1 Respirând în centrul inimii. Vă rog inspiraţi şi ţineţi-vă respiraţia timp de câteva secunde, încercând să simţiţi că vă ţineţi această respiraţie, care este energia vieţii, în centrul inimii. Aceasta vă va ajuta să vă dezvoltaţi capacitatea interioară de a medita.
2 Devenind conştienţi de respiraţie. Atunci când vă aşezaţi să meditaţi, încercaţi să inspiraţi cât de încet şi liniştit posibil, astfel încât dacă cineva pune un fir de aţă în faţa nasului vostru acesta să nu se mişte deloc. Iar atunci când expiraţi, încercaţi să expiraţi chiar mai încet decât aţi inspirat. Dacă este posibil lăsaţi o scurtă pauză între sfârşitul expiraţiei şi începutul următoarei inspiraţii. Dacă puteţi ţineţi-vă respiraţia timp de câteva secunde. Dar dacă vă este dificil nu o faceţi. Niciodată să nu faceţi în timpul meditaţiei ceva care să vă facă să vă simţiţi inconfortabil.
3 Inspirând pace şi bucurie. Primul lucru la care trebuie să vă gândiţi când practicaţi tehnici de respiraţie este puritatea. Atunci când inspiraţi dacă puteţi simţi că respiraţia provine direct de la Dumnezeu, de la Puritatea însăşi, atunci respiraţia voastră poate fi purificată cu uşurinţă. Apoi, de fiecare dată când inspiraţi încercaţi să simţiţi că aduceţi pace infinită în corpul vostru. Opusul păcii este agitaţia. Atunci când expiraţi încercaţi să simţiţi că eliminaţi agitaţia din voi şi de asemenea agitaţia pe care o vedeţi în jurul vostru. Când veţi respira în acest mod veţi vedea cum agitaţia vă va părăsi. După ce practicaţi aceasta de câteva ori, vă rog încercaţi să simţiţi că inspiraţi putere din univers iar atunci când expiraţi, simţiţi cum toată frica iese din corpul vostru. După ce faceţi aceasta de câteva ori, încercaţi să simţiţi că inspiraţi bucurie infinită şi expiraţi toată supărarea, suferinţa şi melancolia.
4 Energia cosmică. Simţiţi că inspiraţi nu aer ci energie cosmică. Simţiţi cum energie cosmică infinită intră în voi cu fiecare inspiraţie, şi cum folosiţi această energie pentru a vă purifica corpul, vitalul, mintea şi inima. Simţiţi că nu există nici măcar un singur loc în fiinţa voastră prin care să nu curgă energia cosmică. Ea curge asemenea unui râu în interiorul vostru, spălându-vă şi purificându-vă întreaga fiinţă. Apoi când expiraţi, simţiţi că daţi afară din voi toate gunoaiele, toate gândurile nedivine, ideile obscure şi acţiunile impure. Tot ce se află în interiorul sistemului vostru şi-l consideraţi ca fiind nedivin, tot ceea ce nu vreţi să revendicaţi ca fiind al vostru, simţiţi că iese afară din voi cu fiecare expiraţie a voastră.
Aceasta nu este pranayama yoghină tradiţională, care este mult mai complicată şi sistematizată, dar este cea mai eficientă metodă spirituală de respiraţie. Dacă practicaţi această metodă de respiraţie, veţi vedea în curând rezultatele. La început va trebui să vă folosiţi imaginaţia, dar după o perioadă veţi vedea şi veţi simţi că aceasta nu este imaginaţie deloc ci realitate. Respiraţi în mod conştient energia care curge peste tot în jurul vostru, purificându-vă şi eliminând toate lucrurile nedivine din voi. Dacă puteţi respira în acest fel timp de cinci minute în fiecare zi, veţi putea face un progres foarte rapid. Dar acest tip de respiraţie trebuie făcut nu în mod mecanic ci întru-totul conştient.
5 Respiraţia totală. Atunci când ajungeţi la un stadiu mai avansat, puteţi încerca să simţiţi că respiraţia voastră intră şi iese prin fiecare parte a corpului vostru – prin inima voastră, prin ochii, nasul şi chiar prin porii voştri. Acum puteţi să respiraţi doar prin intermediul nasului sau al gurii, dar va veni un timp când veţi fi capabili să respiraţi prin fiecare parte a corpului vostru. Maeştrii spirituali pot respira chiar şi fără ajutorul nasului sau al gurii. Atunci când veţi perfecţiona acest mod de respiraţie spirituală, toată impuritatea şi ignoranţa vor fi înlocuite de lumina pacea şi puterea lui Dumnezeu.
6 Respiraţia unu-patru-doi. În timp ce inspiraţi, repetaţi odată numele lui Dumnezeu, a lui Cristos sau a altcuiva pe care îl adoraţi. Sau dacă Maestrul vostru v-a oferit o mantră o puteţi folosi pe aceasta. Această respiraţie nu trebuie să fie lungă sau adâncă. Apoi ţineţi-vă respiraţia şi repetaţi acelaşi nume de patru ori. Iar atunci când expiraţi repetaţi de două ori numele sau mantra pe care aţi ales-o. Inspiraţi în timp ce repetaţi o dată, vă opriţi respiraţia timp de patru repetări şi expiraţi în timp ce repetaţi de două ori în gând cuvântul sacru ales. Dacă pur şi simplu veţi număra unu-patru-doi nu veţi primi nici o vibraţie sau sentiment interior. Dar atunci când repetaţi numele lui Dumnezeu, imediat calităţile divine a lui Dumnezeu vor intra în voi. Apoi, atunci când vă opriţi respiraţia, aceste calităţi divine se vor roti în interiorul vostru, intrând în toate impurităţile, lucrurile obscure, imperfecţiunile şi limitările voastre. Iar atunci când expiraţi aceleaşi calităţi divine vor lua cu ele toate calităţile nedivine, distructive şi obstrucţioniste.
La început puteţi începe prin a număra unu-patru-doi. Apoi când veţi avea experienţă în acest tip de exerciţiu puteţi număra patru-şaisprezece-opt: inspiraţi timp de patru repetări, vă opriţi respiraţia timp de şaisprezece repetări, şi expiraţi timp de opt repetări. Dar aceasta trebuie să se facă în mod gradual. Unii oameni fac acest exerciţiu repetând de opt-treizeci-şi-doi-şaisprezece. Dar aceasta este pentru experţi.
7 Respiraţia alternativă. O altă tehnică pe care o puteţi încerca este respiraţia alternativă. Aceasta se realizează presându-vă nara dreaptă cu degetul mare şi inspirând prelung prin nara stângă. În timp ce inspiraţi, repetaţi numele lui Dumnezeu odată. Apoi opriţi-vă respiraţia pe timpul cât repetaţi de patru ori numele lui Dumnezeu. La final eliberaţi-vă nara dreaptă şi presaţi acum nara voastră stângă cu ajutorul degetului arătător expirând prin nara dreaptă în timp ce repetaţi numele lui Dumnezeu de două ori. Apoi faceţi invers, începând prin a vă apăsa nara stângă. În acest sistem de respiraţie atunci când respiraţi, nu trebuie să o faceţi în linişte. Chiar dacă faceţi zgomot nu este nici o problemă. Dar desigur aceste exerciţii nu trebuie făcute în public sau în locuri unde oamenii încearcă să mediteze în linişte. Nu ar trebui să practicaţi respiraţia de tipul unu-patru-doi mai mult de cinci minute şi la fel nu trebuie să practicaţi respiraţia alternativă mai mult de câteva ori. Dacă o veţi face de douăzeci sau de patruzeci de ori, căldura se va ridica de la baza coloanei voastre şi vă va pătrunde în cap, creând tensiune şi dureri de cap. Este ca şi cum am mânca prea mult. A mânca este bine, dar dacă mănânci cu lăcomie, vei avea probleme la stomac. Această căldură interioară acţionează în acelaşi fel. Dacă o ridicaţi peste capacitatea voastră în loc să vă dea o minte plină de pace vă va da o minte arogantă, turbulentă şi distructivă. Mai târziu când v-aţi dezvoltat capacitatea interioară, puteţi practica această respiraţie alternativă timp de zece sau cincisprezece minute.
CKG
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu