În ajunul Anului Nou

În ajunul Anului Nou, o nouă conştiinţă apare pe pământ. Încă o dată, Dumnezeu inspiră fiecare fiinţă umană, fiecare creatură, cu o speranţă nouă, o lumină nouă, o pace nouă şi o bucurie nouă. Dumnezeu spune: „Apare Anul Nou şi cu el o nouă conştiinţă răsare în tine. Aleargă spre Ţelul predestinat.” Noi Îl ascultăm pe Dumnezeu, ordinele Pilotului nostru Interior, şi alergăm spre Realitatea ultimă. Anul Nou ne energizează, ne încurajează şi ne inspiră să alergăm spre Ţelul ultim.

Când apare Anul Nou, e necesar să devenim conştienţi de faptul că anul acesta trebuie să ne transcendem. Trebuie să mergem dincolo de capacitatea noastră actuală, dincolo de realizările noastre actuale. Când avem acest fel de hotărâre fermă, Dumnezeu varsă asupra noastră Binecuvântările Sale cele mai speciale.

Dumnezeu mereu vrea ca noi să mergem înainte; El nu vrea ca noi să privim înapoi. Ştim că dacă un alergător aleargă repede şi se uită înapoi, el se va împiedica. La fel şi noi, dacă privim permanent în spate la anul pe care îl lăsăm în urmă, ne vom gândi la necazurile, suferinţele, dezamăgirile, eşecurile noastre ş.a.m.d. Însă, dacă privim înainte, vom vedea cum adânc în noi răsare speranţa. Fiecare zi din Noul An este la fel de importantă. Să presupunem că un alergător are de alergat o sută de metri pentru a-şi atinge scopul. După ce a acoperit douăzeci de metri cu viteza maximă, el gândeşte că, deoarece aleargă atât de repede, îşi va atinge scopul într-o secundă. Astfel, apare relaxarea. Dar, odată ce s-a dat startul, numai dacă alergătorul îşi menţine viteza maximă de la început până la urmă, va fi el capabil să învingă în cursă. Ori, putem spune, numai atunci el va fi mulţumit de viteza lui, va fi mândru de viteza lui.

Când aspirăm să atingem un scop al vieţii, noi progresăm treptat. Însă pe parcursul acestui proces treptat trebuie să ne menţinem acelaşi nivel al aspiraţiei. Să presupunem că un alergător vrea să alerge 5 kilometri. Când se aude împuşcătura de start, alergătorul este inspirat şi începe să alerge foarte repede. Dar după 2-3 kilometri el devine foarte obosit. Alergarea devine plictisitoare şi dificilă. Dacă alergătorul renunţă la cursă numai pentru că este obosit şi i-a dispărut inspiraţia, atunci el nu-şi va atinge scopul. Însă dacă va continua să alerge, în cele din urmă el îşi va atinge scopul. Atunci el va simţi cu siguranţă că efortul şi suferinţa corpului au meritat.

În fiecare zi, când răsare dimineaţa, ar trebui să simţim că avem de realizat ceva nou. Noi alergăm şi avansăm în fiecare zi. Dacă aspirăm, suntem permanent în procesul alergării. Dimineaţa, când ne începem călătoria, ar trebui să simţim că astăzi este continuarea călătoriei de ieri; nu ar trebui să ne gândim ca la un început total nou. Iar mâine trebuie să simţim că am călătorit încă un kilometru. În fiecare zi ar trebui să simţim că am călătorit încă un kilometru. Atunci, ştim că într-o bună zi ne vom atinge Ţelul. Chiar dacă viteza noastră scade, trebuie să continuăm alergarea şi să nu renunţăm pe parcurs. Când vom atinge Ţelul, vom vedea că efortul a meritat. 

Sri Chinmoy