Credinţa este ochiul care aparţine atât lui Dumnezeu cât şi omului. Acest ochi al credinţei vede viitorul în interiorul imediat al prezentului. Dacă avem credinţă în viaţa spirituală, atunci nu ne împiedicăm, nu mergem şi nici nu mărşăluim. Nu! Noi pur şi simplu alergăm! Dacă avem credinţă absolută în Dumnezeu, în Pilotul Interior şi în propria noastră aspiraţie, atunci alergăm mereu cu viteza cea mai mare către ţelul care ne este destinat.
Isus Cristos a spus, “Binecuvântaţi sunt aceia care au crezut fără să fi văzut.” Oamenii care cred doar ceea ce văd cu ochii lor, mănâncă doar jumătate din fruct. A cerceta Adevărul înseamnă a-l pierde. Adevărul este o problemă de identificare. Aceasta este splendida declaraţia a lui Cristos despre credinţă şi îndoială. Binecuvântaţi sunt cei care au credinţă fără a cere o dovadă în fiecare moment.
Ceea ce voi numiţi credinţă, eu numesc pre-cunoaşterea Adevărului cel mai înalt de către suflet. Credinţa ne spune nu doar ce este Dumnezeu dar de asemenea ce poate Dumnezeu să facă pentru noi în fiecare moment. Această credinţă este existenţa noastră vie în Dumnezeu Omniscientul şi în Dumnezeu Omnipotentul.
Priviţi cu ochiul credinţei. Veţi vedea Adevărul etern. Simţiţi prin inima credinţei. Veţi simţi Adevărul nemuritor.
Ce este credinţa trează?
Este un far-luminos pentru acei
Care navighează în Corabia de aur
Spre Ţărmul Aurit.
Sri Chinmoy
Sri Chinmoy
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu