Meditaţia nu este o scăpare

Dacă intrăm în lumea meditaţiei pentru a fugi de lume şi pentru a uita suferinţele noastre, atunci o facem dintr-un motiv greşit. Dacă intrăm în viaţa spirituală datorită frustrărilor şi insatisfacţiilor noastre, probabil că nu vom rămâne în viaţa spirituală. Astăzi am eşuat în a-mi satisface dorinţele; astfel că sunt nemulţumit de lume. Dar mâine voi spune, „haide să mai încerc o dată. Poate data asta voi obţine satisfacţie.” Dar în cele din urmă vom simţi că viaţa-dorinţă nu ne va satisface niciodată; vom simţi nevoia de a intra în viaţa interioară. Aceasta este aspiraţia.



Ce este meditaţia? Este trezirea de sine a omului şi dăruirea de sine a lui Dumnezeu. Atunci când trezirea de sine a omului şi dăruirea de sine a lui Dumnezeu se întâlnesc, omul devine nemuritor în lumea interioară şi Dumnezeu este împlinit în lumea exterioară.



În viaţa de aspiraţie îl dorim doar pe Dumnezeu. Dacă îl dorim cu sinceritate pe Dumnezeu, normal că El ni se va oferi pe Sine. Dar o va face în felul Său propriu şi la momentul ales de El. Dacă ne rugă şi medităm cu aspiraţie sinceră pentru anumite calităţi, chiar dacă Dumnezeu nu ni le va garanta, totuşi vom fi mulţumiţi. Vom spune pur şi simplu, „El ştie cel mai bine. Acum nu sunt pregătit pentru aceste lucruri. Dar cu siguranţă El mi le va oferi în ziua în care voi fi pregătit.” În viaţa de aspiraţie nu realizarea noastră este cea care ne oferă satisfacţie; ci aspiraţia noastră. Aspiraţia însăşi este satisfacţia noastră.