Umilinţa nu înseamnă falsă modestie. Umilinţă nu înseamnă să ne aşezăm pe locul din spate. Atunci când te aşezi în spate pentru a le arăta altora cât de smerit eşti, de fapt nu eşti umil de loc.
Umilinţa falsă este ceea ce arată un sclav stăpânului său. Sclavul ştie că dacă nu se supune orbeşte stăpânului său, dacă nu îi arată acest tip de umilinţă exterioară, va fi pedepsit de stăpân.
Adevărata umilinţă este ceva cu totul diferit; este sentimentul unităţii. Umilinţa înseamnă a oferi bucurie celorlalţi. Aici pe pământ noi vrem să primim bucurie. Cum primim această bucurie? Adevărata bucurie o primim prin oferirea–de-sine şi nu prin posedare sau prin arătarea supremaţiei noastre. Atunci când le permitem altora să primească bucurie, simţim că bucuria noastră este mai completă, mai perfectă, mai divină. Făcându-i pe alţii să simtă că sunt la fel de importanţi sau chiar mai importanţi, ne arătăm adevărata umilinţă.
Cel care ştie semnificaţia umilinţei este cu adevărat divin. Umilinţa este divinitate adevărată. Umilinţa este lumina sufletului nostru răspândită peste tot. Atunci când lumina sufletului este exprimată de fiinţa fizică în virtutea unităţii absolute cu toate fiinţele umane, aceasta este umilinţă divină. Nimic nu poate intra într-un individ atât de liniştit şi în acelaşi timp atât de convingător precum intră umilinţa.
Doar prin umilinţă putem plonja cel mai adânc şi putem urca cel mai sus în meditaţia noastră. În umilinţă se găseşte unitatea, iar în unitate se află realitatea noastră divină.
Rămâi nevăzut,
Rămâi neaplaudat.
Şi imediat
Doar tu şi nimeni altcineva,
Vei fi capabil să alergi.
Sri Chinmoy
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu