Cum să-i convingi pe tineri că-i aşteaptă vreo treizeci–patruzeci, chiar
cincizeci de ani, înăuntrul cărora se pot pregăti şi trebuie să se
pregătească spre a face, pe traseu ori la urmă, ceva din isprava obscur
dorită? Ei însă vor şi speră să obţină dintr-odată, ba sunt dezamăgiţi
că nu obţin (cel puţin în ochii altora), ceva care să despice lumea în
două. Numai că se despică ei în două, prin nerăbdarea lor - şi intră
apoi în statistică.
Am găsit încă un om de care mă pot despărţi. Căci un om plin, bogat,
valabil, e unul căruia printr-un cuvânt îi poţi spune nespus de mult. Vă
strângeţi mâna, vă uitaţi unul în ochii altuia şi s-a întâmplat ceva. E
un pact între voi: "acum ne putem despărţi". Căci orice v-ar despărţi
de acum înainte, sunteţi doi oameni care s-au întâlnit. Ăsta e
esenţialul: să te întâlneşti cu celălalt. Finalul – care trebuie să
însemne întotdeauna o reluare a tuturor temelor – devine acum posibil.
Oamenii aceştia, lângă care stai ceasuri întregi şi care stau ceasuri
întregi lângă tine, spre a nu obţine nimic nici unii nici alţii, sunt
aşa de anoşti încât nici măcar nu te poţi despărţi de ei.
De altfel e şi
cea mai frumoasă declaraţie de dragoste: "Simt că te pot părăsi. Te
iubesc atât de mult, încât s-a împlinit ceva în mine - şi acum te pot
părăsi". E inutil să întorci capul. S-ar putea să vezi nedumerire. Când
pleci, e bine să crezi că ai socotelile încheiate.
Ce are de dat un spirit feminin? O singură fericire, un singur extaz. Şi
toată tehnica feminităţii e de a pulveriza acea fericire în nenumărate
fericiri, într-o succesiune şi devenire de fericiri minore. Căci ea
pleacă de la fiinţă şi atunci caută devenirea şi diversul; în timp ce
bărbatul pleacă de la devenire şi e însetat de fiinţă, de unitate. Setea
Unului de a se pierde şi setea Multiplului de a se readuna.
Omul care ştie
să fie singur, acela te înţelege cu adevărat, acela care te iubeşte cu
adevărat. Celălalt, prea aproape, îţi ţine doar umbră.
Visez o şcoală
în care să nu se predea, la drept vorbind, nimic. Să trăieşti liniştit
şi cuviincios, într-o margine de cetate, iar oamenii tineri, câţiva
oameni tineri ai lumii, să vină acolo spre a se elibera de tirania
profesoratului. Căci totul şi toţi dau lecţii. Totul trebuie învăţat pe
din afară şi pe dinafară, iar singurul lucru care le e îngăduit din când
în când e să pună întrebări. Dar nu vedeţi că au şi ei de spus ceva, de
mărturisit ceva? Şi nu vedeţi că noi nu avem întotdeauna ce să le
spunem? Suntem doar mijlocitori între ei şi ei înşişi... Stări de
spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu
învăţături. Filozofia ca donjuanism. Pe lângă ea, oamenii de
specialitate fac simple căsnicii burgheze. Esenţialul e să cucereşti. Nu
să accepţi. Nu să ştii.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu