumnezeu nu ne pedepseşte. El ne formează în mod constant în modul Lui propriu. El este Cel care acţionează, El este Acţiunea şi tot El este Cel care se bucură, atât de acţiune cât şi de rezultat. Noi simţim că noi suntem cei care acţionăm şi că dacă vom greşi Dumnezeu ne va pedepsi fără milă. Dar nu este aşa. Fiecare din noi este întruparea Visului lui Dumnezeu. Realitatea lui Dumnezeu este ceea ce fiecare din noi trebuie să manifeste aici pe pământ. Şi în fiecare fiinţă umană trăieşte Realitatea lui Dumnezeu. 

Având în vedere că ne rugăm Dumnezeului Atotputernic, medităm asupra Dumnezeului Atotputernic, de ce ar trebui să ne fie frică de ceva sau de cineva? Un copil simte că mama lui are toată puterea din lume. Atunci când el se teme de ceva, aleargă la mama lui pentru că ştie că ea are cea mai mare dragoste pentru el. Voi sunteţi copii spirituali ai lui Dumnezeu, aşa că atunci când sunteţi atacaţi de orice fel de teamă, imediat încercaţi să alergaţi către Supremul iubit, care este doar Compasiune, Dragoste şi Binecuvântare. Deoarece sunteţi un căutător, nu trebuie să existe nici o frică, căci voi vă adăpostiţi în interiorul Afecţiunii infinite a Supremului Absolut.
Sri Chinmoy

Aspiration


How do I use my aspiration? 

I use my aspiration to unite my earth's ascending cry and my Heaven's descending smile. 

I use my aspiration to transform my world's desire-night into my world's illumination-height. I use my aspiration to feed my hungry Beloved Supreme; Him I feed with my aspiration's gratitude-flames. 

I use my aspiration to unlearn everything that my earth-bound mind has taught me, and right from the beginning to learn everything from my Heaven-free soul. 

I use my aspiration to be the most intimate friend of my sweet, kind and beautiful oneness-heart. 

I use my aspiration for success in the outer world and for progress in the inner world. When I succeed, the outer world smiles at me, appreciates me, adores me and extols me to the skies. When I progress soulfully, devotedly and unconditionally, my Beloved Supreme smiles at me, blesses me and embraces me. 

What is aspiration? Aspiration is my self-giving. 

What is self-giving? Self-giving is a supreme art. From this art I come to realise that I have to fathom my unknown realities and I have to know my higher self which abides deep in the inmost recesses of my heart. I have to become consciously and inseparably one with my higher self, which is in perfect tune with my Beloved Supreme constantly, and I have to manifest my yet-unmanifested realities. 

My aspiration embodies concentration, meditation and contemplation. 

Concentration is my speed. With this speed I run fast, faster and fastest towards my Beloved Supreme. 

Meditation is my depth, my silence-depth. With this silence-depth I invoke my sweet Lord Supreme and place Him deep inside my gratitude-heart. 

Contemplation is my ecstasy. With this ecstasy I sing my oneness-song with my Eternity's Father Supreme. With my contemplation-ecstasy I dance my satisfaction-dance with my Lord, who is my Eternity's Friend and Companion. 

9:30 p.m. 

July 8, 1977 

Manhattanville College 

Purchase, New York 






Aspirație 



Cu îmi folosesc aspirația? 

Îmi folosesc aspirația pentru a uni plânsul care urcă al pământului cu zâmbetul ce coboară al raiului. 

Îmi folosesc aspirația pentru a transforma întunericul din lumea mea de dorință in înaltul lumii mele de iluminare. Îmi folosesc aspirația pentru a-l hrăni pe înfometatul meu Iubit Suprem. Pe El îl hrănesc cu flăcarile-de-recunoștință ale aspirației mele. 

Îmi folosesc aspirația pentru a mă dezvăța de tot ceea ce mintea mea legata de pământ m-a invățat, si pentru a învăta totul chiar de la început de la sufletul meu liber ca raiul. 

Îmi folosesc aspirația pentru a deveni cel mai intim prieten al inimii mele pline de dulceață, bunătate frumusețe si unitate. 

Îmi folosesc aspirația pentru succes in lumea exterioara si progres in lumea interioara. Atunci când reușesc in mod strălucit, lumea exterioară îmi zâmbește, mă apreciază, mă adora si mă ridica in slavi. Atunci când progresez cu devoțiune, însuflețire si in mod necondiționat Iubitul meu Suprem îmi zâmbește, mă binecuvântează și mă îmbrățișează. 

Ce este aspirația? Aspirația este daruirea-mea-de-sine. Ce este daruirea-de-sine? Daruirea-de-sine este o arta suprema. De la aceasta arta am învățat ca trebuie sa pătrund in realitățile mele necunoscute si trebuie sa îmi cunosc sinele înalt. Acest sine înalt se afla in coltul cel mai ascuns al inimii mele. Trebuie sa devin in mod conștient una cu sinele meu înalt care se afla intr-o legătură perfecta, continuă cu Iubitul meu Suprem, si trebuie sa manifest realitățile mele încă nemanifestate. 

Aspirația mea înglobează concentrarea, meditația si contemplarea. 

Concentrarea este viteza mea. Cu aceasta viteza alerg repede, mai repede cel mai repede către Iubitul meu Suprem. 

Meditația este adâncimea mea, adâncimea liniștii mele. Cu aceasta adâncime a liniștii mele îl invoc pe dulcele meu Iubit Suprem si îl așez adânc in interiorul inimii mele de recunoștință. 

Contemplarea este extazul meu. Cu acest extaz cânt cântecul unității mele cu Tatăl meu Suprem intru Eternitate si dansez dansul satisfacției mele cu Prietenul si Tovarășul meu Suprem intru Eternitate. 

Sri Chinmoy

vineri, 22 februarie 2013

Kingdom of Heaven




The Kingdom of Heaven is within. (Jesus Christ)
I went round the streets and squares of the cities of this world seeking Thee, and I found Thee not, because in vain I sought without for Him who was within myself. (Saint Augustine) 
Turn your vision inward and the whole world will be full of Supreme Spirit. (Ramana Maharshi) 


„Regatul Raiului este in interiorul tau.” Isus Christos
„Am mers pe strazi si prin pietele acestei lumi cautandu-te pe Tine, si nu Te-am gasit, pentru ca degeaba L-am cautat inafara pe Cel care se afla in interiorul meu.” Sfantul Augustin
Întoarceti-va viziunea catre interior si intreaga lume va fi plina de Spiritul Suprem.” Ramana Maharishi




Meditaţia Cucereşte Frica


Meditaţia este cea mai bună cale de a depăşi frica. În meditaţie ne identificăm cu Vastul, cu Absolutul. Ne este teamă de cineva sau de ceva deoarece nu simţim că acea persoană sau acel lucru face parte din noi. Dar atunci când am stabilit unitatea conştientă cu Absolutul, simţim că totul este parte din noi. Şi atunci cum ne poate fi frică de noi înşine? 

Dacă ne este teamă de cineva, asta se datorează faptului că nu ne-am lărgit suficient conştiinţa pentru a-l include şi pe el; simţim că cealaltă persoană este un străin pentru noi. Nu îmi este teamă de nici unul dintre membrele mele, deoarece le consider ca fiind ale mele. Atunci când practicăm spiritualitatea, încercăm să ne lărgim conştiinţa până când ea umple lumea în lung şi în lat. Prin conştienţa conştiinţei noastre, devenim una, în totalitate una, cu universul. Atunci când devenim în mod conştient una cu universul, nu poate să mai existe nici o frică. 

Adevăratul scop al meditaţiei este să unească, să lărgească, să ilumineze şi să imortalizeze. Cea mai mare parte a timpului, atunci când vorbim cu prietenii sau ne plimbăm, nu suntem conştienţi de Divinitatea din noi. Dar atunci când medităm, încercăm în mod conştient să fim conştienţi de Divinitatea noastră cea mai adâncă. Divinitatea nu se teme de umanitate pentru că Divinitatea are Putere infinită. Atunci când avem un acces liber la Divinitate, atunci când întreaga noastră existenţă, interioară şi exterioară, este încărcată cu Puterea infinită, neţărmuită a Divinităţii, cum am putea să ne temem de umanitate? Este imposibil! 



Cum să cuceriţi frica? 
Şezând la picioarele 
Luminii-conştiinţei voastre iluminatoare. 
Această lumină are puterea de netrecut 
De a vă proteja, a vă perfecţiona şi a vă elibera.


Sri Chinmoy






joi, 21 februarie 2013

The only way



This is the only way to explain existence, to overcome sadness and
grievances, to banish death and misery, to find the right path, to realize Nirvana - it is correct meditation. (Buddha)

If we know the divine art of concentration, if we know the divine art of meditation, if we know the divine art of contemplation, easily and consciously we can unite the inner world and the outer world. (Sri Chinmoy)




Health, a light body, freedom from cravings, a glowing skin, sonorous voice, fragrance of body: these signs indicate progress in the practice of meditation.  (Shvetashvatara Upanishad)








„Aceasta este singura modalitate de a explica existenta, de a depasi tristetea si nemultumirile, de a alunga moartea si suferinta, de a gasi calea cea buna, de a realiza Nirvana. Aceasta cale este meditatia corecta.” Buddha



„Daca cunoastem arta divina a concentrarii, daca stim arta divina a meditatiei si contemplarii, cu usurinta in mod constient putem uni lumea interiora cu cea exterioara,” Sri Chinmoy

„Sanatatea, un corp usor, eliberarea de dorinte, o piele stralucitoare, o voce sonora, parfumul corpului: aceste semne indica progres in practica meditatiei.” Shvetashvatara Upanishad

Frica de Viaţa Interioară

Uneori oamenii se tem pur şi simplu de spiritualitate. Dacă ei ar şti adevărata semnificaţie a spiritualităţii, ar accepta-o imediat. Spiritualitatea ne arată ţelul nostru şi acest ţel este realizarea Infinitului din interiorul nostru.

Se poate ca vouă să vă fie teamă de viaţa interioară. Se poate ca voi să credeţi că în momentul în care veţi intra în viaţa interioară, veţi fi cu totul pierduţi, precum un copil în pădure. De asemenea s-ar putea să consideraţi că acceptând viaţa spirituală nu faceţi decât să construiţi castele în vânt. În cele din urmă, este posibil să simţiţi că a accepta viaţa spirituală înseamnă a vă arunca în gura unui leu ce vă va devora în totalitate. Voi aveţi nenumărate vise scumpe vouă. Aţi dori să transformaţi aceste vise în realitate şi simţiţi că dacă vă veţi îmbarca în viaţa spirituală, veţi fi deposedaţi de toate aceste achiziţii. Şi în mod normal, vă veţi eschiva de la viaţa spirituală.

Lumina interioară nu poate să vă dezamăgească niciodată. Noaptea este cea care dezamăgeşte. Dacă vă îmbăiaţi într-o mare de lumină, nu puteţi să vă rătăciţi. În timpul meditaţiilor voastre şi al perioadelor din starea de veghe, încercaţi să simţiţi în mod conştient cum creşteţi întru lumina interioară. Atunci când creşteţi întru lumina interioară, sentimentul vostru de frică este obligat să dispară. Voi v-aţi născut din lumina interioară şi acum deveniţi mai conştient de acest lucru.

Dacă vă este teamă să intraţi cu toată inima în viaţa spirituală, încercaţi să aflaţi dacă lumea exterioară poate fi vreodată pe deplin satisfăcătoare. Într-o zi, după ce aţi avut o meditaţie foarte bună, staţi câteva minute şi identificaţi-vă cu prietenii voştri sau alţi oameni care nu aspiră. Unii dintre ei s-ar putea să fie foarte bogaţi şi prosperi, alţii s-ar putea să aibă familii foarte mari, dar oare le-a adus lor viaţa adevărata fericire sau doar frustrare şi durere? Apoi examinaţi-vă propria voastră viaţă. Poate că nu aveţi milioane de dolari, dar sunteţi cea mai fericită persoană din lume. Cine v-a făcut fericit? Aspiraţia şi meditaţia voastră.

Viaţa spirituală nu poate fi niciodată o viaţă artificială. Spiritualitatea este ceva natural şi spontan. Ea ne spune că nu trebuie să fim înlănţuiţi de frustrare, frică şi anxietate. Ea ne spune că dacă viaţa noastră exterioară este plină de mizerie, frustrare, înfrângeri şi limitare, este la fel de adevărat că avem în interiorul nostru o viaţă ideală care este doar armonie, perfecţiune şi împlinire. Viaţa interioară cu toată bucuria, entuziasmul şi devoţiunea vrea să fie legătura vie dintre viaţa noastră prezentă şi viaţa noastră ideală.





Dacă aveţi curajul sincer  
De a declara că sunteţi în totalitate pierduţi,  
Atunci Dumnezeu are Compasiunea fără de rezerve
De a vă arăta calea  
Către Ţelul-Satisfacţie.

Sri Chinmoy

miercuri, 20 februarie 2013

Ce face un tractor bun!?

Putin ajutor de la frate

Machine Gun Preacher /Misionarul razboinic




Inspirat dintr-o poveste reală, filmul biografic de acţiune "Machine Gun Preacher" relatează remarcabila transformare pe care a suferit-o fostul motociclist şi traficant de droguri Sam Childers, care a renunţat la activitatea infracţională, a regăsit credinţa în Dumnezeu, s-a botezat la biserică şi a plecat în estul Africii pentru a da o mână de ajutor la reconstrucţia caselor distruse de războiul civil, cu scopul de a plăti pentru păcatele comise în trecut. Ajuns în Sudan, Sam Childers a fost atât de şocat şi revoltat de practicile grupării militare rebele Lord's Resistance Army, care răpea copii orfani, îi dota cu arme şi îi forţa să se transforme în soldaţi, deşi nici măcar nu ajunseseră la vârsta adolescenţei, încât a ignorat avertismentele asistenţilor sociali experimentaţi şi s-a aventurat pe teritoriul inamic în toiul nopţii pentru a recupera băieţii răpiţi, construindu-le acestora un orfelinat şi străduindu-se să le ofere un viitor decent într-o ţară marcată de ororile războiului. După ce orfelinatul este incendiat de către rebeli, nord-americanul este încurajat de soţia lui Lynn să îl reclădească, iar faptul că îşi riscă viaţa în fiecare zi pentru a salva sute de copii sudanezi vulnerabili de la o existenţă lipsită de perspective îl ajută să se împace cu sine însuşi şi să găsească motivaţia de a-şi continua misiunea. 


                                                                                                                    sursa.cinemarx.ro


  

vizualizare online/ watch online


Ce mai spun copiii!





Ce este răscoala?
Răscoala înseamnă, când părintii nostri nu găsesc bani si atunci răscolesc ca sa găsească. (8 ani)

Ce este economia?
Economie înseamnă sa nu mai cheltuim din salariu, ca sa-l punem la banca. Cheltuim numai din ciubucul pe care ni-l da seful. (7 ani)

Ce sunt amprentele?
Amprentele e când punem mana pe o clanta si rămân degetele acolo si le găseste politia. (8 ani)

Ce este tristetea?
Tristete înseamnă când un om vine la altul si bea mult. (7 ani)

De ce se bat potcoave cailor?
-Calului i se bat potcoave, pentru ca potcoavele sunt mai usoare decât calul si ele merg mai repede decât calul. (8 ani)
-La cal se pune potcoave, sa nu cada calul pe spate, atunci când pune frâna, calul se întepeneste în potcoave. (9 ani)
-La cal se pune potcoave ca sa tropăie pe strada, ca daca nu tropăie nu e cal. (7 ani)

Ce este respectul?
Respect înseamnă sa te scoli si sa stea babele pe scaun. (9 ani)

Ce înseamnă cuvântul "modern"?
Modern e când vezi ceva frumos si e scump si n-ai bani. (7 ani)

Cum rezista pasările calatoare sa zboare, zi si noapte, mii de kilometri?
Rândunicile când pleacă în tarile calde, pe drum se asează pe aripa
berzei si se odihnesc. Pasările când pleacă asa departe îsi iau mâncare la ele intr-o sacose. Înainte de a zbura, mai stau o luna, doua, sa se odihnească. (7 ani)

Daca pământul se învârteste, cum de nu cădem de pe el?
-Nu se învârteste decât Pământul, asfaltul nu se învârteste. (6 ani)
-Pământul este rotund. Noi nu cădem de pe el, pentru ca străzile sunt drepte, ele nu sunt rotunde. (8 ani)
-Pământul are forma rotunda, noi nu cădem de pe el, ca noi nu mergem acolo unde se face el rotund. (7 ani)

Ce este Biblia?
Biblia este o carte lăsată de Dumnezeu, ca sa se afle despre viitor. In ea scrie ca vor fi două războaie mondiale si amândouă vor fi câstigate de către romani si chiar asa s-a si întâmplat. (6 ani)

Ce este acela un secret?
-Secretul este atunci când nu trebuie sa stie militia. (6 ani)
-Secretul este un om, care ii spune secretar de partid. (6 ani)

La ce foloseste steagul?
Steagul foloseste, ca atunci când veneau turcii peste noi, ei nu stiau peste ce tara veneau si atunci noi le arătam steagul si după aia ei stiau. (7 ani)

De ce ne spălam cu săpun?
Noi ne spălam, ca sa dam săpun în ochi la microbi. (5 ani)

Ce este injectia?
-Injectia foloseste ca sa moara microbii. Serul ala are în el otrava de microbi. Serul se duce la tot roiul de microbi, ei zic ca aia e carne si mănâncă si moare. (8 ani)
-Lichidul la injectie e otrăvicios, ca sa-i omoare pe microbi. (6 ani)
-Ii baga injectia la popou si la om si la microb si pe el îl omoară, ca e mai mic. (7 ani)

Ce este ministrul?
-Ministru e un om care sta pe scaun si le spune la altii sa facă cerere. (7 ani)
-Ministru e un om care a învătat zece clase si s-a dus la serviciul de ministrii. (8 ani)

Ce sunt tăranii?
-Tăranii sunt oameni săraci, care nu au ce sa mănânce si vorbesc pe alta limbă, pe tărăneste. (8 ani)
-Tăranii sunt aceia care se ocupă si cu agricultura. (8 ani)
-Tăranii sunt oameni care le-a dat Cuza Pământ. În al Doilea Război Mondial, ei mai vroiau Pământ, ca s-a fărâmitat la bombe. (10)
-Tăranii sunt oamenii de la tară care n-au iaurt si noi când mergem la tară , le ducem iaurt, cascaval si brânză. (7 ani)
-Tărani înseamnă un om care vrea sa facă buletin în Bucuresti. (8 ani)

Ce sunt vecinii?
-Vecinii sunt niste oameni care stau la un loc si când nu au mălai, ei se împrumută. (7 ani)
-Vecinii sunt niste oameni, care tatăl meu si mama mea se împrietenează, ca sa-i dea o sută de lei. (8 ani)

Ce este acela un serviciu?
Servici e un om care stă si semnează condica, sau stă ca sa bea o cafea. (7 ani)

Ce sunt microbii?
-Microbii sunt niste viermisori, stă la măsea, mănâncă, se satură si p'ormă iese afara, se asează pe trotuar si când trec oameni le intra lor în gura. (7 ani)
-Microbii sunt niste gândăcei mici de tot, ei suunt ascunsi pe la aprozar. Ei vede ca ai cumpărat cartofi, sare pe cartofi si daca nu-l speli pe cartof, tu mori. (7 ani)
-Microbii intra înăuntru la om si acolo lasă fel de fel de murdarii, ca ei sunt murdari pe picioare si îl îmbolnăveste pe om. (7 ani)

Cum luminează licuricii?
-Licuricii au un pic de par si gaz si piticii ii dau foc si se aprinde.
-Licuricii sunt mici, au o lampa si vin la oamenii care visează si se uita la ei, cu lampa, ca sa vadă ce visează. (7 ani)

De ce au cruce pe spate unii păianjeni?
Unii păianjeni au cruce, ca ei sunt popa la păianjeni. (7 ani)

De ce îsi fac oamenii cadouri?
Oamenii îsi fac cadouri, ca sa nu fie nesimtiti. (7 ani)

De ce găina nu zboară pe sus, ca celelalte păsări?
Găina nu zboară pe sus ca celelalte păsări, pentru ca-i e frica sa nu scape oul, când ii vine sa-l facă. (10 ani)

De ce unii oameni donează sânge?
Oamenii care au calorii grase, probabil ca ăstia sunt oameni grasi, donează sânge la aia care le curge sânge din nas. (7 ani)

Pe unde tot zboară avioanele, unde se tot duc, toata ziua si toata noaptea?
Avioanele merg în Germania , la munte, la mare si la Breaza. (5 ani)

La ce folosesc sprâncenele?
Sprâncenele folosesc ca sa tina fruntea sus, sa nu-i vina fruntea pe ochi. (6 ani)

Daca bretelele tin pantalonii, ce tine cravata?
Cravata e făcuta sa se spânzure unii bărbati si sa le ia altii gagicile lor. (9 ani)

De ce exista ceasuri cu cuc si nu cu cocos, din moment ce cocosul e cunoscut ca ne trezeste dimineata?
-Ceasurile sunt cu cuc si nu cu cocos, deoarece cucul a fost prima pasare sculatoare. (11 ani)
-Mult mai usor învată un mecanism cu roti dintate sa zică: Cu-cu decât Cu-cu-ri-gu. (13 ani)
-Mesterul care a băgat prima data cucul în ceas s-a gândit ca nu poate sa strâmteze ditamai cocosul si sa-l bage acolo, si de atunci ceasul a rămas asa, cu cuc si nu cu cocos. (11 ani)

De unde vine obiceiul sa spunem ca trebuie udata încăltămintea sau haina noua?
Obiceiul ca trebuie udata haina sau încăltămintea noua vin de la prietenia omului cu băutura. (14 ani)

Chiar nu se poate învăta fără note la scoala?
Profesorii nu renunta la note în scoala, pentru ca s-ar lipsi de plăcerea pe care o au când unii elevi ii implora sa nu-i lase corijenti. (12 ani)

To meditate


To meditate a short time with depth is better than to meditate for long hours with the mind running wild. In the beginning, therefore, don’t force yourself to sit for a long time. Strive for shorter, but deeper, meditations. Then gradually, as you become accustomed to going deep, lengthen the time you sit in meditation. (Yogananda) 

Don’t feel badly if you find yourself too restless to meditate deeply. 
Calmness will come in time, if you practice regularly. Just never accept the thought that meditation is not for you. Remember, calmness is your eternal, true nature. (Yogananda) 




„A medita o perioda scurta, dar cu intensitate este mai bine decat sa meditam ore intregi cu mintea alergand salbatec. De aceea, la început nu va fortati sa stati prea mult in meditatie. Încercati meditatiile mai scurte dar adanci. Apoi gradual, pe masura ce va obisnuiti sa mergeti mai adanc, mariti timpul pe care-l petreceti in meditatie.”

„Nu trebuie sa va simtiti rau daca vi se intampla sa fiti prea agitati pentru a medita adanc. Calmul va veni in timp, daca practicati cu regularitate. Niciodata insa sa nu acceptati ideea ca meditatia nu este pentru voi. Nu uitati calmul este adevarata natura eterna a voastra.” Paramahansa Yogananda

Teama de Eşec


Pentru a cuceri teama de eşec, trebuie să ştiţi ce este eşecul şi ce poate el să facă. Teama este obligată să dispară atunci când realizaţi că eşecul nu este ceva ruşinos, vătămător, distructiv sau dureros, ci ceva natural. Atunci când un copil începe să meargă, el se împiedică foarte des şi cade. Dar el nu simte că împiedicatul este un eşec. El crede că este un proces natural să stea în picioare pentru un moment iar apoi să cadă din nou. 

Dacă vă gândiţi la eşec nu ca la ceva care se opune realităţii ci ca la ceva care formează şi devine realitate, atunci nu va exista nici o frică. Noi considerăm eşecul ca fiind ceva opus aşteptărilor noastre, dar eşecul este ceva care ne împinge înainte. Ceea ce noi numim eşec, în Ochii lui Dumnezeu este doar o experienţă. Trebuie să considerăm întotdeauna eşecul nu ca pe un produs finit sau ca fiind punctul culminant al unei experienţe, ci mai degrabă ca parte a procesului de experimentare. 

Să spunem că aţi muncit foarte mult pentru a obţine un anumit rezultat şi n-aţi reuşit. În loc să vă predaţi valurilor de dezamăgire şi disperare, încercaţi să vedeţi scopul divin al eşecului. Probabil el va ajutat să vă măriţi răbdarea, înţelepciunea şi alte calităţi divine. Dacă folosiţi această abordare veţi putea trece peste vântul zdrobitor pe care îl naşte eşecul. CKG

marți, 19 februarie 2013

Light



I wish I could give a description of at least the smallest part of what I learned, but, when I try to discover a way of doing so, I find it impossible; for, while the light we see here and that other Light are both light, there is no comparison between the two and the brightness of the sun seems quite  dull if compared with the other. In short, however skillful the imagination may be, it will not succeed in picturing or describing what that Light is like.
(Saint Teresa of Avila)




„As vrea sa pot oferi o descriere cat de mica a lucrurilor pe care le-am invatat, dar, atunci cand incerc sa fac asta, imi este imposibil; pentru ca desi lumina pe care o vedem aici si cealalta Lumina sunt amamdoua lumini, nu exista nicio comparatie intre cele doua, si stralucirea soarelui pare destul de stearsa in comparatie cu cealalta. Pe scurt, oricat de priceputa ar fi imaginatia, nu resuseste sa descrie si sa infatiseze cum arata Lumina cu adevarat.” Sfanta Teresa de Avila

Eliberarea de Teamă


Teama poate exista în toate părţile fiinţei noastre: corpul, vitalul, mintea şi inima noastră. Pentru a ne elibera corpul de frică avem nevoie de experienţele extraordinare ale sufletului nostru. Pentru a ne elibera vitalul de frică, avem nevoie de expansiunea dinamică a sufletului nostru. Pentru a ne elibera mintea de frică, avem nevoie de iluminarea care transformă a sufletului nostru. Şi în cele din urmă, pentru a ne elibera inima de frică, avem nevoie de perfecţiunea care împlineşte a sufletului nostru.

Cea mai mare parte a timpului noi experimentăm frica, teama în minte şi nu în inimă. Inima care aspiră ştie cum să stabilească unitatea ei inseparabilă cu realitatea interioară şi exterioară. Dar mintea sofisticată, plină de îndoieli şi suspiciuni, găseşte dificil să fie de acord cu realitatea care înfloreşte chiar în faţa noastră. Mintea suspectează realitatea din faţa ei. Iar mai apoi, mai mult chiar, vine un timp când mintea, spre marea ei surpriză, se îndoieşte de propriile raţionamente. În acel moment mintea simte o nemulţumire uriaşă. Cândva era judecătorul iar acum ea a devenit o victimă a propriilor judecăţi. Dar inima, chiar de la început, încearcă să se identifice cu realitatea din jurul ei. Prin puterea identificării ei cu realitatea, ea absoarbe ceea ce este realitatea şi ceea ce este susţinut de realitate. Dacă trăim în inima plină de aspiraţie, inima care plânge după realitatea care uneşte şi pătrunde totul, tortura fricii va lua sfârşit cu uşurinţă.

Pentru a cuceri frica minţii, ea trebuie golită în fiecare zi. Mintea este plină de îndoială, obscuritate, ignoranţă, suspiciune şi aşa mai departe. Dimineaţa devreme, în jur de zece minute, încercaţi să nu aveţi nici un gând, fie el bun sau rău, divin sau nedivin. Dacă vă apare vreun gând nu îl lăsaţi să intre. Apoi, după un timp, lăsaţi doar gândurile divine care sunt prietenii voştri să intre. La început s-ar putea să nu ştiţi care gând vă este prieten şi care vă este duşman, aşa că trebuie să fiţi foarte atenţi. Prietenii voştri sunt gândurile divine, gândurile progresiste, gândurile iluminate, care fără îndoială vor cuceri frica din minte. Încercaţi să simţiţi că mintea voastră este precum un vas. Întâi goliţi-l, iar apoi aşteptaţi ca pacea, lumina şi beatitudinea să coboare. Dacă nu veţi goli întâi vasul, atunci pacea, lumina şi fericirea nu vor putea intra.






Nimic nu vă forţează să tremuraţi  
Într-o sclavie lipsită de speranţă.
Trebuie doar să îmbrăcaţi
 Curajul-aspiraţie oferit-de-Dumnezeu.
CKG

Satisfaction




Each human life is a song. A seeker sings a new song every day. He sings and he discovers. What does he discover? He discovers a body full of enthusiasm, a vital full of determination, a mind full of peace, a heart full of bliss and, finally, a life full of satisfaction.

Satisfaction is needed in the animal life, the human life and the divine life. But the satisfaction that we get in the animal life is not true satisfaction. In the human life also we do not get true satisfaction. Only in the divine life do we get true satisfaction.

In the animal life we try to get satisfaction through destruction. In the human life we try to acquire satisfaction through possession. In the divine life we try to receive satisfaction from illumination. Through destruction the satisfaction that we get is not and cannot be the real satisfaction. Through possession the satisfaction that we get is not and cannot be the real satisfaction. Through illumination the satisfaction that we get is undoubtedly the true satisfaction.

We are all seekers here; we pray and meditate. Inside our prayer, inside our meditation, we always try to see the face of satisfaction. When we pray, we try to go up and achieve satisfaction. When we meditate, we try to bring Light and Delight to the fore from within ourselves, and enjoy satisfaction here inside our body, vital, mind and heart. When we pray, we try and cry to receive something from above so that our thirst can be quenched. When we meditate, we invoke our own higher realities to manifest in and through us.

Meditation is preceded by concentration and followed by contemplation. Concentration, meditation and contemplation go together. Concentration is the speed, meditation is the confidence and contemplation is the victory. We can safely say that concentration has and is the deer-speed, meditation has and is the elephant-confidence and contemplation has and is the lion-victory.

It is always advisable for us to have speed, for we have to value the goal. The goal is not stationary. Today's goal will be tomorrow's starting point. We are in the process of going toward an ever-transcending, ever-illumining and ever-fulfilling goal. We have to pay all attention to our speed if we want to make satisfactory progress. Today's goal will be tomorrow's starting point on our eternal inner journey toward supreme satisfaction.
- Sri Chinmoy








Satisfactie



Fiecare viață umană este un cantec. Un cautator canta in fiecare zi un cantec nou. El canta si desopera. Ce descopera? El descopera un corp plin de entuziasm, un vital plin de determinare, o minte plina de pace, o inima plina de beatitudine si in final o viață plina de satisfactie.

Satisfactia este necesara in viață animala, in viață umana si in viață divina. Satisfactia pe care o obtinem in viață animala nu este adevarata satisfactie. In viața umana de asemenea nu obtinem adevarata satisfactie. Doar in viața divina primim adevarata satisfactie.

In viață animala incercam sa obtinem satisfactie prin distrugere. In viață umana incercam sa obtinem satisfactie prin posesie. In viață divina incercam sa primim satisfactie prin iluminare. Prin distrugere satisfactia pe care o obtinem nu este si nu poate fi adevarata satisfactie. Prin posesie satisfactia pe care o obtinem nu este si nu poate fi adevarata satisfactie. Prin iluminare satisfactia pe care o primim este fara indoiala adevarata satisfactie.

Noi toti suntem cautatori aici; ne rugam si meditam. In interiorul rugaciunilor noastre si al meditatiilor noastre, intotdeauna incercam sa vedem fata satisfactiei. Atunci cand ne rugam incercam sa urcam si sa obtinem satisfactie. Atunci cand meditam aducem Lumina si Încantarea la suprafata din interiorul nostru si ne bucuram de satisfactie in corpul, vitalul, mintea si inima noastra. Atunci cand ne rugam incercam si plangem pentru a primi ceva din înalt care sa ne potoleasca setea. Atunci cand meditam invocam propria noastra realitate inalta sa se manifeste in si prin noi.

Meditatia este precedata de concentrare si urmata de contemplare. Concentrarea, meditatia si contemplarea merg impreuna. Concentrarea este viteza. Meditatia este increderea. Contemplarea este victoria. Concentrarea are si este viteza-de-caprioara. Meditatia are si este increderea-de-elefant. Contemplarea are si este victoria-leului.
Este intotdeauna recomandat pentru noi sa avem viteza daca apreciem telul. Telul nu este static. Noi ne deplasam catre un tel care se transcende, ilumineaza si implineste mereu. Trebuie sa dam toata atentia vitezei daca vrem sa facem un progres care sa ne multumeasca. Telul de astazi va deveni punctul de start in calatoria noastra interioara eterna catre satisfactia supremă. - Sri Chinmoy

luni, 18 februarie 2013

If..

Daca va este teama de schimbare(in engleza change=schimbare dar si maruntis)lasati-o aici.

Meditation and contemplation


Meditation brings wisdom; lack of mediation leaves ignorance. Know well what leads you forward and what hold you back, and choose the path that leads to wisdom. (Buddha)

Contemplation for an hour is better than formal worship for sixty years.  (Mohammed)

Contemplation is for man the end of human life. (Saint Thomas)




„Meditatia aduce intelepciune; lipsa meditatiei ne lasa in ignoranta. Cunoaste bine ce te ajuta sa progresezi si ce te tine pe loc, si alege calea care conduce catre intelepciune.” Buddha




„Contemplarea timp de o ora este mai buna decat devotiunea formala timp de saizeci de ani. Mohamed




„Contemplarea este pentru om sfarsitul vietii umane.” Sfantul Toma