Mândria poate exista în diferite forme. Cineva, spre exemplu, a fost un elev eminent şi este mândru de asta. Altcineva a fost campion la sport şi este foarte mândru de realizările lui. Sau cineva a făcut ceva extraordinar, aşa că normal este mândru. În mândria umană, egoul este întotdeauna prezent. Eu sunt mândru pentru că eu am făcut ceva, pentru că prietenul meu sau fratele meu au făcut ceva. Întotdeauna este vorba despre mine sau al meu.
Există de asemenea şi ceva care se numeşte mândrie divină. Mândria divină se naşte în virtutea unităţii noastre cu Dumnezeu. În virtutea celei mai înalte conştiinţe a lui, Cristos a spus „Eu şi Tatăl meu suntem una.” Cum a putut el să spună asta? Afirmaţia lui divină s-a bazat pe realizarea lui interioară a unităţii cu Dumnezeu, Tatăl etern. Pentru cei mai mulţi oameni Dumnezeu este doar o idee vagă. Ei consideră că Dumnezeu este undeva departe în ceruri, sau oricum într-un alt loc decât acela în care se află ei. Dar pentru Cristos, Dumnezeu era o realitate vie. Noi trebuie să ştim cu ce fel de mândrie avem de a face, mândria care ne leagă sau mândria care ne eliberează. Mândria umană spune „Mie şi al meu: acolo realitatea se termină.” Mândria divină spune, „Dumnezeu este al meu. Atotputernicul, Infinitul, este al meu. Cum aş putea eu să mă leg de ceva limitat sau ceva care limitează?” Mândria divină nu leagă; ea eliberează. Ea este sentimentul unităţii noastre inseparabile cu Infinitul Vast. Când mândria noastră umană vine în faţă, trebuie să ne reamintim: „Sunt copilul ales a Lui Dumnezeu. Cum aş putea să fac asta? Cum aş putea să fiu atât de josnic, atât de egoist, atât de nedivin? Este sub demnitatea mea?” Mândria divină este excelentă; ea vă va ajuta întotdeauna.
Există de asemenea şi ceva care se numeşte mândrie divină. Mândria divină se naşte în virtutea unităţii noastre cu Dumnezeu. În virtutea celei mai înalte conştiinţe a lui, Cristos a spus „Eu şi Tatăl meu suntem una.” Cum a putut el să spună asta? Afirmaţia lui divină s-a bazat pe realizarea lui interioară a unităţii cu Dumnezeu, Tatăl etern. Pentru cei mai mulţi oameni Dumnezeu este doar o idee vagă. Ei consideră că Dumnezeu este undeva departe în ceruri, sau oricum într-un alt loc decât acela în care se află ei. Dar pentru Cristos, Dumnezeu era o realitate vie. Noi trebuie să ştim cu ce fel de mândrie avem de a face, mândria care ne leagă sau mândria care ne eliberează. Mândria umană spune „Mie şi al meu: acolo realitatea se termină.” Mândria divină spune, „Dumnezeu este al meu. Atotputernicul, Infinitul, este al meu. Cum aş putea eu să mă leg de ceva limitat sau ceva care limitează?” Mândria divină nu leagă; ea eliberează. Ea este sentimentul unităţii noastre inseparabile cu Infinitul Vast. Când mândria noastră umană vine în faţă, trebuie să ne reamintim: „Sunt copilul ales a Lui Dumnezeu. Cum aş putea să fac asta? Cum aş putea să fiu atât de josnic, atât de egoist, atât de nedivin? Este sub demnitatea mea?” Mândria divină este excelentă; ea vă va ajuta întotdeauna.
Sri Chinmoy
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu