Dacă vă îndoiţi de Dumnezeu, El nu va pierde nimic din capacităţile Lui infinite. Puteţi să vă îndoiţi de existenţa lui Dumnezeu dacă vreţi, căci El nu stă în faţa voastră; voi nu puteţi să-L vedeţi sau să-L simţiţi în mod conştient. Dar să nu vă îndoiţi de voi înşivă. Dacă altcineva l-a realizat pe Dumnezeu, de ce să nu fiţi şi voi în stare să faceţi acelaşi lucru? Acelaşi Dumnezeu care există în el există şi în tine. Toate sufletele provin din aceeaşi Sursă, care este Dumnezeu. Dacă o persoană l-a realizat pe Dumnezeu prin aspiraţia sufletului lui, şi tu poţi face acelaşi lucru.
Îndoiala voastră este neîntemeiată. Deşi aspiraţia voastră s-ar putea să nu fie la fel de intensă precum aspiraţia celui care l-a realizat pe Dumnezeu, trebuie să simţiţi că Dumnezeu nu va fi niciodată pe deplin împlinit până când nu îl veţi realiza. Existenţa lui Dumnezeu are nevoie de împlinire în şi prin voi. Dacă prietenul vostru l-a realizat pe Dumnezeu, dar voi sunteţi încă nerealizaţi, puteţi fi convinşi că Dumnezeu va rămâne neîmplinit. El va fi împlinit doar în ziua în care fiecare toate fiinţele umane î-L vor realiza.
Se poate ca voi să aveţi o credinţă absolută în existenţa lui Dumnezeu, dar să vă îndoiţi de Compasiunea lui Dumnezeu. Voi puteţi spune: “Este oare Dumnezeu chiar atât de plin de compasiune? Eu am făcut atât de multe greşeli în viaţă. Oare cu toate aceste îmi va oferi El Lumina-Cunoaşterii Lui? De ce trebuie El să-mi arate Compasiunea Lui necondiţionată?” Pentru a cuceri acest tip de îndoială, amintiţi-vă că odată eraţi un suflet în lumea sufletelor. Cine a adus sufletul vostru în această lume? Dumnezeu. Înainte ca voi să fiţi conştienţi de spiritualitate, divinitate şi realitate, Dumnezeu v-a dat viaţă. Dumnezeu va oferit mesajul divinităţii. Voi puteţi vedea câte lucruri v-a oferit deja Dumnezeu, deşi voi nu le-aţi cerut în mod conştient. Totul a venit la voi prin sufletul vostru. Cine este cel care a creat sufletul vostru? Dumnezeu. Cine vi l-a oferit? Dumnezeu. Cine vă va împlini prin sufletele voastre? Din nou este vorba despre Dumnezeu. Aşa că puteţi cu uşurinţă să înlăturaţi îndoiala cu privire la Grija lui Dumnezeu.
Treaba lui Dumnezeu este să se împlinească şi să se manifeste pe El însuşi aici pe pământ. Dacă voi aspiraţi în mod conştient, atunci devine mai uşor pentru El să se împlinească şi să se manifeste pe El însuşi prin voi. Dacă îi oferiţi sinceritatea şi aspiraţia voastră şi faceţi un pas către El, El va face nouăzeci şi nouă de paşi către voi. Voi daţi ceea ce puteţi şi Dumnezeu vă va da nu doar ceea ce El are, dar şi ceea ce El este. Ceea ce El are este Grijă infinită iar ceea ce El este se numeşte Lumină infinită.
Domnul meu Suprem,
Ce vei face pentru mine
Dacă îţi voi oferi credinţa ce înfloreşte în inima mea?
„ Copilul meu ,
Voi îndepărta
Îndoielile cuibărite în mintea ta.”
CKG
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu