Postări populare

sâmbătă, 4 mai 2013

Otrava şi Antidotul

Depresia este o forţă nedivină, puternică care distruge viaţa bucuriei. Ne ajută depresia în vreun fel? Niciodată. Dacă sunteţi deprimaţi nu faceţi decât să vă înrăutăţiţi problemele. Trebuie să încercaţi să fiţi cât mai voioşi posibil. Dacă puteţi fi voioşi, atunci în mod automat jumătate din febra voastră spirituală a dispărut.

Spuneţi-vă: „Dacă sursa mea este Dumnezeu, absolutul, Lumina infinită, atunci într-o bună zi voi fi obligat să mă întorc la Sursa mea. În timpul cât am stat pe pământ am avut anumite experienţe nesănătoase, distructive. Acum trebuie să scap de ele. Pentru asta trebuie să mă concentrez doar asupra lucrurilor divine care mă vor împlini, şi nu asupra lucrurilor care îmi stau în cale.” În felul acesta puteţi aduce în mod conştient lumină în întregul vostru sistem, şi camera-depresiei pline de întuneric se va transforma într-o cameră iluminată.

Haideţi să vă dau un exemplu. Dacă sunteţi descalificaţi dintr-o cursă ce veţi face? Veţi aştepta o altă zi pentru a încerca din nou să vă atingeţi scopul. Dacă nu veţi mai încerca doar datorită faptului că aţi avut o experienţă nefericită, nu vă veţi atinge niciodată ţelul. La fel, o experienţă tristă nu poate fi experienţa ultimă. Luaţi-o ca pe un nor trecător. Veţi ieşi cu siguranţă din acest nor. O persoană înţeleaptă va lua o experienţă neplăcută ca pe o provocare, o posibilitate de a înfrunta realitatea neplăcută cu un zâmbet voios. Un prost îşi va blestema destinul său şi pe ceilalţi. El va considera că acest ghinion i se putea întâmpla numai lui. Fiecare experienţă în viaţă poate fi benefică şi plină de semnificaţie dacă ştim să o acceptăm corect. Dacă ştiţi că aţi luat otrava-depresiei, trebuie să luaţi antidotul ei: voioşia. Puteţi face asta amintindu-vă cum aţi fost vesel cândva, şi cum v-a ajutat acea voioşie.

Sri Chinmoy

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu