Intrebari si raspunsuri

Î Care este diferenţa între a urca şi a coborî adânc în interior în meditaţie?

R Este o mare diferenţă între metodele de meditaţie, deşi în cele din urmă înaltul şi adâncul devin una. Atunci când dorim să mergem adânc în meditaţie, trebuie să ne începem călătoria noastră din inima spirituală. Trebuie să simţim că săpăm sau că intrăm foarte adânc în inima noastră. Mergem în interior şi nu înapoi sau în jos către picioare. Sub genunchi începe planul inconştientului. Dacă simţim că mergem în jos, atunci nu vom ajunge în inima spirituală ci în planurile joase de conştiinţă. Inima spirituală este infinit de vastă, astfel că nu există limită cât de adânc putem merge în interiorul ei. Niciodată nu putem atinge graniţele ei pentru că inima spirituală întruchipează universul vast pe care îl vedem, şi în acelaşi timp ea este mai mare şi mai vastă decât universul.

Atunci când dorim să urcăm în timpul meditaţiei, trebuie să simţim o direcţie ascendentă în meditaţia noastră. Aspiraţia noastră urcă, urcă fără teamă către Ceea ce Este Cel Mai Înalt. Trebuie să trecem prin lotusul cu o mie de petale din creştetul capului. Din nou distanţa este infinit de vastă. Nu există sfârşit al călătoriei noastre în înalt căci călătorim în Infinitate. Urcăm către mereu-transcendentul Dincolo. În termeni de distanţă, către înalt şi înăuntru sunt amândouă călătorii infinite către acelaşi Ţel, Supremul.

Oricum nu putem urca folosindu-ne mintea. Trebuie să trecem prin minte, dincolo de minte şi să ajungem pe tărâmul inimii spirituale. Domeniul inimii spirituale este infinit mai înalt şi mai vast decât cel al celei mai înalte minţi. Mult dincolo de minte este domeniul inimii. Inima este infinită în toate direcţiile, şi de aceea în interiorul inimii se află înălţimea cea mai înaltă şi adâncimea cea mai adâncă.

Cu cât putem urca mai sus, cu atât mai adânc putem coborî. Din nou cu cât mai adânc putem coborî cu atât mai sus putem urca. Lucrează simultan. Dacă putem medita forte puternic, suntem obligaţi să simţim că mergem concomitent foarte sus şi foarte adânc. Înălţimea şi adâncimea merg împreună, ele lucrează însă în dimensiuni diferite, să spunem aşa. Dar dacă o persoană poate urca foarte mult în meditaţie atunci ea are de asemenea capacitatea de a coborî foarte mult.

Înainte de a realiza Înaltul, simţim că există o diferenţă între înalt şi adânc. Când urcăm simţim că am atins o anumită înălţime iar atunci când plonjăm în interior, simţim că am atins o anumită adâncime. Dar înaltul şi adâncul sunt amândouă în conştiinţa mentală. Odată ce mergem dincolo de bariera minţii şi intrăm în Conştiinţa Universală, vedem totul ca fiind unul şi inseparabil. Atunci Realitatea cântă şi dansează în noi iar noi devenim Realitatea însăşi. Ea nu mai are înălţime, adâncime sau lungime. Totul este unu şi în acelaşi timp se transcende mereu pe sine însuşi.



Î Ce se întâmplă dacă meditez pe centrul ombilicului?

R În momentul de faţă al dezvoltării tale spirituale nu este o idee bună să meditezi pe centrul ombilicului. Acesta este centrul dinamismului, al tăriei şi al puterii. Dacă foloseşti greşit acest dinamism el devine agresivitate. Centrul buricului este de asemenea centrul emoţional. Cu această emoţie te poţi extinde şi în felul acesta să devii Infinitul. Dar dacă nu ai suficientă puritate în natura ta, vei deveni o victimă a vieţii umane de plăcere. Tu trebuie să meditezi asupra centrului inimii pentru a primi pace, lumină şi bucurie. Atunci când ai aceste calităţi, vei simţi că pacea însăşi este putere, dragostea însăşi este putere şi bucuria însăşi este putere.



Î Care este relaţia dintre cel de-al treilea ochi şi centrul inimii?

R Hai să spunem că inima este conştiinţa iar cel de-al treilea ochi este lumină, deşi nu există o diferenţă reală între aceste două lucruri. Cel de-al treilea ochi are lumină infinită şi în acelaşi timp este lumină infinită. Inima spirituală posedă conştiinţă infinită şi totodată este această conştiinţă infinită. Dar lumina infinită şi conştiinţa infinită sunt una şi aceeaşi. În momentul acesta lumina infinită – pe care eu îl numesc cel de-al treilea ochi – este o clădire şi în interiorul ei locuieşte inima. Dar în momentul următor conştiinţa infinită – care eu o numesc inima – poate deveni clădirea şi cel de-al treilea ochi va fi cel care locuieşte acolo. Ele se schimbă în mod constant între ele, datorită faptului că nu sunt separate cu adevărat. Uneori vedem lumină, înaintea conştiinţei, în timp ce alte ori vedem conştiinţă înaintea luminii. Cea pe care o vedem prima oară considerăm că este sursa celeilalte. Dar va veni un timp în care vom vedea că lumina şi conştiinţa sunt inseparabile.

Inima de obicei întruchipează dulceaţa şi dragostea, în timp ce cel de-al treilea ochi întruchipează puterea şi iluminarea. Dar cei care sunt foarte înţelepţi îşi vor da seama că cel de-al treilea ochi este de asemenea şi inima, pentru că ce altceva este inima decât cea care ne oferă satisfacţie? Şi ce ne oferă satisfacţie? Doar lumina! Deci dacă lumina din cel de-al treilea ochi ne oferă satisfacţie, atunci normal că avem de a face cu calitatea inimii. Şi ce ne oferă cea mai înaltă înţelepciune? Înţelepciunea apare doar atunci când mergem adânc în străfundurile inimii noastre, acolo unde Infinitatea, Eternitatea şi Nemurirea se joacă. A avea Infinitatea, lumina infinită şi beatitudinea eternă ca fiind ale noastre proprii înseamnă adevărata înţelepciune. Deci putem spune că înţelepciunea provine din inimă.



Î Este de dorit să încercăm să deschidem cel de-al treilea ochi în meditaţie?

R Ochiul interior trebuie deschis doar atunci când există maturitate şi puritate interioară, atunci când nici trecutul nici viitorul nu te vor mai deranja. De multe ori vasul interior nu este pregătit, dar prin intermediul unei determinări uriaşe un căutător reuşeşte să-şi deschidă cel de-al treilea ochi. Apoi rezultatul este descurajant şi plin de pagube. Atunci când nu eşti matur din punct de vedere spiritul, dacă vei vedea cu cel de-al treilea ochi că mama ta va muri mâine, tu vei muri astăzi, înaintea ei de griji şi teamă. Sau dacă devii conştient de vreun incident nefericit care a avut loc în trecutul tău, s-ar putea să te simţi cu totul şi cu totul mizerabil şi să nu ai puterea de a merge mai departe.

Sunt oameni care şi-au deschis centrul dintre sprâncene înainte de a-şi fi deschis centrul inimii şi, prin Graţia Supremului, nu au făcut greşeli serioase în folosirea acestei puteri. Dar de cele mai multe ori, până când centrul inimii nu este deschis şi partea emoţională din natura căutătorului nu este purificată, el va cădea victimă tentaţiilor fără de milă dacă îşi deschide cel de-al treilea ochi. El va încerca să vadă ceva în lumea interioară şi imediat va spune celorlalţi, sau va încerca să intre în cineva din curiozitate pentru a vedea ce se întâmplă cu natura acelei persoane. Există o mie şi unu de lucruri care îl pot conduce pe căutător în cele din urmă foarte departe de calea spiritualităţii.

În special pentru începători, este întotdeauna recomandabil să mediteze pe centrul inimii. De fapt, chiar dacă eşti avansat ar trebui să meditezi acolo, pentru că în centrul inimii primeşti bucurie şi devii una cu lucrul asupra căruia meditezi. Dacă te concentrezi pe cel de-al treilea ochi, s-ar putea să nu ai sentimentul unităţii. Poate vei vedea lumină, dar vei simţi că nu este a ta; şi te vei gândi că poate nu a fost nici o lumină ci doar imaginaţia şi halucinaţia ta mentală. Îndoiala poate intra în mintea ta. Dar atunci când îţi foloseşti inima, vei simţi imediat că bucuria pe care o primeşti este a ta; pacea pe care o primeşti este a ta, tot ceea ce simţi va deveni al tău. Aceasta este capacitatea inimii pentru unitate.



O inima mea, O inima mea, tu eşti barca vieţii mele. Tu străbaţi mările necunoscute ale ignoranţei şi atingi Tărâmul Aurit de Dincolo. O inima mea dulce mai dulce cea mai dulce, nu doar tu eşti a lui Dumnezeu. Dumnezeu de asemenea este al tău.

CKG