R În momentul în care un gând negativ sau lipsit de aspiraţie intră în mintea voastră, trebuie să încercaţi să vă folosiţi aspiraţia pentru a-l respinge, deoarece în timpul meditaţiei totul este foarte intens. În timp ce vorbiţi sau sunteţi angajat în activităţile cotidiene, puteţi avea orice fel de gânduri, căci atunci gândurile voastre nu sunt intense. Dar dacă orice gând nedivin vine în timpul meditaţiei, puterea meditaţiei voastre îl măreşte şi îl intensifică. Viaţa voastră spirituală slăbeşte în momentul în care îi permiteţi minţii să se lase în voia gândurilor lipsite de aspiraţie în timpul meditaţiei. Dacă un gând bun vine puteţi încerca să-l amplificaţi, sau puteţi încerca să-l ridicaţi către un nivel mai înalt. Dar dacă aveţi un gând rău, încercaţi să-l eliminaţi imediat.
Cum veţi face asta? Dacă gândul care vă atacă provine din lumea exterioară, încercaţi să vă mobilizaţi voinţa sufletului din inima voastră şi să o aduceţi chiar în faţa frunţii voastre. În momentul în care voinţa sufletului vostru este văzută de gândul care încearcă să intre în voi, acel gând este obligat să dispară.
Dar dacă nu aveţi capacitatea interioară de a face asta, nu trebuie să vă supăraţi. Uneori atunci când gândurile rele vin în timpul meditaţiei, căutătorul simte că puterea acestor gânduri rele este atât de mare încât chiar dacă ar medita timp de două sau trei ore tot ar fi lipsit de orice folos. Un gând obişnuit sau rău intră şi acel căutător simte că a pierdut totul. Aceasta este o prostie. Atât timp cât nu permiteţi minţii să se oprească asupra lor, nu trebuie să daţi nici o importanţă gândurilor rele în acel moment.
Dacă gânduri emoţionale, gânduri care ţin de vitalului inferior sau de sex intră în voi în timpul meditaţiei, şi nu puteţi să le respingeţi sau să le daţi afară, încercaţi să simţiţi că aceste gânduri sunt la fel de nesemnificative ca nişte furnici. Pur si simplu nu le daţi nici o atenţie. Dacă puteţi simţi că puterea spirituală pe care aţi primit-o din meditaţia voastră este infinit mai puternică decât puterea gândurilor rele, atunci aceste gânduri rele nu pot folosi puterea meditativă pentru scopurile lor. Dar ce se întâmplă foarte des este că voi vă înspăimântaţi foarte tare de aceste gânduri şi stăruiţi asupra lor. Gândindu-vă la ele şi fiindu-vă teamă de ele nu faceţi decât să le daţi putere.
Este adevărat că gândurile rele pot deveni intense în timpul meditaţiei. Dar voi puteţi cu uşurinţă să aduceţi la suprafaţă gânduri bune care sunt infinit mai puternice. În timpul meditaţiei atunci când gândurile rele vin la voi, imediat încercaţi să vă aduceţi aminte una dintre experienţele voastre divine cele mai dulci sau mai înalte. Intraţi în propria voastră experienţă pe care aţi avut-o cu câteva zile sau cu câţiva ani în urmă, şi încercaţi să o aduceţi în conştiinţa voastră mentală. Veţi vedea că în timp ce vă adânciţi pe deplin în experienţa voastră, gândul din planul vitalului inferior este obligat să vă părăsească datorită faptului că bucuria cea mai înaltă, cea mai adâncă şi cea mai pură se află în conştiinţa voastră. Bucuria divină este infinit mai puternică decât plăcerea. Încântarea-nectar a propriilor voastre experienţe spirituale este infinit mai puternică decât forţele vitalului vostru inferior. În felul acesta puteţi rezolva problema fără a fi nevoie să renunţaţi la meditaţie.
Gândurile rele vin să vă atace şi să vă ia sentimentele, gândurile şi puterea divină. Dar atunci când acordaţi toată atenţia doar gândurilor divine, încurajaţi şi vă bucuraţi doar de sentimente divine, de multe ori gândurile rele pleacă. Ele spun, „Lui nu-i pasă de noi. Nu este locul nostru aici.” Gândurile rele au şi ele mândria lor, şi ele sunt teribil de geloase pe gândurile divine. Lor nu le pasă de voi dacă vouă nu vă pasă de ele.
Până acum am vorbit de gânduri care provin din afară. Dar uneori gândurile rele apar din interior. La început este dificil să facem diferenţa între gândurile care provin din exterior şi gândurile care provin din interior. Dar gradual veţi fi capabili să simţiţi diferenţa. Gândurile care provin din afară pot fi îndepărtate mai uşor decât cele care vă atacă din interior. Dar dacă gânduri impure sau întunecate apar din interiorul vostru puteţi face unul din următoarele două lucruri.
Puteţi încerca să simţiţi că chiar în vârful capului vostru se află o gaură. Apoi faceţi gândurile rele să curgă în afară asemenea unui râu care merge doar într-o singură direcţie şi nu se mai întoarce. În felul acesta ele pleacă şi scăpaţi de ele. Cealaltă metodă este să simţiţi că sunteţi un ocean infinit, calm şi liniştit, şi că gândurile sunt ca nişte peşti la suprafaţă. Oceanul nu dă nici o atenţie undelor produse de peşti.
Î De ce sunt deranjat în mod constant de gânduri?
R eşti deranjat în mod constant de gânduri datorită faptului că încerci să meditezi în interiorul minţii tale. Natura reală a naturii este să primească gândurile – fie ele bune, rele, divine sau nedivine. Dacă vrei să-ţi controlezi mintea cu ajutorul voinţei umane, este ca şi cum ai cere unei maimuţe sau unei muşte să nu te deranjeze. Însăşi natura maimuţei este să muşte şi să ciupească; şi este însăşi unei muşte să deranjeze oamenii.
Mintea are nevoie de o putere superioară pentru a o păstra tăcută. Această putere superioară este puterea sufletului. Trebuie să aduci la suprafaţă lumina sufletului din interiorul inimii tale. Tu eşti posesorul a două camere: camera-inimă şi camera-minte. În momentul de faţă camera-minte este obscură, întunecată şi impură; nu doreşte să se deschidă către lumină. Dar camera-inimă este întotdeauna deschisă faţă de lumină pentru că în inimă este locul în care sălăşluieşte sufletul. În loc să te concentrezi pe minte, dacă poţi să te concentrezi şi să meditezi asupra realităţii care se află în interiorul inimii tale, atunci această realitate va veni la suprafaţă.
Dacă rămâi în camera-minte tot timpul cu speranţa de a o ilumina din interior, nu vei face decât să-ţi iroseşti timpul. Dacă vreau să aprind o lumânare, trebuie să folosesc o flacără care arde deja, care luminează deja. Camera-inimă, din fericire, este deja iluminată. Odată ce eşti bine stabilit în inimă, şi eşti încărcat de lumina sufletului, poţi intra în camera-minţii pentru a ilumina mintea. Dar prima oară trebuie să aduci la suprafaţă lumina sufletului, care este cea mai puternică în inimă. Lumina sufletului nu va tortura sau va pedepsi mintea. Dimpotrivă, ea va acţiona asemenea unei mame plină de afecţiune care simte că imperfecţiunile copilului ei sunt propriile ei imperfecţiuni. Inima îşi va oferi lumina sa minţii pentru a transforma natura minţii.
Î Încerc să-mi opresc mintea din a rătăci în timpul meditaţiei, dar nu prea reuşesc.
R Tu nu îţi foloseşti capacitatea inimii; ci îţi foloseşti doar puterea minţii. Adeseori atunci când mă concentrez asupra ta, văd cum mintea ta se roteşte asemeni unei roţi. Atunci când mintea se roteşte, este foarte dificil ca Supremul să acţioneze asupra ei. Dar atunci când inima ta aspiră chiar şi pentru o secundă, Supremul deschide uşa şi intră.
De acum încolo, te rog încearcă să simţi cu nu ai minte de loc. Asta nu înseamnă că vei fi asemenea unei brute sau unui animal. Nu! Mintea umană nu este necesară pentru că noi avem un instrument superior numit inimă. Dacă poţi rămâne în inima ta timp de cinci minute, chiar dacă nu te rogi sau meditezi, conştiinţa ta va fi ridicată.
Inima este asemenea unei fântâni pline cu pace, lumină şi dragoste. Poţi rămâne la baza fântânii şi să te bucuri de aceste lucruri. Nu este nevoie să te rogi Supremului ca El să-ţi dea una sau alta, vei primi tot ceea ce vei dori – şi infinit mai mult – din această fântână. Dar le vei primi în felul propriu al Supremului. Dacă poţi mulţumi Supremul rămânând mereu în prezenţa fântânii inimii tale, dorinţele tale vor fi îndeplinite în cel mai luminos mod posibil. Ele pot fi aceleaşi dorinţe pe care tu le-ai avut din totdeauna, dar ele vor fi atinse la un nivel foarte înalt de luminozitate. Înainte de a le împlini, Supremul va transforma fiecare dorinţă în aspiraţie cu lumina Lui.
Î În timpul meditaţiei, dacă apare vreun zgomot, este mai bine să-l includem în meditaţie sau trebuie să încercăm să-l înlăturăm şi să ne continuăm meditaţia?
R Fiecare căutător trebuie să-şi cunoască propriul standard de meditaţie. Dacă eşti un începător, ar trebui să consideri că tot ceea ce nu face parte din meditaţie este asemenea unui intrus, şi nu ar trebui să permiţi nici unui intrus să vină şi să-ţi deranjeze meditaţia. Dar dacă eşti foarte avansat, şi există un sunet sau un zgomot care te deranjează în timpul meditaţiei tale, poţi merge adânc în acest sunet şi să încerci să-l asimilezi. Dacă ai capacitatea, atunci în propria ta conştiinţă poţi transforma atacul unui element străin, puternic şi provocator, într-o muzică interioară, care se va adăuga meditaţiei tale.
Î Dacă îmi vin idei creative în timpul meditaţiei, ar trebui să le urmez sau ar trebui doar să încerc să le simt cu inima mea?
R Imediat ce primeşti o idee pozitivă, ar trebui să o consideri o binecuvântare din partea Supremului. Dar trebuie să vezi ce fel de inspiraţie este. Dacă este o inspiraţie care iluminează, atunci trebuie să o urmezi. Dacă este o inspiraţie creativă să faci ceva cu adevărat bun atunci urmeaz-o. Orice gând creativ, tot ceea ce îţi oferă un ţel mai înalt, ar trebui să fie urmat. Dacă o anumită inspiraţie aduce ceva nou în viaţa ta şi este capabilă să-ţi transforme viaţa, atunci ar trebui să dai curs acelei inspiraţii.
S-ar putea să consideri că inspiraţia se află doar în minte în timp ce aspiraţia este cea care se află în inimă. Dar aspiraţia poate fi în minte şi inspiraţia poate fi în inimă. Inspiraţia poate veni către aspiraţie şi invers. Dar inspiraţia trebuie să fie de cel mai înalt tip. Altfel nu te poate ajuta deloc în meditaţie. Dacă în timpul meditaţiei eşti inspirat să faci cele mai delicioase prăjituri, acest fel de inspiraţie este doar o irosire a timpului.
Dacă este o inspiraţie care iluminează, atunci te rog consideră aceste idei creative ca fiind propriul tău progres. Atunci când primeşti idei creative, trebuie să ştii că ele sunt creaţii din alte lume care doresc să se manifeste în plan fizic. Când meditaţia ia sfârşit ar trebui să scrii aceste idei. După aceea le poţi elabora.
Î Este rău să aştepţi un anumit lucru de la meditaţie?
R În timpul meditaţiei încearcă doar să-ţi arunci existenţa interioară şi exterioară în Suprem. Nu trebuie să te gândeşti la nimic; doar aruncă-te în marea de lumină, pace, beatitudine şi putere. Dar nu aştepta o anumită calitate divină sau un anumit rezultat, pentru că în felul acesta tu te legi pe tine şi îl legi şi pe Dumnezeu. Asta datorită faptului că aşteptarea umană este foarte limitată. Atunci când aştepţi, imediat mintea acţionează, şi apoi receptivitatea ta devine foarte limitată. Dar dacă nu ai aşteptări, atunci problema receptivităţii devine problema lui Dumnezeu. În acel moment El este obligat să-ţi ofere totul în măsură infinită, şi în acelaşi timp să creeze în tine receptivitatea necesară pentru a primi ceea ce El are să-ţi ofere.
Cel mai înalt tip de meditaţie este realizat în linişte, cu un singur obiectiv: de a-l mulţumi pe Dumnezeu în felul Său propriu. Atunci când meditezi, dacă poţi simţi că îl mulţumeşti pe Dumnezeu în felul Său propriu, atunci acesta este cel mai bun tip de meditaţie. Altfel, dacă începi să meditezi pentru a primi bucurie, vei primi bucurie; dar cu siguranţă nu vei primi bucurie infinită, pentru că nu l-ai mulţumit pe Iubitul tău Etern, Dumnezeu, în felul Său propriu. Ceea ce Mântuitorul Cristos a spus este adevărul absolut cel mai înalt: „Facă-se Voia Ta.” Înainte de a medita, dacă poţi să oferi rezultatul meditaţiei tale Sursei şi să spui, „Vreau să devin instrumentul Tău perfect astfel încât să Te poţi împlini în şi prin mine în felul Tău propriu,” aceasta este cea mai înaltă, absolut cea mai înaltă formă de meditaţie.
Mintea ta are un şuvoi de întrebări. Există un singur învăţător care poate răspunde la ele. Cine este acest învăţător? Inima ta iubitoare de linişte
CKG
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu