Postări populare

vineri, 14 decembrie 2012

Vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea






Adevar
Se spune ca intelectul e dat omului ca sa cunoasca adevarul. Intelectul e dat omului, dupa parerea mea, nu ca sa cunoasca adevarul, ci ca sa primeasca adevarul.

Tot ce teoretic este just este practic necesarmente just. Nu si invers, ca oamenii au practici sinistre in istorie.

Am avut revelatia ca in afara de Dumnezeu nu exista adevar. mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevar. Iar daca adevarul este unul singur, fiind transcendent in esenta, sediul lui nu e nici in stiinta, nici in filozofie, nici in arta. Si cind un filozof, un om de stiinta sau un artist sunt religiosi, atunci ei nu se mai disting de o baba murdara pe picioare care se roaga Maicii Domnului.

Acum, mai la batranete, pot sa spun ca fara Dumnezeu si fara nemurire nu exista adevar.




"Domnule Tutea, daca ati fi fost ales presedinte la 20 mai, prin absurd, care ar fi fost prima hotarare pe care ati fi luat-o?" - Prima hotarare: privatizarea, insemnand constructia celor doua comune: comuna agrara, intemeiata pe gospodarul dibaci si priceput, si comuna urbana, guvernata de intreprinderi, de acesti giganti ai lumii moderne. Si as fi creat institute sa sincronizeze poporul roman cu toate cuceririle speciei om, mutate in spatiul valah. Ca eu nu contest poporului roman ca limba lui si geniul lui intelectual ii permit sa mute creatiile speciei om la el acasa.



Americani
Omul, cand e singur, poate face fel de fel de unelte. Adica devine american, spun eu. Eu as scrie peste Statele Unite asa: "Omul este un animal care fabrica unelte." M-au intrebat unii care sunt foarte filoamericani ce cred despre americani. Sunt lacatusi cosmici, domnule, le-am zis. India, de pilda, este inferioara tehnic Americii. Nici nu-ncape indoiala: America o baga la jiletca. Da' spiritual America e Ghana; pe langa India, e primitiva.


Ateism
O baba murdara pe picioare, care sta in fata icoanei Maicii Domnului in biserica, fata de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, asta moare asa, dihor.

Eu cand discut cu un ateu e ca si cum as discuta cu usa. Intre un credincios si un necredincios nu exista nici o legatura. Ala e mort, sufleteste mort, iar celalat e viu si intre un viu si un mort nu exista nici o legatura. Credinciosul crestin e viu.

Ateii si materialistii ne deosebesc de animale prin faptul ca nu avem coada.

Ateii s-au nascut, dar s-au nascut degeaba

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu