Postări populare

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

DE CE NU E BINE SA MANCAM DUPA ORA 7 SEARA

De ce nu e bine să mâncăm după ora 7 seara?
 Medicina chineză deţine secretul!
 Pentru a ne "spăla" de toate "relele" de peste zi,
 specialiştii recomandă să nu mai punem nimic în gură după ora 19.
 
 Medicina tradiţională chineză a fost întotdeauna o sursă inepuizabilă
 de terapii şi obiceiuri care îşi găsesc funcţionalitatea chiar şi în
 zilele noastre. Chinezii nu mănâncă nimic seara, după o anumită oră,
 iar explicaţia rezidă tot în vechile tratate de medicină. Tradiţia lor
 spune că energia sau qi circulă în corpul nostru prin 12 canale
 principale, care mai sunt cunoscute drept meridiane. Fiecărui meridian
 îi corespunde un interval de 2 ore, timp în care energia în canalul
 respectiv atinge cota maximă. Potrivit vechilor învăţături chinezeşti,
 digestia este controlată de elementul Pământ. Organele care aparţin
 acestui element sunt stomacul şi splina. Pragul maxim de energie în
 meridianul stomacului este atins între orele 7 şi 9 dimineaţa, iar în
 canalul splinei, energia atinge cota maximă între orele 9 şi 11. Prin
 urmare, cel mai bine este să mâncăm între orele 7 şi 11 dimineaţa,
 întrucât energia alocată digestiei este maximă în acest interval. 12
 ore mai târziu, energia din aceste meridiane atinge cel mai scăzut
 nivel, drept pentru care învăţaţii chinezi ne sfătuiesc să nu mai
 mâncăm după ora 19. Dacă totuşi ne este foame, ideal ar fi să alegem
 alimente uşor de digerat, precum fructe, legume sau sucuri proaspete.
 
 Digestia este în mod normal mai lentă seara, din pricina resurselor
 scăzute de energie. Dacă ne lăcomim la mese bogate în această parte a
 zilei, alimentele staţionează mai mult în stomac şi tind să
 fermenteze, ceea ce duce la formarea de gaze,creează senzaţie de
 balonare şi disconfort. Pentru a face faţă efortului, organismul
 sustrage energia de la alte organe, pentru a susţine digestia. Peste
 noapte, între orele 23 şi 3 dimineaţa, canalele vezicii biliare şi cel
 al ficatul ating pragul maxim de energie. Aceste organe au rolul de a
 curăţa sângele şi de a ne asigura, în felul acesta un somn odihnitor.
 Însă, când mâncăm la ore târzii, energia lor nu mai este centralizată
 asupra purificării organismului, consecinţele fiind indigestia,
 insomnia şi senzaţia de oboseală dimineaţa. Mai mult decât atât,
 pentru că toxinele nu au fost eliminate complet din organism, se
 stochează la nivelul articulaţiilor, expunându-ne riscului de artrită.
 Ce putem face pentru a revigora un ficat obosit?
 În primul rând, să renunţăm la mesele copioase după oră 19.
 
Apoi, chinezii recomandă ceaiurile de păpădie, urzici, mentă, tătăneasă
 care curăţă şi regenerează ficatul.
 Însă nu uitaţi: odată ce încetaţi a mai mânca
 noaptea, ficatul îşi poate folosi energia pentru funcţia lui
 nemaifiindu-i "furată" de digestie, iar organismul are puterea de a se
 reface. Veţi observa că o mulţime de simptome neplăcute vor dispărea,
 inclusiv cele care nu par să aibă vreo legătură cu digestia, precum
 durerile, inclusiv cele ale încheieturilor. În plus, veţi vedea cât de
 simplu este, în felul acesta, să eliminaţi kilogramele în plus.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu