Meditaţia: Cheia Vieţii Interioare

                                 Uneori trebuie să rămân tăcut,  

Căci aceasta este singura cale  

Pentru a cunoaşte un pic mai bine,  

Pentru a gândi puţin mai înţelept,  

Pentru a deveni un pic mai perfect,  

 Şi pentru a-L cere pe Dumnezeu un pic mai curând.

Meditaţia este un dar divin. Meditaţia simplifică viaţa noastră exterioară şi dă energie vieţii noastre interioare. Ea ne dă o viaţă naturală şi spontană, o viaţă care devine atât de naturală şi de spontană că nu mai putem respira fără a fi conştienţi de propria noastră divinitate.

Diferenţa dintre rugăciune şi meditaţie este următoarea: atunci când ne rugăm, simţim că existenţa noastră este o flacără orientată doar către în sus. Natura reală a rugăciunii este să ajungă la Dumnezeu înălţându-se. Atunci când medităm, ne aruncăm pe noi înşine într-o expansiune vastă, într-o mare infinită de pace şi beatitudine, sau primim Vastul infinit în noi.

Rugăciunea şi meditaţia sunt ca faţa şi reversul aceleaşi monede. Ambele sunt foarte eficiente. Atunci când mă rog, eu vorbesc şi Dumnezeu ascultă. Atunci când meditez, Dumnezeu vorbeşte şi eu ascult. Atunci când ne rugăm ne înălţăm la Dumnezeu; iar atunci când medităm Dumnezeu coboară la noi. În cele din urmă cele două sunt identice. Totuşi trebuie să ştim, că atunci când ne rugăm, simţim că noi ca indivizi suntem separaţi de Dumnezeu. Simţim că El se află undeva iar noi ne aflăm în altă parte. Privim sus la El şi ne plângem Lui, dar nu ştim când şi în ce măsură Dumnezeu ne va împlini rugăciunile noastre. Meditaţia spune, “Dumnezeu nu este orb sau surd! El ştie ce trebuie să facă pentru a se împlini pe El însuşi în şi prin mine. De aceea voi rămâne într-o tăcere plină de devoţiune.”Cea mai înaltă rugăciune a fost rostită de Mântuitorul Cristos: “Facă-se Voia Ta.” Această rugăciune este de asemenea începutul meditaţiei.

Meditaţia este ca şi cum am merge pe fundul mării, acolo unde totul este calm şi liniştit. La suprafaţa mării s-ar putea să fie o multitudine de valuri, dar dedesubt, marea nu este afectată. În adâncurile ei cele mai adânci, marea este doar linişte. Când începem să medităm, prima oară încercăm să atingem propria noastră existenţă interioară, adevărata noastră existenţă - adică fundul mării. Apoi, atunci când valurile lumii exterioare vin, nu suntem afectaţi. Frica, îndoiala, neliniştea şi tot tumultul pământesc sunt pur şi simplu îndepărtate, deoarece în interiorul nostru avem o pace durabilă. Gândurile nu ne pot atinge, căci mintea noastră este în întregime pace, linişte şi unitate. Precum peştii în mare, gândurile sar, înoată dar nu lasă nici o urmă. Atunci când suntem în meditaţia cea mai înaltă, simţim că suntem marea şi animalele din mare nu ne pot afecta. Simţim că suntem cerul şi toate păsările care trec zburând nu ne pot afecta. Mintea noastră este cerul iar inima noastră este marea infinită. Aceasta este meditaţia.

Mă rog la Dumnezeu şi meditez asupra lui Dumnezeu.  

Mă rog la Dumnezeu să-i văd Faţa Lui înaltă.  

Meditez asupra lui Dumnezeu pentru a-i simţi Inima Lui de Beatitudine.